terorism
Cum să oprim terorismul: măsurile UE
27 martie 2018
graphic---heero-01
Din 31 martie, serviciul eCall este obligatoriu pentru toate modelele de mașini noi
2 aprilie 2018

Daniel Buda, europarlamentar PNL/PPE: ”Comisia Europeană oferă instrumentele necesare pentru remedierea crizei forței de muncă în sectorul zootehnic din România!”

fermieri

Reprezentanții Asociației Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine din România atrag atenția asupra problemelor ce decurg din criza forței de muncă necalificată și calificată din sectorul zootehnic.

În ultima perioadă s-a înregistrat o scădere alarmantă a numărului de persoane care activează în domeniul zootehnic, această situație amplificându-se în ultimii doi ani. Tendința persoanelor care lucrează în acest sector a fost de a se angaja în alte țări, iar unii lucrători au decis să renunțe la locul de muncă în favoarea ajutorului de șomaj primit.
Bugetul pierde, așadar, aproximativ 21.600 euro/100 persoane în fiecare lună din cauza crizei forței de muncă. Una dintre soluții ar fi angajarea de muncitori din țări terțe, însă procedura durează mai mult de 4 luni, fiind un proces greoi. Astfel, productivitatea, dar și competitivitatea fermierilor este periclitată de acest fenomen, unii zootehniști dispunând de tehnologii de ultimă generație, dar care nu sunt utilizate din cauza lipsei forței de muncă.

 

Criza forței de muncă în sectorul agricol zootehnic

 

Cu puţin timp în urmă europarlamentarul Daniel Buda a  adresat Comisiei Europene o întrebare cu solicitare de răspuns scris pe tema crizei forței de muncă în sectorul agricol zootehnic.

”Am solicitat Comisiei să îmi comunice care sunt recomandările pentru autoritățile române în vederea soluționării crizei forței de muncă din domeniul zootehnic. În răspunsul primit din partea comisarului european pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale, competențe și mobilitatea forței de muncă, doamna Marianne Thyssen este, acesta mi-a comunicat faptul că se fondurile structurale și de investiții ale UE reprezintă o sursă importantă de investiții publice. Aceste fonduri pot ajuta România să facă față acestor provocări refertiroare la criza forței de muncă în sectorul agricol zootehnic”, spune europarlamentarul PNL/PPE.

Pe de altă parte, comisarul  Thyssen atrage atenția și că România suferă din cauza declinului demografic.
România este afectată de scăderea dramatică a populației și de îmbătrânirea masivă a acesteia. De asemenea, numără cei mai mulți lucrători mobili din Europa. Aceste fenomene generează, în România, un deficit de forță de muncă în toate sectoarele economice. Prin procesul semestrului european, Comisia le comunică anual guvernelor UE recomandări specifice fiecărei țări pentru următoarele 12-18 luni. Toate deciziile de politică și măsurile propriu-zise considerate a fi necesare ca urmare a acestor recomandări sunt luate de guvernele naționale. Problema deficitului de forță de muncă și de competențe din România a fost ridicată în raportul și în recomandările de țară din 2017 adresate României. Fondurile structurale și de investiții ale UE reprezintă o sursă importantă de investiții publice. Ele pot ajuta România să facă față acestor provocări. În perioada 2014-2020, programul operațional „Capital uman” dedică o mare parte din bugetul său de 4,4 miliarde EUR formării, educației și măsurilor favorabile incluziunii sociale, pentru a sprijini actualizarea competențelor, reinserarea profesională și recalificarea oamenilor astfel încât să poată răspunde nevoilor pieței muncii, inclusiv în sectorul producției animaliere. Cu sprijinul UE, autoritățile române lucrează în prezent la introducerea unui sistem de previzionare și de servicii îmbunătățite pentru angajatori. Acesta va fi un instrument esențial pentru o mai bună orientare a activităților de formare către nevoile specifice ale pieței muncii în materie de competențe. 67 de milioane EUR au fost alocate pentru activități de formare, în cadrul Măsurii 1 – Transfer de cunoștințe și acțiuni de informare – a programului de dezvoltare rurală pentru perioada 2014-2020. Este extrem de important ca România să asigure absorbția fondurilor UE cu acțiuni eficiente de remediere a deficiențelor structurale care îi afectează și sectorul producției animaliere“, a precizat comisarul Thyssen în răspunsul remis europarlamentarului sălăjean, Daniel Buda.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *