semnaturi
140.000 de semnături pentru a convinge parlamentarii să nu voteze modificările pe Legile Justiţiei
6 februarie 2018
daniel buda
Daniel Buda: ”Actuala guvernare PSD-ALDE   nu poate să se joace cu parcursul european al României!”
7 februarie 2018

Andrej Plenković: ”România si Bulgaria trebuie să intre în spațiul Schengen fără alte condiționalități”

Andrej-Plenkovic

În plenul Parlamentului European de la Strasbourg a avut loc o dezbatere prioritară cu prim-ministrul Croației, Andrej Plenković, privind viitorul Europei. Aceasta dezbatere face parte din seria discuțiilor cu șefii de guvern europeni, urmând să fie planificate periodic dialoguri cu toți șefii de guvern din UE care dau curs invitației.

”România si Bulgaria trebuie să intre în spațiul Schengen fără alte condiționalități”, a spus marți în Parlamentul European, prim-ministrul Croației, Andrej Plenković, în discursul său despre viitorul Europei.

 

” Obiectivul este ca cetățenii să nu fie ostili în fața Europei”

Andrej Plenković, prim-ministrul Croației, a subliniat în intervenția sa faptul că: “Anul acesta Croația sărbătorește cinci ani ca membru a UE și ne putem aminti astăzi de procesul de aderare. Chiar dacă înainte de război eram o economie avansată, în anii 1990 ne-am pierdut locul din aceste economii, iar dacă nu era războiul, poate intram mai repede în UE. Au trecut 25 de ani în care Europa s-a modificat și a devenit o destinație turistică foarte importantă. Ca element important a moșternii istorice, aș menționa că avem 23 de situri UNESCO. Nikola Tesla a fost un croat care a inventat lucruri foarte importante fără de care am fi fost încă în întuneric. Un croat a contribuit la dezvoltare tehnologiilor digitale. Reformele structurale sunt importante pentru a îmbunătăți viața cetățenilor. Bugetul este excedentar, iar Croația avansează într-un ritm susținut. Guvernul care a câștigat în 2017 cu o platformă proeuropeană se gândeste cu multă responsabilitate. Democrația era o aspirație îndepărtată până nu demult, însă astăzi trăim valorile europene în fiecare zi. Eu am participat activ la negocierile de aderare a Croației. Este esențial să ne consolidăm politicile comune, folosind în mod inteligent resursele bugetare pe care le avem la dispoziție. Obiectivul este ca cetățenii să nu fie ostili în fața Europei, ci dimpotrivă să ia parte activ la construcția europeană. Concetățenii noștri trebuie să înțeleagă mai bine importanța acțiunii noastre, cum și în ce scop promovăm politicile europene. Trebuie să arătăm prin fapte concrete că instituțiile europene acționează în interesul fiecărui cetățean, iar acest lucru nu se poate întâmpla decât cu ajutorul PE. 
Reuniunea de la Roma de pe 25 martie de anul trecut a permis adoptarea unei declarații care indica calea viitorului nostru comun. Noi liderii europeni am fost încurajați de papă, acum un an, să redăm speranța cetățenilor noștri. Securitatea, terorismul, schimbările climatice și migrația, inegalitățile sociale sau diferențele în lumea digitală sunt confruntările cu care ne confruntăm în fiecare zi și care ne impun să ne adaptăm acțiunile. Trebuie să reacționăm împreună, uniți, dar unitatea nu trebuie să fie înțeleasă ca o sumă a statelor membre, trebuie să fie particularizată de acțiunile noastre individuale. Trebuie să facem eforturi împreună pentru a face față provocărilor retragerii Regatului Unit. După mine, este o decizie proastă, o situație în urma căreia toată lumea pierde. În calitate de european, respect această decizie, dar o regret. Ieșirea Regatului Unit este rezultatul populismului. Este foarte important să se stabilească clar care vor fi drepturile cetățenilor. Trebuie să ne păstrăm unitatea, iar viitoarele relații trebuie să se bazeze pe interesele noastre comune. 
Trebuie să asigurăm legitimitate democratică. Parlamentul European este cel care asigură legătura între cetățeni și instituții. În dezbaterea care se referă la modul în care sunt legiferate alegerile, trebuie să ne gândim și din punctul de vedere al calendarului, dacă am stabilit bazele legale care să ne permită să creăm listele transnaționale. Croația este un exemplu al unei țări care poate schimba UE. Trebuie să ne ținem de promisiunile țărilor candidate, dar aceste țări trebuie să facă progrese considerabile. 
Numeroasele amenințări ne cer să ne apărăm locul mai puternic pe plan internațional. Avem resursele și voința politică să facem acest lucru. Susținem aderarea Bulgariei și României la zona Schengen. Acest lucru va contribui la securitatea întărită a granițelor Uniunii.
Care este Europa pe care ne-o dorim? O Europă competitivă pe plan global, o Uniune care să permită o dezvoltare armonioasă, o Uniune care să investească mai mult în cultură, o Uniune care poate să facă față provocărilor și amenințărilor. Uniunea Europeană trebuie să fie un actor important pe scena internațională și care să fie un vector al dezvoltării. Dialogul privind viitorul Uniunii Europene este la fel de important ca procesul în sine. Lucrând mai mult la viitorul nostru, este important să activăm ca o familie. Compromisul este piatra de temelie pe care s-a construit Uniunea“.

