Cât va costa pregătirea şi derularea Preşedinţiei Consiliului UE

Premierul Dacian Cioloş a anunţat, la „Conferinţa Start 2019: România la Preşedinţia Consiliului UE”, că este aproape finalizat un masterplan de acţiuni prioritare pentru pregătirea, din punct de vedere administrativ şi tehnic, a preluării de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în 2019.

Potrivit calculelor făcute de Guvernul României, este nevoie de câteva zeci de milioane de euro pentru pregătirea şi derularea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. „E vorba, din calculele noastre, de câteva zeci de milioane de euro costul pregătirii preşedinţiei şi derulării preşedinţiei. Sunt bani care vor contribui inclusiv la promovarea imaginii României, bani care trebuie să ne permită să pregătim şi partea administrativă, logistică. Va fi o componentă logistică importantă”, a afirmat premierul Dacian Cioloş.

Vă prezentăm în continuare discursul integral susţinut de premierul Dacian Cioloş la eveniment

„Această pregătire a României pentru a-şi asuma preşedinţia Consiliului Uniunii Europene nu comportă doar pregătiri de ordin administrativ, chiar şi politic, dar cred că e important ca cetăţenii români să ştie ce înseamnă această preşedinţie. Şi cu cât ne asumăm mai mult şi mai bine împreună, cu atât cred că va fi mai bine pentru modul în care România se va percepe ca stat membru al Uniunii Europene. Aşa cum am spus de mai multe ori, nu e suficient să aderi la această structură pentru a te simţi parte. E important şi un pas, o implicare din partea României ca stat membru. Și cred că nu poate să existe o mai bună oportunitate decât pregătirea pentru asumarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene pentru a face acest lucru. România nu va conduce Uniunea Europeană, ci o va prezida, lucru care înseamnă mai mult a modera dezbaterile. Sigur, e mai mult decât a modera dezbaterile, pentru că le moderează şi le orientează într-un anumit fel, pe baza programului preşedinţiei.  Ca să punem câteva repere, va fi vorba de asumarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în primul semestru din 2019. Iniţial, la planificarea preşedinţiilor, României trebuia să-i vină rândul în semestrul II din 2019. Ca urmare a faptului că Regatul Unit al Marii Britanii s-a retras şi nu-și va mai asuma preşedinţia, date fiind negocierile pentru ieşirea din Uniunea Europeană, s-a hotărât în cele din urmă să se decaleze cu şase luni în faţă asumarea preşedinţiilor. Deci, România își va asuma preşedinţia în primul semestru din 2019, în trio, aşa cum funcţionează lucrurile – preşedinţiile se organizează în trio pe un an şi jumătate, cu programele preşedinţiilor coordonate între trei preşedinţii succesive pe un an şi jumătate. România va deschide un astfel de trio, care va fi asumat împreună cu Finlanda şi Croaţia, și va asigura prima parte a acestui trio. Este pentru România, clar, un examen de maturitate, la 12 ani – vor fi în momentul respectiv – după aderarea la Uniunea Europeană, un examen de maturitate atât din perspectiva capacităţii administrative şi tehnice de a asuma un eveniment de o astfel de amploare, care se va întinde pe şase luni, dar care presupune pregătiri intense înainte, cât şi din punct de vedere al capacităţii de a defini un conţinut pentru ceea ce ar trebui să însemne decizii la nivel european sau dezbateri pe teme fundamentale la nivel european.  De unde pornim aici, în primul rând? Anul viitor se vor împlini 10 ani de când România a aderat la Uniunea Europeană. În continuare, încrederea românilor în Uniunea Europeană este la cote relativ ridicate, chiar dacă lucrurile au mai variat în ultimii ani. Dar, după Brexit, semnalul dat de români – nu doar de liderii politici din România, eu, din ce am văzut din sondaje, consider un semnal clar dat de români – e că nu-şi pun problema ieşirii din Uniunea Europeană, ci îşi doresc să rămână în Uniunea Europeană, însă îşi doresc ca Uniunea Europeană să evolueze în anumite direcţii. Şi pentru mine ăsta este şi un semn de maturitate, faptul că putem să privim şi cu spirit critic Uniunea Europeană, cu un spirit critic constructiv, evolutiv.

