Planul junker
Declarație comună a președintelui Juncker și a prim-vicepreședintelui Timmermans ai Comisiei Europene privind evoluțiile recente din Justiție
25 ianuarie 2018
comisia europeana MCV
Comisia Europeană a sesizat Curtea de Justiţie în cazul României pentru refuzul de a pune în aplicare o Directivă UE
25 ianuarie 2018

Daniel Buda solicită demisia președinților PSD și ALDE de la conducerea Parlamentului, în urma scrisorii trimise către CE

daniel buda conferinta

Europarlamentarul Daniel Buda solicită public demisia domnului Călin Popescu Tăriceanu din fruntea Senatului, precum și demisia lui Liviu Dragnea din Camera Deputaților deoarece sunt nedemni de a ocupa înaltele funcții de responsabilitate din stat.

”Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu trebuie să plece din fruntea Camerei Deputaţilor, respectiv a Senatului. Recenta scrisoare trimisă de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Junker şi vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, către cei care se pretind a fi al doilea şi al treilea om în stat, îi face nedemni de a mai ocupa înaltele funcţii în stat. Reacţia infantilă a acestora demonstrează iresponsabilitate şi în acelaşi timp incapacitatea acestora de a se relaţiona în mod constructiv şi eficient cu instituţiile europene.

Ignorarea în mod deliberat a semnalelor de bună-credinţă venite din partea Comisiei Europene este de natură să pericliteze grav interesele României în spațiul Uniunii Europene. Continuarea acestor demesuri de modificare a legilor justiţiei, ignorând voința magistraţilor, dar si semnalele transmise din stradă de societatea civilă, poate aduce activarea articolului 7 din Tratatul Uniunii Europene. Îngrijorările exprimate de cei doi reprezentanţi ai Comisiei Europene, dintre care unul socialist, reprezintă o consecinţă directă a derapajelor actualei guvernări.

Domnule Dragnea şi domnule Tăriceanu, România nu poate beneficia de fonduri europene la nesfârșit care să fie cheltuite într-un stat în care justiția să fie subordonată puterii politice, oricare ar fi ea, iar rămânerea dumneavoastră mai departe în cele două poziţii constituie un atentat la siguranţa naţională!”, declară europarlamentarul Daniel Buda.

Acesta a declarat în cadrul unei conferințe de presă desfășurată joi, la Cluj, că din păcate România va fi din nou pe prima pagină a ziarelor europene drept exemplu negativ, după ce Comisia Europeană a programat pe 7 februarie o discuție pe tema independenței Justiției.

Daniel Buda a adăugat că din fericire românii sunt prezentați totuși drept exemplu pozitiv prin societatea civilă care a ieșit în stradă împotriva încercărilor PSD-ALDE de subjugare politică a Justiției.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *