dragnea
Daniel Buda: „Dragnea este călăul speranțelor cetățenilor!“
15 iunie 2017
Portalul-Orizont-2020
Daniel Buda: „Orizont 2020, un instrument fundamental pentru a răspunde la provocările actuale“
16 iunie 2017

Enigmele istoriei. Dragoş Pâslaru, mărturisiri cutremurătoare din timpul Mineriadei din 1990

hirotonie-valerian-paslaru-6

lup2

Părintele Valerian este nimeni altul decât fostul actor Dragoş Pâslaru, unul dintre cei mai talentaţi şi îndrăgiţi actori români, cunoscut prin rolurile interpretate vreme de aproape două decenii în filme, pe scena Teatrului Nottara, cât şi pe multe alte scene din ţară.

Un rol, interpretat magistral, care a prefigurat cursul vieţii sale de mai târziu, a fost cel al tânărului Alioşa din Fraţii Karamazov, de Dostoievski.

După zilele sângeroase ale revoluţiei din 1989 şi frământările sociale care au urmat, părintele Valerian a luat atitudine în mod public împotriva abuzurilor şi corupţiei noii conduceri. Pe când participa la un protest organizat în Piaţa Universităţii în zilele de 13-15 iunie 1990, a fost bătut în mod sălbatic de mineri, ajungând în comă la Spitalul de Urgenţă din Bucureşti.

Minerii l-au catalogat drept „legionar“ întrucât în acele zile rula pe marile ecrane filmul lui Constantin Vaeni,  „Drumeţ în calea lupilor“, în care l-a interpretat magistral pe Horia Sima.

hirotonie-valerian-paslaru-6

„Eu spun că Dumnezeu a trimis lucrul acela ca să pot plăti o parte din păcatele vechi pe care le aveam şi atunci mi-a dat o astfel de trăire. Personal, mie mi-a servit aceasta experienţă extraordinar de mult. De ce? În primul rând, pentru că nu am fugit din faţa primejdiei, am stat să o primesc… Doar mi-am înălţat ochii… şi atunci am vazut crucea de pe bisericuţa „Sfanta Ana” de la Colţea. A fost ceva fără gând, fără cuvânt. Am văzut crucea şi m-am bucurat enorm, atât! Ceea ce s-a declanşat în fiinţa mea … nu poate fi redat în cuvinte”, a povestit ulterior Dragos Pâslaru, devenit călugăr, pentru publicaţia „Lumina“.

Ulterior, a refuzat să depună mărturie împotriva celor care l-au maltratat, spunând: „Am luat coarnele plugului dumnezeiesc şi sufletul meu a iertat tot“. În Mănăstirea Frăsinei a fost ucenic de chilie al cuviosului Ghelasie, un renumit duhovnic, care i-a călăuzit paşii şi l-a ajutat să sporească pe calea cea strâmtă a vieţii însufleţite de dorul dumnezeiesc. După trecerea la Domnul a duhovnicului său, s-a mutat la Mănăstirea Pătrunsa. În ultimii ani a pustnicit în apropierea mănăstirii, cu binecuvântarea duhovnicului său, părintele stareţ Varsanufie.

FILMOGRAFIE SELECTIVĂ: „O lacrimă de fată“, „Pruncul, petrolul şi ardelenii“, „Drumeţ în calea lupilor“, „Şobolanii roşii“, „Balanţa“.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *