ce_consecinte_terorism_europa_expert
Cum să oprim terorismul: măsurile UE
8 ianuarie 2019
20181211PHT21511_original
Președinția României: priorități prezentate în Parlamentul European
23 ianuarie 2019

Daniel Buda, președinte PNL Cluj: ”PNL este condamnat să câștige alegerile din acest an!”

turda 2

La sfârșitul săptămânii trecute, PNL Turda a organizat o întâlnire  de bilanț, la care au participat membrii organizației locale și invitați din organizația județeană: deputații Adrian Oros și Sorin Moldovan, viceprimarul Municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, primarul Municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, președintele OFL Cluj, Mihaela Suciu, președintele TNL Cluj, Maria Forna, secretarul general al PNL Cluj, Mircea Abrudean, primarul Comunei Mociu, Vasile Focșa, primarul Comunei Călărași, Mirela Vereș, primarul Comunei Tureni, Dana Mănăilă, consilierii județeni Cristian Haiduc și Călin Felezeu, viceprimarul Comunei Florești, Bogdan Pivariu, vicepreședintele PNL Cluj, Zoltan Coraian. La întâlnirea de bilanț a fost prezent și președintele PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, care a declarat că  s-a bucurat să revină la Turda, la un moment de bilanţ a echipei PNL condusă de avocatul Nicolae Giurgiu.

 

Europarlamentarul Daniel Buda spune că PNL este condamnat să câștige alegerile din acest an

 

Europarlamentarul Daniel Buda s-a dus la Turda pentru a transmite colegilor săi liberali câteva mesaje importante pentru ceea ce urmează în acest an.

”Organizaţia Turda a trecut prin vremuri dificile, cu victorii dar şi cu eşecuri, cu momente de bucurie dar şi de tristeţe. Însă îi felicit pe toţi membrii pentru că au rămas fideli partidului şi pentru că au înţeles că doar uniţi şi într-un parteneriat sincer se pot construi punţi şi nu ziduri care să ne despartă. Ne aşteaptă 2 tururi de alegeri în acest an: alegerile europarlamentare şi alegerile prezidenţiale iar PNL este condamnat să câştige aceste alegeri astfel încât, în anul 2020 să câştigăm alegerile locale iar aici, la Turda, să redobândim guvernarea locală.
Acum suntem în opoziţie la nivel naţional şi trebuie să demonstrăm că suntem o voce puternică ce contracarează toată minciuna şi ipocrizia PSD. Din păcate PNL Turda este în opoziţie şi pe plan local însă urmăresc periodic activitatea publică a consilierilor locali ai PNL Turda şi văd că derapajele PSD şi ale primarului Cristian Matei sunt aprig sancţionate iar acest lucru este de apreciat. Sunt convins că şi turdenii au conștientizat faptul că PNL este un partid al faptelor iar PSD este un partid al minciunilor şi al iluziilor, care distruge sistematic tot ceea ce am reuşit noi să construim.
Este de datoria noastră să nu lăsăm garda jos şi să luptăm pentru a reda turdenilor o viaţă prosperă şi politici liberale solide, bazate pe consolidarea mediului de afaceri, măsuri de susţinere a clasei de mijloc şi nu acordarea de măsuri deşănţate care împovărează mediul privat. Municipiul Turda trebuie să redevină acel pol economic regional, aflat la congruenţa judeţelor Cluj, Alba şi Mureş dar şi un sprijin real pentru a susţine forţa de muncă generată de populaţia din comunele arondate.

Membrii PNL Turda sunt cu sufletul alături de partid și îi încurajez să continue să fie nişte veritabili vectori de opinie şi de imagine ai Partidului Naţional Liberal în Turda şi în județul Cluj. Acest lucru se poate realiza doar continuând să fim în mijlocul cetăţenilor, aşa cum am făcut-o până acum şi încercând să le soluţionăm problemele.
Îi mulțumesc domnului preşedinte, Nicolae Giurgiu şi echipei sale pentru invitație, îl felicit pentru organizarea acestui eveniment şi îi asigur că în continuare organizaţia judeţeană va fi un partener de nădejde pentru fiecare membru”, a spus europarlamentarul Daniel Buda.

 

Primarii liberali, esențiali pentru dezvoltarea comunităților din zona Turda

 

Totodată, Daniel Buda a subliniat și rolul important pe care edilii liberali din zonă îl au pentru dezvoltarea comunităților lor, în pofida faptului că au de-a face cu o putere centrală de altă culoare politică.

”Şi pentru că discutăm și despre comunele arondate, aş vrea să le mulţumesc sincer și pe această cale primarilor noştri de aici din zonă care, apăsaţi de birocraţia excesivă din sistem, de lipsa fondurilor sau de numeroasele alte piedici, construiesc din puţin lucruri esenţiale pentru dezvoltarea comunităţilor. Îi mulţumesc domnului Liviu Ghib, primar interimar al Comunei Băişoara, doamnei Dana Mănăilă, primar al Comunei Tureni, domnei Mirela Vereș, primar al Comunei Călăraşi, domnului Ioan Dorin Popa, primar al Comunei Iara, domnului Ioan Pîrv, primar al Comunei Petreştii de Jos, domnului Aurel Truță, primar al Comunei Ploscoş, domnului Alexandru Duma, primar al Comunei Valea Ierii. Pentru tot efortul și munca depusă pentru realizarea performanțelor politice şi administrative țin să le mulțumesc pentru că ştiu că în spatele acestor rezultate stă o muncã temeinică şi perseverentă”, a punctat președintele PNL Cluj.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *