


Membrii noului guvern au depus jurământul în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Cotroceni, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis. Depunerea jurământului a fost precedată de către publicarea în Monitorul Oficial a decretelor prezidenţial de numire a noilor miniştri. Guvernul condus de Mihai Tudose a fost învestit de către Parlament cu 275 de voturi favorabile, 102 împotrivă, au anunţat surse din conducerea Parlamentului. Noul Guvern al României este format din primul-ministru Mihai Tudose; Sevil Shhaideh-vicepremier, ministrul Dezvoltării Regionale; Graţiela Gavrilescu-vicepremier, ministrul Mediului; Rovana Plumb-ministru delegat pentru Fondurile Europene; Mihai Fifor-ministrul Economiei; Teodor Meleşcanu-ministrul Afacerilor Externe; Carmen Dan-ministrul Afacerilor Interne; Petre Daea-ministrul Agriculturii; Adrian Ţuţuianu-ministrul Apărării Naţionale; Lucian Romaşcanu-ministrul Culturii; Liviu Pop-ministrul Educaţiei; Lucian Georgescu-ministrul Cercetării; Toma Petcu-ministrul Energiei; Ionuţ Mişa-ministrul de Finanţe; Tudorel Toader-ministrul Justiţiei; Doina Pană-ministrul Apelor şi Pădurilor; Lia Olguţa Vasilescu-ministrul Muncii; Lucian Şova-ministrul Comunicaţiilor; Florian Bodog-ministrul Sănătăţii; Răzvan Cuc – ministrul Transporturilor; Marius Dunca-ministrul Tineretului şi Sportului; Gabriel Petrea-ministrul delegat pentru Dialog Social; Viorel Ilie-ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul; Ilan Laufer-ministrul pentru Mediul de Afaceri; ministrul Turismului-Marius Dobre; Andreea Păstârnac-ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni; Victor Negrescu – ministrul Afacerilor Europene; Marcel Ciolacu-vicepremier fără portofoliu.

“Noul program de Guvernare anunţat astăzi de PSD este, fără îndoială, un act mai grav decât un atentat la siguranţa naţională. Intenţia Guvernului Tudose de a elimina cota unică de impozitare va afecta iremediabil şi incomensurabil mediul de afaceri românesc care, şi aşa, este la limita suportabilităţii măsurilor deja adoptate în ultimele 6 luni de către Guvernul Grindeanu. Vedem astăzi un PSD înfierat împotriva instituţiilor private care generează investiţii şi locuri de muncă, un PSD lipsit de viziune care aruncă banii doar pe ajutoare sociale şi care nu înţelege ce înseamnă să guvernezi România într-un mod responsabil, echitabil şi onest. Oficialii europeni sunt absolut năuciţi de tratamentul la care este supus mediul de afaceri din România şi nu înţeleg de ce PSD nu protejează mediul de afaceri, generator de locuri de muncă şi prosperitate. Probabil nici măcar noul premier, Mihai Tudose, nu înţelege acest lucru. PSD a înţeles în schimb să modifice programul de Guvernare votat de cetăţeni la alegerile parlamentare în favoarea unui program elaborat pe genunchi, impozitând şi aerul pe care îl respirăm. Liniştea intelectuală profundă şi lipsa de discernământ a celui care confundă partidul cu statul şi propria moşie, domnul Liviu Dragnea, va arunca din păcate România în negura vremurilor de dinainte de 1989!”, a comentat euroalesul Daniel Buda.
Iată şi declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis care a precedat ceremonia
Vă felicit pentru învestitură și vă doresc mult succes. Noi, românii, și dumneavoastră avem mare nevoie de un succes guvernamental. Au trecut abia șase luni de când ne-am întâlnit aici pentru a învesti un guvern PSD – ALDE, după ce au fost câștigate alegerile parlamentare de către această coaliție. O formulă scurtă, foarte scurtă, care ar caracteriza aceste prime șase luni din mandatul coaliție PSD – ALDE ar putea suna: „Ați băgat țara în criză fiindcă nu ați știut să guvernați”. Că a fost vina sau că este vina fostului Prim-ministru care nu s-a pus singur acolo, dar din păcate nu a știut să plece singur, sau a altcuiva, nu este o analiză pe care trebuie să o fac eu sau românii, este o analiză pe care, probabil, ați făcut-o sau o veți face în coaliție. Dar faptele rămân și dovadă că această formulă scurtă de concluzii este adevărată este chiar moțiunea de cenzură prin care ați demis propriul Guvern. Și asta o noutate în spațiul democratic european. Fostul guvern nu va rămâne în istorie pentru scurtimea mandatului, au fost alții care au avut mandate mai scurte, ci după părerea mea, fostul guvern va rămâne în istorie pentru nefericita Ordonanța 13, iar coaliția PSD – ALDE prin faptul că și-a demis prin moțiune de cenzură propriul guvern. Acum, după ce unii s-au străduit destul de mult să termine repede această criză, găsim coaliția cu un nou guvern și, surprinzător, cu un nou program de guvernare. Noi taxe se anunță pentru români, noi impozite. După ce abia am promulgat legea prin care cresc salariile românilor deja se anunță contramăsuri. Programul de guvernare a fost schimbat în puncte sensibile. Nu veți mai putea merge în față românilor cu argumentul că acest program de guvernare a fost votat. Este dreptul legitim al coaliției să meargă cu ce program de guvernare dorește în Parlament și dacă obține votul de învestitură, Guvernul se va apuca de treabă dar, în șase luni, schimbăm de la reduceri de taxe la reintroduceri de taxe, de la creșteri de salarii la taxă de solidaritate. Un astfel de comportament cu certitudine nu se încadrează în ceea ce se numește predictibilitate fiscal-bugetară. Un astfel de comportament guvernamental cu siguranță induce dubii în rândul mediului de afaceri. Dacă va fi sustenabil, nu știm, nu am văzut astfel de calcule, dar stimați PSD-işti, ALDE-işti, UDMR-işti, în numele românilor vă rog să terminați cu această țopăială fiscal-bugetară, taxa de solidaritate. Domnule Prim-ministru, onoraţi membri ai Guvernului, fiți solidari cu românii şi guvernați responsabil! Vă solicit să guvernați în așa fel încât să ne încadrăm în marja de deficit de 3%. Vă solicit să guvernați în așa fel încât românii să aibă garanția că Guvernul României apără și promovează statul de drept. Nu-mi doresc niciodată să mai avem sincope de tipul Ordonanței 13.
Domnule Prim-ministru,
Onoraţi membri ai Guvernului,
Vă rog să faceți tot ce este necesar pentru a arăta partenerilor noștri din NATO, din Uniunea Europeană, aliaţilor noştri, că suntem oameni serioși, suntem o țară serioasă, cu toate sincopele politice, și că știm să ne respectăm angajamentele. Dovediţi că ştim să respectăm angajamentul de 2% pentru cheltuieli de apărare, aşa cum am promis aliaţilor din NATO. Dovediţi că suntem capabili să ţinem deficitul bugetar sub control, să promovăm investiţii publice şi private, să avem în continuare creştere economică, aşa cum ne-am angajat faţă de partenerii din Uniunea Europeană. Fie ca această a doua încercare de guvernare să aibă mai mult succes decât prima. Eu mi-o doresc, românii şi-o doresc şi pot doar să sper foarte tare că şi dumneavoastră vă doriţi acelaşi lucru. În acest sens, încă o dată, succes!”