Este, din punctul meu de vedere, un semn că ne asumăm, de data asta în mod matur, Uniunea Europeană, cu bunele, cu relele, şi suntem gata să contribuim pentru ca lucrurile să evolueze în mai bine, conform așteptărilor noastre împărtăşite cu ceilalţi. Cred că pregătirea pentru asumarea preşedinţiei va fi o foarte bună oportunitate pentru a organiza dezbateri nu doar pe aspectele tehnice sau cele legate strict de asumarea preşedinţiei, ci şi pe aspectele legate de viitorul Uniunii Europene, aşa cum îl vedem noi, aşa cum ni-l dorim noi, şi dezbateri care să ne ajute să înţelegem care sunt punctele de vedere ale celorlalţi. Cu atât mai mult, cu cât asumarea preşedinţiei înseamnă, în primul rând, cum se spune la Bruxelles, un honest broker, deci un mediator echilibrat, care să ia în considerare puncte de vedere ale celorlalţi, în ideea de a găsi compromisuri pozitive, constructive, care să permită luarea unor decizii cu 28 (de state) – pentru că, până la sfârşitul preşedinţiei noastre sau până la preşedinţia noastră, deciziile încă se vor lua foarte probabil cu 28. O să revin asupra acestui subiect. Deci, cred că această perioadă de pregătire va fi o ocazie bună şi pentru a asimila mai bine ce înseamnă problematica europeană şi a crea platforme de exprimare a unor puncte de vedere pe teme care sunt de actualitate, care sunt în dezbatere la nivel european şi pe care va trebui să le moderăm, în calitate de preşedinte al Uniunii Europene, pentru a putea lua anumite decizii. În ce context vom asigura preşedinţia Uniunii Europene? Vă reamintesc faptul că, în 2019, la sfârşitul preşedinţiei noastre, vor avea loc alegerile pentru Parlamentul European. Deci vom asuma preşedinţia într-o perioadă de campanie electorală la nivel european – după părerea mea, o campanie electorală cu atât mai importantă, cu cât sunt mai multe evenimente care vor afecta, vor influenţa această campanie electorală: un nou ciclu financiar, ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, acest nou mod de a conduce campanii electorale, cu vârfuri de lance din partea familiilor politice. Sper eu să aibă loc adevărate dezbateri consistente legate de viitorul Uniunii Europene. Şi, în acelaşi timp, în mod normal, dacă Marea Britanie depune solicitarea de ieşire din Uniunea Europeană în primăvara anului viitor, aşa cum doamna prim-ministru May a anunţat, asta înseamnă că pe durata preşedinţiei României ar urma să expire cei doi ani în care trebuie să se negocieze condiţiile ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, chiar dacă nu şi toate elementele legate de acordul care va fi semnat – de colaborare între Marea Britanie şi Uniunea Europeană. Apoi, dincolo de aceste aspecte cu importante conotaţii politice, dar şi tehnice, foarte probabil tot în acest interval vor fi discuţii intense pe perspectivele financiare ale Uniunii Europene pentru perioada de după 2020. Va fi perioada de sfârşit de mandat al Comisiei Europene şi va fi cam ultima preşedinţie în care se va discuta intens şi se va încerca adoptarea unor propuneri legislative făcute de Comisia Europeană în prealabil, care vor fi negociate cu Consiliul şi cu Parlamentul. Deci, va fi o perioadă încărcată, sau ar trebui să ne aşteptăm să fie o perioadă încărcată atât din punct de vedere al consistenţei legislative, pe subiecte importante – probabil nu doar perspectivele financiare, ci chiar şi anumite propuneri legislative pe alte politici comunitare sectoriale – dar, cum spuneam, şi în ceea ce privește finalizarea negocierilor pentru Brexit şi pregătirea alegerilor pentru Parlamentul European. Această perioadă este o perioadă de oportunităţi pe care România va trebui să le valorifice, într-un fel sau altul. Este oportunitatea de a arăta şi de asuma un leadership european, de a demonstra că, chiar şi în calitate de stat membru care îşi asumă pentru prima dată această preşedinţie, la 12 ani după aderarea la UE, România poate să dovedească viziune europeană, o viziune politică asupra viitorului UE, pe care să o traducă în propuneri, în priorităţi şi în modul în care va conduce şi va orienta dezbaterile – pentru că sigur, nu România va tranşa, dar România va putea orienta discuţiile din mai multe structuri ale Consiliului UE, şi aici îţi trebuie nu doar cunoştinţe tehnice, ci îţi trebuie şi viziune, inclusiv viziune politică asupra a ceea ce înseamnă UE. Va fi şi o perioadă de vizibilitate foarte bună pentru România, dacă vom şti să ne organizăm bine, vizibilitate care ar trebui să permită o promovare culturală, artistică, economică, turistică, comercială și să poată să atragă investiţii, pentru că România va fi în vizorul statelor membre al UE. Şi cu cât îşi va asuma mai mult acest rol, cu atât va fi şi mai vizibilă. Va fi, totodată, o perioadă de provocări. Cum spuneam, această preşedinţie înseamnă, în primul rând, asumarea rolului de a coordona negocieri cu caracter diplomatic. Va trebui să jucăm acest rol de honest broker. A-ţi promova agenda nu înseamnă a veni cu lucruri strict egoiste pentru a le impune apoi celorlalte state membre, ci a identifica, pornind şi