Enigmele istoriei. Ce l-a ucis de fapt pe Ştefan cel Mare, în viziunea cronicarilor europeni

Marţi, 2 iulie 1504, orele 16.00. Ştefan cel Mare îşi dădea ultima suflare, în prezenţa boierilor şi a dregătorilor apropiaţi, a familiei, a urmaşilor săi, dar şi a medicilor care în zadar încercaseră să-i salveze viaţa. Se încheia astfel o domnie glorioasă, de 47 de ani, un adevărat reper de longevitate şi pentru marile curţi regale ale Europei.
”În anul 1504, în 2 iulie, marţi, ora 1, după răsăritul soarelui, din voia destinului, muri Ştefan, voievodul Moldovei, împovărat de lupte, bătrâneţe şi podagră. Natura îl făcuse norocos, isteţ şi viteaz. El alungase din Moldova pe regele unguresc Matia, bătut în oraşul Baia şi lovit el însuşi în trei locuri la spate. Tot el – minunată faptă – înfrânse cu o mână de oameni şi alungă cu ruşine pe sultanul Mahomed, care avea 120.000 de ostaşi. Tot el, cu arma în mână, alungase peste hotarele Moldovei pe regele polon Ioan Albert, călcând învoiala prin care i-a fost asigurată de mai înainte libera ieşire a acestuia din ţară. Tot el zdrobi, mai de multe ori, şi respinse pe tătarii de dincolo de Volga şi pe cei din Crâm. O, bărbat triumfal şi victorios, care biruişi pe toţi regii învecinaţi! O, om fericit, care te bucuraşi de toate darurile, câte natura altora numai în parte le dă: unii înţelepţi şi vicleni, alţii viteji şi drepţi, alţii iarăşi cu noroc împotriva duşmanilor. Tu singur le avuşi hărăzite toate laolaltă: drept-prevăzător, isteţ, biruitor al tuturor duşmanilor! Nu degeaba trebuie socotit printre eroii secolului nostru”, scria cronicarul polonez Miechowski.

Despre cauza morţii lui Ştefan cel Mare s-au făcut numeroase speculaţii. ”Rana pe care o căpătase Ştefan la picior cu prilejul primului asediu al Chiliei în 1462 nu l-a împiedicat să poarte încă atâtea războaie şi să-şi cârmuiasă ţara timp de peste patru decenii. Nefiind îngrijit, însă, cum trebuie, ea nu s-a mai închis până la sfârşitul vieţii”, spune Constantin C. Giurescu, în lucrarea sa ”Istoria Românilor”. Totuşi, e greu de crezut că o rană ar fi rămas deschisă timp de 42 de ani, timpul scurs de la asediul Chiliei până la moartea lui Ştefan. Există însă şi alte variante. De exemplu, majoritatea cronicilor medievale care vorbesc de starea de sănătate a bătrânului voievod amintesc că era măcinat de o boală grea.

”Arată bine la trup pentru vârsta sa, dacă această meteahnă nu l-ar fi chinuit, dar sper, cu ajutorul lui Dumnezeu, să-i aduc o uşurare, după cât pot să-mi dau seama acuma la început”, scria, la 7 decembrie 1502, Matteo Muriano, medicul veneţian venit să-l trateze pe voievodul moldovean. La moartea sa, Miechowski scria, aşa cum am arătat mai sus, că voievodul moldav suferea de podagră. Adică gută. O altă ipoteză avansată este cea a asasinatului, la ordinul unor boieri, cu toate că nu are niciun fel de acoperire documentară.

Citeşte neapărat şi: 

Escrocheria Armstrong-Fokker: avioane fantomă pentru armata regală