Ludovic-Orban
PNL organizează manifestații împotriva modificărilor Codului Fiscal
10 noiembrie 2017
ANCOM
Investigație a Comisiei Europene la ANCOM, după numirea lui Grindeanu la șefia instituției
10 noiembrie 2017

CCR: Legea privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale e neconstituțională

ccr

Legea privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale este neconstituțională, a decis, joi, Curtea Constituțională a României (CCR), care a admis sesizarea formulată de 50 de deputați aparținând grupurilor parlamentare ale USR, PMP și PNL.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate și a constatat că Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor politice este neconstituțională.

CCR a constatat că legea criticată contravine principiului bicameralismului, având în vedere că, ignorând scopul inițial și obiectul de reglementare al propunerii legislative, Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, a adoptat un număr important de amendamente, care au fost de natură să transforme în mod radical, prin aportul lor cantitativ și calitativ, filosofia care a stat la baza inițierii demersului legislativ. În acest mod, prima Cameră, cea de reflecție, a fost exclusă de la procesul de legiferare, care ar trebui să reprezinte opera întregului Parlament.

De asemenea, Curtea a constatat faptul că unele dintre textele cuprinse în legea supusă controlului nu întrunesc exigențele impuse de principiul legalității, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție, exigențe referitoare la condițiile de claritate, precizie și previzibilitate ale legii.

Magistrații Curții Constituționale au decis, joi, că sunt neconforme cu Legea fundamentală modificările aduse de majoritatea la putere Legii privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale. Este vorba de propunerea lui Florin Iordache (PSD), care ar fi permis formațiunilor politice să păstreze sumele de bani primite ilegal în campanie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *