


Preşedintele României, Klaus Iohannis s-a declarat împotriva ideilor privind o „Europă cu mai multe viteze“, vehiculate de către preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, susţinând că asemenea formule de reconfigurare a Uniunii ar putea conduce la dezintegrarea proiectului european. Iohannis, l-a primit la Palatul Cotroceni, pe prim-ministrul Republicii Malta, Joseph Muscat, cu prilejul vizitei pe care acesta o efectuează la Bucureşti, în contextul deţinerii de către Malta a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în primul semestru din acest an. În cadrul întâlnirii au fost discutate subiecte de actualitate de pe agenda europeană, respectiv viitorul Uniunii Europene, Brexit, criza migraţiei, precum şi prioritățile Președinției Malteze a Consiliului UE. Cu privire la dezbaterile referitoare la viitorul Uniunii Europene, Preşedintele Klaus Iohannis a reconfirmat angajamentul ferm al țării noastre de a contribui la consolidarea proiectului european.

Şeful statului a reiterat că, pentru România, continuarea integrării la nivelul UE rămâne un obiectiv strategic. „Preşedintele României s-a poziţionat ferm împotriva ideilor vehiculate în ultimul timp cu privire la o Europă cu mai multe viteze – o Uniune a cercurilor concentrice. În opinia sa, asemenea formule de reconfigurare a Uniunii ar putea conduce la dezintegrarea proiectului european. Şeful statului a subliniat că România se pronunţă pentru o Europă puternică, consolidată, unitară şi incluzivă“, precizează Administraţia Prezidenţială. Şeful statului a subliniat că România se pronunţă pentru o Europă puternică, consolidată, unitară şi incluzivă.
În cadrul discuţiilor legate de viitoarele negocieri privind retragerea Marii Britanii din Uniune, Preşedintele României a accentuat importanţa deosebită a menţinerii unităţii celor 27 de state membre. Iohannis a subliniat că, pentru România, este foarte important ca prevederile acordului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană să asigure protejarea drepturilor și intereselor cetățenilor români aflaţi în Regatul Unit, astfel încât aceştia să poată beneficia şi după Brexit de drepturile deja dobândite. Totodată, Preşedintele Klaus Iohannis s-a pronunțat pentru un parteneriat deschis între Uniunea Europeană şi Marea Britanie după Brexit, arătând că Regatul Unit este un partener strategic al Uniunii şi este important ca acesta să rămână într-o relaţie cât mai apropiată de blocul comunitar.
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că Uniunea Europeană ar trebui să permită unor ţări membre să-şi avanseze integrarea în anumite domenii, fără ca celălalte ţări europene să fie obligate să adopte acelaşi model de integrare în UE. „Nu mai există acel moment în care putem să ne imaginăm că facem cu toţi acelaşi lucru… împreună. Şi nu ar trebui ca aceia care îşi doresc să avanseze mai rapid să poată să facă asta fără să deranjeze alte ţări membre, punând în picioare o structură mai stabilă şi deschisă pentru toată lumea?”, a declarat preşedintele Comisiei Europene. Cancelarul Angela Merkel a vorbit în urmă cu câteva săptămâni despre o Uniunea Europeană „cu mai multe viteze”, întrucât o parte din ţările fondatoare vor să lanseze dezbaterea unei asemenea reforme la nivelul UE.