

Europarlamentarul Cristian Buşoi a lansat și la Cluj-Napoca, vineri, cartea sa bazată pe soluțiile de salvare a sistemului de sănătate din România. La eveniment au participat și europarlamentarul Daniel Buda, fostul ministru al Sănătății, Patriciu Achimaş, vicepreședintele Comisiei de Sănătate a Camerei Deputaților, Florin Stamatian, primarul Emil Boc, deputații Marius Nicoară și Adrian Oros și mulți alții.
Cristian Buşoi a tras un semnal de alarmă cu privire la realizarea celor trei spitale regionale de urgență, care au cuprinsă deja finanțare europeană, dar care riscă să fie irosită de actuala guvernare.
„Nici măcar nu s-au apropiat cât de cât de faza de licitație și există șanse mici să poată construi acele spitale până în anul 2022, după exercițiul financiar european, în baza regulii n+2”, a declarat vicepreședintele PNL.
România are cuprinsă o finanțate în valoare de 150 milioane de euro fonduri europene pentru spitalele regionale de urgență din Cluj, Iași și Craiova.
Clujul are cel mai bun teren pentru demararea construcției, care a fost predat de Consiliul Județean Cluj, Ministerului Sănătății, la finele anului 2017.
Atragerea de fonduri europene pentru cercetare prin Orizontul 2020, sistemul de E-health, directivele europene cu privire la medicamente, sunt doar câteva din soluțiile prezentate de Cristian Buşoi pentru salvarea sistemului de Sănătate din România.
Autorul este de părere că modelul francez, cu finanțare mixtă, provenită din mediul public (75%) și din asigurări private este cheia rezolvării nemulțumirilor legate de Sănătate, atât pentru pacienți, cât și pentru medici.
Pe parcursul a cinci capitole, cartea analizează evoluția sistemului, pornind din anii ’90 și până în ziua de azi, cu un capitol final dedicat soluțiilor.
Europarlamentarul vede necesară și o implicare mai vizibilă a Președintelui României în construirea unei strategii pe sănătate, alături de partidele politice.
Daniel Buda a intervenit la rândul său în dezbaterea desfășurată în incinta Muzeului de Artă și a subliniat importanța accesării fondurilor europene la nivel regional, cu toate că este un proces stufos.
Europarlamentarul a prezentat exemplul unui spital dintr-o insulă exotică, desfășurat pe 11 etaje, într-o zonă seismică activă, construit prin fonduri europene, la cele mai înalte standarde.
„Fondurile europene sunt singura șansă pentru reducerea disparităților dintre regiuni”, a spus Daniel Buda.