


Fostul comisar european Antonio Tajani a câștigat lupta pentru fotoliul de președinte al Parlamentului European, după ce l-a înfruntat în ultimul tur pe compatriotul său Gianni Pittela. Tajani (PPE) a câștigat alegerile cu 351 de voturi în fața lui Pittella (S&D) care a obținut 282 de voturi. El şi-a luat angajamentul să fie un preşedinte “neutru, să servească toţi europenii şi să se concentreze pe ceea ce contează cu adevărat: securitatea, migraţia şi locurile de muncă”.
Rezultatele celui de-al patrulea tur de scrutin
Antonio Tajani (PPE, IT) 351
Gianni Pittella (S&D, IT) 282
Voturi valide exprimate: 633, Abțineri: 80, Total voturi exprimate: 713
Niciun candidat nu a obținut majoritatea absolută necesară a voturilor valide exprimate în primele trei tururi la alegerile pentru președinția Parlamentului European.
Rezultatele celui de-al treilea tur de scrutin
Antonio Tajani (PPE, IT) 291 (+4)
Gianni Pittella (S&D, IT) 199 (-1)
Helga Stevens (ECR, BE) 58 (-8)
Jean Lambert (Verzi/ALE, UK) 53 (+2)
Eleonora Forenza (GUE/NGL, IT) 45 (+3)
Laurentiu Rebega (ENF, RO) 44 (-1)
Voturi valide exprimate în al treilea tur: 690, Majoritatea absolută: 346, Total voturi exprimate: 719
Rezultatele celui de-al doilea tur de scrutin
Antonio Tajani (PPE, IT) 287 (+13)
Gianni Pittella (S&D, IT) 200 (+17)
Helga Stevens (ECR, BE) 66 (-11)
Jean Lamberts (Verzi/ALE, UK) 51 (-5)
Laurentiu Rebega (ENF, RO) 45 (+2)
Eleonora Forenza (GUE/NGL) 42 (-8)
Voturi valide exprimate în al doilea tur: 691, Total voturi exprimate: 725
Rezultatele primului tur de scrutin
Antonio Tajani (PPE, IT) 274
Gianni Pittella (S&D, IT) 183
Helga Stevens (ECR, BE) 77
Jean Lamberts (Verzi/ALE, UK) 56
Eleonora Forenza (GUE/NGL) 50
Laurentiu Rebega (ENF, RO) 43
Voturi valide exprimate în primul tur: 683, Total voturi exprimate: 718
Cu ce se ocupă preşedintele?
Preşedintele supraveghează întreaga activitate a Parlamentului, a organelor sale de conducere şi dezbaterile din plen. El sau ea reprezintă Parlamentul în toate chestiunile juridice şi relaţiile externe. De asemenea, la începutul fiecărui summit al Consiliului European acesta învederează punctul de vedere al Parlamentului în ceea ce priveşte punctele de pe ordinea de zi a acestuia din urmă. De asemenea, preşedintele este cel care semnează bugetul Uniunii Europene şi co-semnează legislaţia, alături de preşedintele Consiliului.