Daniel Buda trage un semnal de alarmă: „Incidenţa cazurilor de cancer este din ce în ce mai crescută în rândul agricultorilor!“
9 mai 2017
Răspuns încurajator primit de euroalesul Buda din partea Comisiei Europene în scandalul ambalajelor cancerigene
10 mai 2017
Generalul Joseph-Désiré Mobutu. a preluat puterea în fosta colonie belgiană Congo la 25 noiembrie 1965, guvernând alături de partidul unic Mişcarea Populară a Revoluţiei. Pentru a-şi afirma internaţional orientarea politică a schimbat numele ţării în Republica Democrată Congo. România a recunoscut noul stat în 1966. În anul următor s-a inaugurat ambasada României la Léopoldville . În ianuarie 1970 s-a inaugurat la Bucureşti ambasada Republicii Democrate Congo, iar în mai s-a semnat la Léopoldville un acord de cooperare economică. Ministrul de Externe, Corneliu Mănescu, i-a înmânat lui Mobutu invitaţia lui Ceauşescu de a vizita România, relatează pe site-ul său istoricul Ilarion Ţiu. Joseph-Désiré Mobutu a sosit în România la sfârşitul lui august 1970. Întrevederea oficială cu Ceauşescu s-a ţinut pe 26 august. Oaspetele a precizat de la început că România şi Republica Democrată Congo puteau colabora eficient în economie, deoarece republica africană dispunea de consistente resurse minerale, însă nu avea tehnicieni şi capital pentru investiţii. Ceauşescu a consimţit să pregătească specialişti congolezi, iar la nevoie putea trimite la Léopoldville ingineri, doctori sau profesori.
A invocat rapoartele din care rezultase că puteau colabora în domeniile geologiei, mineritului, construcţiei de maşini, construcţiilor edilitare, agriculturii, silviculturii etc. Mobutu s-a declarat bucuros deoarece balanţa comercială era dezechilibrată: ţara sa importa mai mult decât exporta din România. Pentru început, dorea specialişti din industria petroliferă plângând-se că belgienii realizaseră prospecţii petrolifere, însă nu le-au furnizat rezultatele. „Nu va fi cazul României“, l-a asigurat Ceauşescu, în relaţiile sale guvernul de la Bucureşti aplicând principiul avantajului reciproc, la fel ca în Algeria, Egipt, Nigeria sau Libia. Congolezii doreau porumb şi colaborare în domeniul construcţiilor, aşteptând specialişti. De acord, Ceauşescu a propus compensarea investiţiilor prin realizarea în comun a unor exploatări de trestie de zahăr. Ceauşescu i-a întors vizita lui Mobutu în perioada 21-23 martie 1972. Însă prietenul său se numea acum Mobutu Sésé Seko Nkuku Ngbendu wa Za Banga, iar Republica Democrată Congo, Zair, cu capitala la Kinshasa. În octombrie 1971, Mobutu iniţiase o serie de reforme naţionaliste, prin care dorea să prezinte lumii măreţia ţării sale prin întoarcerea la rădăcinile africane. În limba locală, noul lui nume însemna „războinicul cuceritor care merge din victorie în victorie“, cunoscut prescurtat ca Mobutu Sésé Seko.
Între timp specialiştii români trimişi în oraşele zaireze analizaseră oportunităţile. Uzina de tractoare din Braşov începuse deja negocierile pentru instalarea unei linii de montaj la Kinshasa, cu perspectiva înfiinţării unei firme mixte de comercializare a autovehiculelor şi tractoarelor, cu service. Zairezii ar fi dorit şi o linie de montaj pentru aparate radio cu tranzistori, extinsă apoi la televizoare. Ceauşescu propunea înfiinţarea unor societăţi mixte pentru exploatarea minereurilor neferoase, a lemnului şi producerea de materiale de construcţii. În plus, românii adăugau pe lista proiectelor plantaţii de bumbac şi floarea soarelui exploatate în comun. Delegaţia română a aterizat pe aeroportul din Kinshasa la 21 martie. Ca şi la Bucureşti în vara lui 1970, Mobutu a reluat cererea de porumb românesc. Zairul se confrunta şi cu lipsa fondurilor pentru dezvoltarea industriei. Ceauşescu a insistat cu soluţia societăţilor mixte pentru exploatarea fierului, cuprului, calcarului sau masei lemnoase, jumătate din Zair fiind acoperit de păduri. România putea investi prin livrarea unor echipamente firmelor zaireze. Pe lângă exploatarea resurselor minerale, existau oportunităţi de colaborare în domeniul feroviar, petrochimic sau al construcţiilor. Nu dorea să facă din Zair sursă de materii prime pentru alte state, s-a eschivat Mobutu. Ţara sa avea experienţa exploatării cuprului de către consorţiile franco-americane şi nu se-alese cu nimic. „Noi dorim conlucrarea“, l-a liniştit şi pe el Ceauşescu.
Citeşte neapărat şi:
Enigmele istoriei. Masacrul de la Odessa, pata de pe obrazul Mareşalului Antonescu?