 

”Croația este și un exemplu, și o inspirație”

 

Președintele Comisiei Europene,   Jean-Claude Junker, a transmis faptul că: “E o mare plăcere să îi urez bun venit bunului meu prieten. E păcat că a plecat din PE, dar e bine că a ocupat o funcție nouă. Croația este și un exemplu și o inspirație care ar trebui să inspire UE. Croația este un membru tânăr, dar o națiune care are o istorie îndelungată. Aș dori să ajungem la un acord în următoarele 12 luni în ce privește obiectivele Uniunii Europene. Mie nu îmi plac dezbaterile care fixează limitele bugetare. Cifrele trebuie să urmeze conținutul. Așadar, să ne concentrăm asupra conținutului, iar apoi vor veni cifrele. Va trebuie să reducem cifric vorbind, politica de coeziune și PAC. Însă, e nevoie să economisim bani în mod inteligent și vom face propuneri în acest sens. 
Astăzi (n.r. marți) vom prezenta strategia de extindere pentru Balcanii de Vest. Este greșit să se afirme că eu și Comisia Europeană am prevăzut un orizont clar 2025, nu, e vorba de o dată orientativă astfel încât statele să se poată pregăti mai bine. Trebuie să luăm o decizie, fie ne dorim o extindere spre Balcanii de Vest, fie nu. Eu îmi doresc ca statele respective să adere în momentul în care respectă criteriile necesare. În acest moment, nu respectă, însă trebuie să fim alături de ei. Comisia își oferă serviciile de mediere pentru rezolvarea litigiului transfrontalieri între Croația și Serbia.
Referitor la candidatul de vârf, Spitzencandidat. Eu îmi doresc să avem un candidat de vârf pentru următoarele alegeri. Presimt că s-ar putea genera un conflict, însă eu consider că trebuie să ne asigurăm că realizarea obținută în 2014 va putea fi continuată și în 2019. Unii susțin listele transnaționale și se împtrivesc candidatului de vârf“.

 

”Să îmbinăm mândria națională cu mândria europeană”

 

Manfred WEBER, președintele grupului Partidul Popular European, a subliniat în intervenția sa faptul că: “Parlamentul este un loc unde votăm, luăm decizii. Croația este cel mai nou stat membru al UE, dar este deja un stat cheie pentru a continua integrarea europeană. Croația arată că doar cu curaj politic și determinare, poate să se ajungă la progres european. Dezbaterea de azi (n.r. marți) este o ocazie de a vorbi despre continentul nostru, despre viitorul nostru. Statele naționale sunt baza Europei pentru grupul PPE. Când vorbim despre identitate, trebuie să spunem mai mult. De ce să existe o mândrie națională doar? De ce nu este posibil să îmbinăm mândria națională cu europeană? Bavaria este casa mea, acum 150 de ani eram un regat independent, Germania este poporul meu, dar sunt european cu inima și mintea mea și trăiesc conform vieții europene. 
Ne putem închipui că naționaliștii ar fi câștigat, poate cineva să își închipuie că țări mici și mijlocii ar avea un cuvânt de spus? Fără UE, în Europa interguvernamentală ar conta doar țările mari. Atunci când iei avionul din Helsinki până în Sicilia, vezi multă diversitate. Europa este foarte colorată și asta îmi place, dar avem un lucru comun. În fiecare sat, oraș, există o biserică creștină, cu puține excepții și trebuie să ne respectăm. Economiile de piață se pot dezvolta doar prin respectarea valorilor creștine“.

 

”Uniunea  nu e doar o piață, ci se bazează pe valori, statul de drept, democrația”

 

Josef WEIDENHOLZER, din partea grupului S&D, a transmis faptul că: “Trebuie să știm de unde venim. Balcanii ne arată că pacea în Europa nu poate fi întotdeauna existentă. De la Guvernul dumneavoastră ne așteptăm la pace în Balcani. Uniunea noastră nu e doar o piață, ci se bazează pe valori, statul de drept, democrația. Democrația europeană are nevoie de instituții mai deschise, să dăm cetățenilor noștri de a alege pe liste transnaționale. Susținem și ideea candidatului vârf de lance. UE trebuie să dea rezultate, să ne schimbe în bine viețile“.

 

Ruža TOMAŠIĆ, din partea grupul ECR, a subliniat în discursul său faptul că: “Este o onoare și plăcere să discutăm despre viitorul Europei cu prim-ministrul țării mele de origine. Croația, a reușit să își depășească timiditatea. Mă tem că nu am reușit să îi convingem pe croați de participarea lor la UE, drept urmare croații nu s-au bucurat foarte mult de apartenența lor la UE. Putem înțelege de ce mulți dintre aceștia sunt dezamăgiți, pentru că nu toți au simțit impactul european. Pentru viitorul UE, e important ca state precum Croația să fie optimiste pentru viitor, iar vocea lor ar trebui să fie mai bine auzită pe plan european“.

 

Preşedintele Grupului Liberalilor, Guy Verhofstadt a subliniat în intervenția sa faptul că: “Vă voi spune pe scurt. Am făcut campanie în Croația în 2014, deci am văzut cum cresc firmele, am văzut creștere economică de când a intrat Croația în UE. Este impresionantă creșterea economică a Croației. Voi menționa două lucruri în legătură cu CFM. Cer Consiliului să accepte ca în viitor, lucrurile să nu mai fie ca în trecut. Parlamentul trebuie să aibă un cuvânt de spus și la cheltuieli și la venituri. Suntem un parlament care trebuie să se exprime cu privire la CFM. În legătură cu candidatul de vârf. E un lucru câștigat și nu trebuie să îl pierdem. Trebuie să dăm cetățenilor posibilitatea europenilor să voteze pentru un cadidat de vârf. În legătură cu Balcanii Occidentali, grupul meu este de acord cu intrarea acestor țări în UE, cu respectarea condițiilor impuse de UE“.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *