euro Bugetul UE
Rata de absorbție a fondurilor europene în România este 10%
31 ianuarie 2018
dragnea
România este în topul statelor europene cu democrație defectuoasă
1 februarie 2018

Eficiența energetică a clădirilor, o prioritate a mandatului Estoniei la conducerea Consiliului UE

cladiri

Încă din anul 2014 Consiliul European a impus o țintă de 27% creștere în eficiența energetică a clădirilor până în 2030. În urma unor negocieri, ținta a fost modificată în vara lui 2017 și a crescut la 30% pentru intervalul 2026-2030. Astăzi, ambasadorii UE au confirmat înțelegerea politică dintre președinția Estoniei și Parlamentul European parafaăt în decembrie 2017, cu privire la o directivă revizuită pentru eficiența energetică a clădirilor.

Problema este una de maximă importanță având în vedere că 40% din consumul de energie din UE este cauzat de clădiri, iar cel puțin 75% dintre acestea nu sunt eficiente din punct de vedere energetic.

Noua directivă va încuraja renovarea clădirilor, introducerea de indicatoare de inteligență pentru clădiri, va simplifica inspecțiile pentru sistemele de încălzire și răcire și va promova locuri de parcare pentru autovehiculele electrice.

După aprobarea de către Consiliu și Parlament, directiva va fi publicată în Jurnalul Oficial al UE și va intra în aplicare după 20 de zile.

Clădirile consumă cea mai mare parte a energiei din UE, domeniu urmat de cel al transporturilor.

UE importă circa 53% din energia utilizată, la un cost estimat la 400 miliarde de euro, fiind astfel cel mai mare importator de energie din Lume.

De asemenea, șase state membre depind de un furnizor extern de gaze, fiind astfel foarte vulnerabile la capitolul energie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *