110 ani de la Răscoala din 1907. Despre ultima mare revoltă ţărănească din Europa, aşa cum n-aţi învăţat la şcoală

În februarie 1907 a avut ultima mare mişcare ţărănească din România, dar şi de pe Bătrânul Continent. Răscoala a luat amploare în principal în localitățile din județele Dorohoi și Iași. La începutul secolului XX, țărănimea constituia peste 80% din populația țării. Majoritatea aveau foarte puțin pământ, iar 10% dintre ei chiar deloc, așadar erau la mâna arendașilor de pe marile moșii boierești, care erau de obicei greci sau evrei.

Potrivit istoricului Dinu C. Giurescu, în anii în care recoltele au fost îmbelşugate (între 1902 şi 1905), moşierii au crescut arenzile foarte mult astfel încât nemulţumirea ţăranilor a crescut şi ea ducând în cele din urmă în martie 1907 la răscoală.

El arată că tulburările au început “în partea de miazănoapte a Moldovei, unde arendaşii erau puternici”, şi spune că numai trustul fraţilor Fischer, care deţinea moşii şi păduri totaliza 236.863 hectare, adică 2.368 kilometri pătraţi, ceea ce reprezenta aproape suprafaţa unui judeţ întreg. Răscoala s-a extins în mod treptat în toata Moldova, în luna martie. Țăranii răsculați au atacat conacele arendașilor, dar arendaşii nu mai erau acolo, mulți refugiindu-se în Bucovina austriacă, la Cernăuți. Orășelul Podu Iloaiei a fost ocupat de țărani la 14 martie. Dar nu a fost singurul. Administrația locală nu putea face față, după ce inițial tratase răscoala cu nepăsare, considerând că singurele victime ar fi arendașii.

421 sau 11.000 de morţi?

La 20 martie, răscoala s-a extins în Muntenia și Oltenia, unde răsculații au fost mult mai violenți. La 25 martie, Partidul Liberal, condus de prințul D.A. Sturdza, a fost chemat să formeze guvernul. Ca ministru de război a fost numit generalul Alexandru Averescu, decis sa înăbușe răscoala. Represalii armate au avut loc în diferite orașe în care au pătruns țăranii răsculați. Au urmat procese, fiind înaintate acte de acuzare împotriva unor preoți, învățători și țărani, precum si a “altor colaboratori prezumptivi”. Ulterior, arestații au fost eliberați printr-un decret de amnistiere emis de regele Carol I.

Ideologii din vremea regimului comunist au afirmat decenii la rând, că atunci, în cursul răscoalelor din 1907, ar fi fost uciși 11.000 de țărani. Datele de care a dispus în epocă primul ministru D.A. Sturdza indicau cu totul alte rezultate ale represiunii pentru perioada 28 martie – 5 aprilie 1907: 421 de morți, aproximativ 112 răniți și 1.751 de arestați. De-a lungul timpului, numărul ţăranilor ucişi în 1907 a cunoscut şi alte estimări. De exemplu, Nicolae Iorga scria în „Neamul Românesc” din 29 aprilie 1909 că în martie 1907 s-au înregistrat „mii de ţărani împuşcaţi”. Iar Alexandru Averescu afirma, într-un memoriu adresat patriarhului Miron Cristea: „Cu toate ororile din Oltenia, au pierit în acele răscoale numai 2.500 în toată ţara, cuprinzând şi militarii asasinaţi”.

Arendaşii greci şi bulgari au trecut Dunărea

Un articol interesant a fost publicat acum câţiva ani şi în revista „History today”: „Răscoala: the last peasants’ revolt”. Autorul său este istoricul german Markus Bauer, specialist de prestigiu în cercetarea istoriei Europei de Est şi în special a istoriei României. El îşi propune să discute evoluţia şi urmările „ultimei răscoale ţărăneşti din Europa” şi urmările acestei „incredibile băi de sânge”.  “Începutul răcoalei a fost în satul Flămânzi din judeţul Botoşani, pe moşia arendată de Mochi Fischer, la 21 februarie 1907. Răscoala s-a extins în mod treptat în toată Moldova în luna martie. Ţăranii răsculaţi au atacat conacele arendaşilor, dar arendaşii nu mai erau acolo. Mochi Fischer, ca şi alţi arendaşi, s-au refugiat în Bucovina austriacă, la Cernăuţi. Orăşelul Podu Iloaiei a fost ocupat de ţărani la 14 martie. Dar nu a fost singurul. Ţăranii s-au răsculat în numeroase sate din Moldova şi au pătruns în oraşe şi orăşele. Deşi armele lor erau primitive, rurale, administraţia locală nu putea face faţă, după ce iniţial tratase răscoala cu o oarecare nepăsare, considerând că singurele victime ar fi arendaşii evrei, care oricum se refugiaseră. Prefectul de Botoşani, Ilie Văsescu afirmase la 17 martie că pierduse controlul, deoarece nu avea armata la dispoziţie. La 20 martie, răscoala s-a extins în Muntenia şi Oltenia. Răscoala a devenit mai violentă în sud, respectiv în Valahia, decât în nord, ameninţând însăşi existenţa statului. Este vorba de judeţele Vlaşca, Teleorman şi Dolj. Arendaşii greci şi bulgari au trecut Dunărea, refugiindu-se. La 24 martie, câteva mii de ţărani erau în drum spre Bucureşti. Ei ştiau că vor fi susţinuţi de studenţi, care sprijineau cererile lor atât în capitală, cât şi în alte oraşe. La marginea Bucureştilor a avut loc o adevărată bătălie între ţăranii răsculaţi şi armată. În cele din urmă, armata a biruit, cu preţul a circa 800 de ţărani ucişi sau răniţi. Guvernul conservator, condus de primul ministru George Cantacuzino, nu a mai putut face faţă situaţiei şi a demisionat”, afirmă istoricul Markus Bauer.

Citeşte şi:

Daniel Buda: „Nu putem avea o Europă puternică fără o Uniune Europeană puternică!“