de la priorităţile României, acele priorităţi care sunt de interes şi pentru România şi care pot să atragă un interes general al UE şi a le pune pe agenda de discuţie. Asta va presupune apoi şi negocieri unde va trebui dovedită diplomaţie, va trebui dovedită capacitatea de a asuma şi de a susţine interesul general european şi capacitatea de a construi, cum spuneam, compromisuri care să ducă la finalizarea unor dezbateri prin decizii. Ăsta e lucrul cel mai complicat şi cel mai complex pentru o preşedinţie: nu atât să pui în dezbatere anumite teme, ci să găseşti capacitatea, în consiliile de miniştri, să construieşti majorităţi în jurul unor idei, în jurul unor compromisuri care să reflecte aşteptările unui număr cât mai mare de state membre – oricum, în mod clar, ale unei majorităţi, dar ale unui număr cât mai mare -, dacă e posibil din partea tuturor statelor membre, şi apoi, şi asta mai nou, de când se aplică Tratatul de la Lisabona, şi capacitatea de a negocia şi de a susţine aceste puncte de vedere comune ale statelor membre din Consiliu în negocierile cu Parlamentul European. Pentru că procesul decizional final nu înseamnă doar o decizie a 28, 27 de miniştri, ci, mai nou, preşedinţia Consiliului UE negociază şi cu raportorii din Parlamentul European, pentru a găsi compromisuri, şi cu Parlamentul, pentru a putea finaliza procesul de decizie. Deci, de asta spuneam că este necesară o foarte bună cunoaştere a politicilor comunitare, a istoriei politicilor comunitare, a istoriei unor teme care vor fi pe agendă în momentul respectiv, pentru a putea găsi argumente în jurul cărora să se construiască aceste compromisuri şi cu grupurile politice din Parlamentul European, dar şi cu statele membre. Şi aici poţi să ai succes, poţi să ai insucces. Şi imaginea, percepţia asupra României va depinde şi de această capacitate de a gestiona momente dificile. De aceea, pentru dosare majore – cum vă spuneam, vor fi perspectivele financiare, va fi perioada post-Brexit – România va trebui să găsească oameni cu calităţi de leadership politic, de cunoştinţe tehnice asupra dosarelor europene, atât la nivel politic, prin miniştri, cei care vor fi membri ai guvernului în momentul respectiv şi care, dincolo de agenda naţională – şi vă amintesc că în al doilea semestru 2019 vom avea şi alegerile prezidenţiale, deci va fi şi o agendă politică internă -, vor fi oameni care vor fi în prim-plan european pe teme importante la nivel comunitar. În încheiere, doar să vă spun câteva lucruri despre ce am făcut noi până acum. Suntem conştienţi de faptul că un guvern care mai are un mandat de câteva luni de zile nu puteam noi să impunem care va fi agenda de pregătire a României pentru preşedinţie, mai ales priorităţile şi agenda politică. Este rolul guvernului care va reieşi din aceste alegeri cu o legitimitate clară prin vot, dată de Parlament, cu o majoritate în Parlament; deci guvernul care va veni va avea legitimitatea să stabilească priorităţile politice pe care România le va negocia, le va discuta şi cu Finlanda şi cu Croaţia, şi apoi le va armoniza cu Secretariatul General al Consiliului şi apoi cu Comisia Europeană – pentru că, n-am insistat foarte mult, dar depinde foarte mult succesul unei preşedinţii şi de maniera în care se coordonează cu Comisia Europeană, care face propunerile legislative. Şi, pot să vă spun din experienţă, este un principiu al vaselor comunicante aici, în relaţia dintre Consiliu şi Comisia Europeană: cu cât preşedinţia este mai puţin activă, cu atât Comisia Europeană ocupă mai mult terenul, şi cu cât preşedinţia Consiliului UE îşi asumă mai mult politic responsabilitatea preşedinţiei, cu atât parteneriatul este unul mai consistent cu Comisia Europeană. Deci, dincolo de asta, spuneam, guvernul care vine va trebui să stabilească aceste priorităţi, dar noi am vrut să lansăm deja aceste dezbateri. Am început, în schimb, pregătirile administrative, pentru că vor trebui gestionate câteva mii de reuniuni de grupuri de lucru şi diferite comisii tehnice de specialitate în cadrul Consiliului UE în acea perioadă de şase luni, câteva sute de consilii de miniştri şi consilii informale; pentru aceasta îmi trebuie o echipă administrativă foarte performantă, cu funcţionari care în primul rând să cunoască foarte bine instituţiile europene şi apoi să cunoască bine şi politicile comunitare – şi aici am stabilit deja o unitate în cadrul Cancelariei, în jurul căreia se va construi echipa care va gestiona din punct de vedere administrativ preşedinţia pe care România o va asuma la UE. Am început lucrul şi este aproape gata un masterplan, un plan de acţiuni prioritare cu tot ce e de făcut pe partea administrativ-tehnică pentru perioada următoare – şi timpul este destul de strâns; doi ani, doi ani şi un pic nu e foarte mult pentru aceste pregătiri – şi am început evaluarea resurselor umane pe care le avem în administraţia publică, pentru a identifica acei oameni bine pregătiţi şi care cu siguranţă vor mai avea nevoie de pregătiri pentru a construi acel corp de elită al administraţiei româneşti pe problematica europeană”