Alege-pentru-copil-jucării-care-nu-sunt-toxice-660x344
Jucăriile și autoturismele, cele mai periculoase produse din România
19 martie 2018
detasare
Directivă privind detașarea angajaților: salarizare echitabilă și condiții de muncă mai bune
20 martie 2018

Doi ani de la atentatele teroriste din Bruxelles și Londra. Audieri la Parlamentul European

atentate-bruxelles-comentarii-20816

Cu ocazia comemorării atacurilor de la Bruxelles și Londra din 22 martie 2016, Comisia pentru Terorism din cadrul Parlamentului European organizează audieri privind protecția victimelor.

Miercuri, 21 martie, Comitetul Special pentru Terorism va aborda diferite aspecte ale protecției drepturilor victimelor.

Președintele Parlamentului, Antonio Tajani, va începe discuția, iar printre vorbitori  vor fi și  trei victime ale atacurilor teroriste.

Președintele Comisiei pentru Terorism, Nathalie Griesbeck (ALDE, FR),  va susține declarații de  presă la ora 18,00 în afara sălii de ședință.

Joi, 22 martie, comisia se va concentra pe modul de consolidare a rezilienței UE împotriva terorismului.

Evenimentul va avea loc miercuri, 21 martie, între orele 9,00 și 18.00,  și joi, 22 martie, de la 9,30 la 13,00, la Bruxelles, în clădirea Paul-Henri Spaak (PHS), camera 4B001.

 

Atentatele teroriste de la Bruxelles din martie 2016

 

În dimineața zilei de 22 martie 2016 trei explozii s-au produs în Bruxelles: două la Aeroportul Zaventem din nord-estul capitalei și a treia, la distanță de o oră, în stația de metrou Maelbeek, în apropiere de sediul Uniunii Europene.  Într-un film de pe camera de supraveghere a aeroportului au fost surprinși trei bărbați, suspectați de autorități de comiterea atentatelor. Cei trei au fost identificați ca frații Khalid și Brahim El Bakraoui, respectiv Najim Lacchraoui. Potrivit Dernière Heure, Khalid și-ar fi detonat bomba în stația de metrou Maelbeek, iar fratele său Brahim în aeroportul Zaventem.  Al treilea suspect a fost dat în urmărire. Atentatele au fost  cele mai grave acte de terorism din istoria țării. Guvernul belgian a decretat trei zile de doliu național.

20 de călători au fost uciși la stația Maelbeek. Alți 106 au fost răniți, dintre care 17 se aflau în stare critică. La aeroport, cel puțin 14 persoane au fost ucise, iar alte 92 au avut nevoie de îngrijiri medicale. În seara zilei atentatului, Ministrul Sănătății din Belgia a plasat bilanțul atentatelor la 31 de morți – 11 la aeroport și 20 de la metrou, precum și 250 de răniți. Potrivit Ministrului de Externe belgian Didier Reynders, 40 de naționalități au fost printre victime, dintre care patru români au fost răniți.

 

Atentatul de la Westminster

 

În aceeași zi cu atentatele de la Bruxelles, pe podul Westminster, în Piața Parlamentului și în perimetrul Palatului Westminster din centrul Londrei, un bărbat a intrat cu mașina în oamenii care traversau Podul Westminster, apoi a atacat cu un cuțit un polițist de la Parlamentul britanic. Atacatorul a fost într-un final împușcat de forțele de ordine. Atacatorul se numea Khalid Masood, născut în UK sub numele de Adrian Elms într-o familie interetnică: mamă britanică (17 ani), tatăl probabil din Africa sub-sahariană.

Șase oameni au murit, printre care și atacatorul. O femeie a fost ucisă în atac, după cum a anunțat un medic de la Spitalul St. Thomas. Ofițerul de poliție înjunghiat în curtea Palatului Westminster a murit din cauza rănilor.  Prim-ministrul francez Bernard Cazeneuve a confirmat că printre răniți se aflau și trei elevi francezi de la Liceul Sf. Iosif din Concarneau, Bretania. Răniți au fost și trei ofițeri de poliție, un cuplu de români, o turistă chineză și patru studenți de la Universitatea Edge Hill din Ormskirk.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *