Church Lane Apiary
O nouă criză în sectorul apicol. Euroalesul Buda cere intervenția Comisiei Europene
14 aprilie 2017
24_-casa-romaneasca-traditionala
Veste bună pentru români. Iniţiativa „Sate inteligente” a fost lansată
16 aprilie 2017

Enigmele istoriei. Cum era văzut Petru Groza de jurnaliştii occidentali

646x404

646x404

Petru Groza (1884 – 1958) a fost un avocat și om politic român interbelic și după cel de-al Doilea Război Mondial, prim-ministru în primele guverne comuniste ale României, între 1945 și 1952. A fost președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române, funcție asimilată celei de șef al statului, în perioada 1952 – 1958. Jurnaliştii din Statele Unite ale Americii şi din ţările Europei de Vest i-au dedicat spaţii editoriale ample după 1945.

Tonul l-a dat jurnalistul Joachim Joesten, corespondent al agenţiei de presă NEA din Statele Unite ale Americii. Portretul făcut „burghezului” din Deva, protagonist al unuia dintre momentele de cotitură din istoria României, putea fi regăsit în primele pagini ale celor mai multe ziare americane, din primăvara lui 1946. „Este genul de om pe care sovieticii l-ar exila inevitabil în Siberia. Şi totuşi conduce un guvern comunist”, era caracterizat Petru Groza, în deschiderea reportajului. „Groza este orice altceva decât un proletar. E ceea ce sovieticii ar numi kulak – un fermier prosper. A fost între timp şi bancher, industriaş şi proprietar de hotel. Şi nu e membru al Partidului Comunist”, continuau jurnaliştii americani. Moşierul din Deva, care înfiinţase organizaţia politică Frontul Plugarilor, era pe placul sovieticilor şi se bucura de popularitate în ţară. „În ciuda ambiţiilor sale dictatoriale, Groza evea o personalitate plăcută, simţul umorului şi îşi uimea oaspeţii prin naturaleţea şi erudiţia sa. Avea obiceiul să îşi îndrepte degetul arătător spre cei cu care conversa şi să se joace cu stiloul pe care îl lovea într-una de birou”, scria jurnalistul Joachim Joesten. Petru Groza a fost unul dintre marii magnaţi ai perioadei interbelice, potrivit relatărilor istoricului hunedorean Simion Molnar. În anii 1920, Petru Groza era cunoscut pentru forţa sa financiară. „A deţinut acţiuni majoritare în peste 45 de întreprinderi. Totodată, a cumpărat fabrici, mine de aur, magazine, mori, edifică hoteluri şi înfiinţează «institute de credit». Va dobândi un prestigiu remarcabil în lumea capitalului interbelic, astfel încât a urmat să fie ales ca preşedinte al Uniunii Marilor Industriaşi din România“, a relatat istoricul Simion Molnar în lucrarea sa „Petru Groza, un burghez sub stindard comunist“. Printre funcţiile sale importante pe care le-a deţinut în afara politicii, a fost cea de preşedinte al trustului minier „Topliţa, Măgura, Concordia“, societate care deţinea mai multe mine de aur din Transilvania. De asemenea, Petru Groza a avut în proprietate un han, în centrul Devei, pe care l-a transformat în hotel, unul de lux pentru acele vremuri. Familia sa deţinea un conac în satul Băcia, înconjurat de un parc dendrologic şi de o curte imensă în care a fost amenajat un teren de tenis. O vilă cu arhitectură impresionantă, construită în anii 1920, la poalele Dealului Cetăţii, era reşidinţa fostului demnitar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *