


Acordul de liber-schimb dintre Uniunea Europeană şi Canada, CETA, va distruge locuri de muncă în Europa şi ar trebui respins, a conchis Comisia pentru Muncă a Parlamentului European.
Comisia menţionată a aprobat, cu 27 de voturi pentru şi 24 împotrivă, o moţiune potrivit căreia instituţia europeană nu ar trebui să aprobe tratatul, pentru că studiile arată că ar putea duce la desfiinţarea a 204.000 de locuri de muncă în statele membre. Votul din Comisia pentru Comerţ a Parlamentului este mult mai important, însă înainte ca aceasta să voteze în privinţa tratatului, alte comisii ale legislativului îşi pot exprima de asemenea opiniile. Uniunea Europeană şi Canada au semnat acordul CETA în octombrie, după o serie de obstacole ridicate de Austria şi de Valonia, regiunea francofonă a Belgiei.
Primul pas către intrarea în vigoare a tratatului va fi aprobarea sa de către Parlamentul European. Votul este aşteptat în februarie. Dacă plenul reunit al Parlamentului European va aproba CETA, acordul va intra în vigoare numai parţial. Pentru a fi aplicat în totalitate, trebuie aprobat de parlamentele tuturor celor 28 de state membre.