Enigmele istoriei. Controversele abdicării Regelui Mihai. Afacerea „Duduia“ şi safirul Reginei Maria

Colecția de pictură constituită de primul monarh al României, Carol I, a intrat în patrimoniul național al României (fosta Colecție a Coroanei) „în baza voinței testamentare a acestuia”.

După două inventare, în anii 1940 și 1947, s-a constat că din această colecție ar fi lipsit 42 de tablouri, dintre care cele mai valoroase: cinci opere semnate de pictorul spaniol El Greco. Recuperarea acestor tablouri a constituit o problemă prioritară pentru Nicolae Ceaușescu între 1977 și 1984. Ofițerii Securității Statului au plecat de la două premise: tablourile au fost luate de Carol al II-lea sau de fiul acestuia, Mihai I. Operațiunea a primit în acte numele de „Duduia”, după porecla Elenei Lupescu. După mai multe investigații, s-a ajuns la concluzia că pista Carol al II-lea a fost una falsă. Ofiţerii Securităţii, cu ajutorul diplomaților, au deschis în Portugalia un proces de capitație și un proces de revendicare împotriva lui Monique Urdăreanu, soția mareșalului Palatului, Ernest Urdăreanu, moștenitoarea testamentară a cuplului Carol al II-lea – Elena Lupescu.

Ambele procese s-au închis în condiții avantajoase părții române, în 1983, prin negocieri directe cu Monique Urdăreanu, în momentul în care a devenit evident că premisa a fost falsă. Cea de-a doua premisă a Securității a fost aceea că tablourile au fost luate de Mihai și anturajul acestuia (Regina-Mamă Elena și aghiotantul Jacques Vergotti). Conform scriitorului Mihai Pelin, care citează documente din arhivele Securități, tablourile ar fi fost scoase din țară de Regele Mihai, în portbagajul mașinii personale cu care se deplasa în Anglia, la nunta Reginei Elisabeta. Se întâmpla în noiembrie 1947, cu o lună înainte de abdicare.

Trei dintre cele 42 de pânze au fost identificate de scriitorul Petru Romoșan în colecții private din Franța, SUA și Italia, deși, potrivit legii, tablourile care aparțin patrimoniului public nu pot fi înstrăinate. Un alt argument invocat de Pelin este un fragment din jurnalul lui Carol al II-lea, tatăl Regelui Mihai, care, în 1948, la scurt timp dupa abdicarea forțată a fiului său, nota: „Duduia a primit o știre de la Ruth Kleiber, care dă o știre foarte importantă, ca tablouri ale Colectiei Regale ar fi depozitate de Zürich. Aceasta ar însemna că Mihăiță le-ar fi scos din țară și, după obiceiul lui, a pus mâna pe ele și tace. Încă un gest puțin elegant care, din partea mea, ar cere o reacțiune”. Drept urmare, statul român a intentat în 1984 un proces fostului suveran în vederea recuperării celor 42 de tablouri. „A fost angajat un avocat de origine română, Panfil Ripoșanu. Acțiunea evoluase promițător pentru partea română, însă pe neașteptate, din motive nu tocmai clare, autoritățile au renunțat la finalizarea cauzei. Din informațiile noastre reiese că lui Ceaușescu i s-au părut prea scumpe cheltuielile cu recuperare a tablourilor”, a notat Mihai Pelin.

Dacă istoria tablourilor rămâne învăluită în mister, e cert faptul că Regele Mihai I a vândut, după abdicare, celebrul safir al Reginei Maria. Considerat printre cunoscători drept unul dintre cele mai mari safire din lume, piatra care a aparținut Reginei Maria are o istorie interesantă. De origine sri-lankeză, are 478 carate și a fost achiziţionată de Casa Cartier în anul 1913, fiind inclusă într-un colier alături de şapte diamante. În anul 1919 însă, Louis Cartier izolează din nou safirul pentru a-i pune în valoare frumuseţea absolut unică. Piatra este prinsă într-o elegantă montură florală, decorată cu diamante. Tot atunci, safirul mai mare decât un ou de găină este expus la San Sebastiano, Spania, unde atrage atenţia câtorva capete încoronate, dar este cumpărat doi ani mai târziu de Regele Ferdinand al României pentru soția sa, Maria, ca dar pentru festivităţile Încoronării din 15 octombrie 1922 de la Alba-Iulia. Regele Ferdinand l-a cumpărat contra sumei de 1,375 milioane de franci, plătiți în patru rate, până în anul 1924. Prin testamentul din 29 iunie 1933, redactat la Balcic, Regina Maria oferea principelui moştenitor al Coroanei, Regelui Mihai I, după dispariţia sa, celebra bijuterie de la Cartier: „Las iubitului meu nepot Mihai, Voievod de Alba Iulia, diamantul cel mare ce mi-a fost dăruit de Regele Ferdinand”.

Safirul a fost vândut bijutierului newyorkez Harry Winston, pentru o sumă confidențială, și reapare abia în anul 2003, când, la o licitaţie a Casei Christie’s din Geneva, este cumpărat la fabulosul preţ de 1,5 milioane de dolari de către un client anonim. În 2014, cu ocazia unei ample expoziţii dedicată celor mai valoroase realizări ale celebrului magazin de bijuterii Cartier, înfiinţat la 1847, printre piesele rarisime expuse de casa de bijuterii s-a numărat și celebrul safir al Reginei Maria.

Citeşte neapărat şi: 

Enigmele istoriei. Cum a murit Regele Carol I. Mărturii inedite

Enigmele istoriei. Ce l-a ucis de fapt pe Ştefan cel Mare, în viziunea cronicarilor europeni