20140121_ep-002464_jvv_003
Parlamentul European în sesiune: S-a cerut oprirea negocierilor de aderare cu Turcia!
23 noiembrie 2016
stire-vaccin
OMS a actualizat lista ţărilor pentru care este obligatorie vaccinarea polio
23 noiembrie 2016

Ce are de gând să facă UE pentru contracararea propagandei online

putin-propaganda-12

putin-propaganda-12

Propaganda online, în spatele căreia se află organizații teroriste, precum Statul Islamic, sau țări precum Rusia, urmărește să inducă frica și să dividă Europa. Deputații din Parlamentul European au dezbătut, la Strasbourg, un raport prin care se cer contra-măsuri mai ferme și o cooperare mai puternică între țările membre pentru a contracara propaganda.

Raportorul Anna Fotyga, membră poloneză a grupului CRE, a vorbit pentru site-ul instituției despre ce impact au aceste dezinformări și cum ar trebui ele să fie contracarate. „Trebuie să investim mai mult în campanii de combatere a radicalizării”, consideră Fotyga.

Ce impact a avut propaganda? Există mai multe teorii cu privire la ceea ce s-a întâmplat în SUA, dar are aceasta puterea de a afecta alegerile din Europa?

S-au întâmplat multe după agresiunea rusească asupra Ucrainei și după anexarea Crimeii. A fost un apel de trezire. Din punctul nostru de vedere, în Europa Centrală și de Est, Rusia a început să denatureze piețele informaționale și să influențeze mass-media chiar mai devreme. A fost o continuare a metodelor și instrumentelor folosite în timpul Războiului Rece. Bineînțeles că propaganda are influență asupra societăților în Uniunea Europeană și în alte țări. Cu siguranță, cetățenii Statelor Unite sunt, de asemenea, ținta propagandei ruse, care folosește numeroase instrumente, cum ar fi Russia Today.

De ce a avut Statul Islamic atât succes în eforturile sale online de a ajunge la tinerii musulmani din Europa? Ce poate face Europa să se apere?

Din păcate, nu este vorba doar de tinerii musulmani. Folosind o varietate de instrumente, Statul Islamic a reușit să atragă oameni din diferite generații și alte religii și să-i facă să convertească și să se radicalizeze. Am întâlnit mulți reprezentanți ai statelor membre și pentru factorii de decizie este o traumă să știe ca tinerii se pot întoarce împotriva propriei națiuni. Este într-adevăr extrem de dificil să îi facem față, dar suntem pregătiți și am început să fim sprijiniți și la nivel european. Există, într-adevăr, instrumente sofisticate pentru a evalua situația și raportul menționează instrumente pentru a indica informațiile false și necesitatea de a descrie cazurile și modele de radicalizare și modul în care acestea se dovedesc adesea foarte tragice pentru familii întregi. Avem instrumente care sunt la dispoziția oricărui stat membru al Uniunii Europene, instrumente pentru a monitoriza social media și cazurile de radicalizare. Este, desigur, un efort mare, dar acum suntem conștienți de aceste lucruri grație unei cooperări deschise și mulțumită informațiilor care vin din toate capitalele. Cu toate acestea, finanțarea rămâne o problemă. Trebuie să investim mult mai mult în aceste campanii de combatere a radicalizării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *