Enigmele istoriei. Cum a fost falsificată istoria ultimei bătălii a lui Ioan Vodă cel Cumplit

Bătălia de la Râşcani (11 iunie 1574), între domnul Moldovei, Ioan Vodă „cel Cumplit” şi oştile otomano-tătare, în contextul expediţiei otomane din acel an, a fost una cu adevărat dramatică. Atât Grigore Ureche, cât şi Nicolae Costin (fiul lui Miron Costin) poziţionează bătălia dintre moldoveni şi turci, din 1574, pe malul de est al lacului Cahul, nicidecum dincoace de Prut.

Potrivit amintiţilor cronicari, în februarie 1574 turcii au hotărât dublarea tributului la 80.000 de galbeni, însă Ioan Vodă cel Cumplit a refuzat, astfel că a început conflictul. În fapt, a urmat cea mai glorioasă campanie militară purtată de domnitorul moldovean, care până atunci era cunoscut mai ales pentru sadismul de care dădea dovadă în guvernarea ţării, dar şi pentru câteva reforme administrative interesante.

Iată cum îl descrie pe domnitor (pe baza a nenumărate documente istorice), în revista „Historia”, cercetătoarea Irina Maria Manea: „Schimbă capitala de la Suceava la Iaşi, ia măsuri în favoarea oamenilor de rând, bate monede de aramă care cresc avuţia ţării, reglementează contribuţiile fiscale. Ura boierimii şi clerului faţă de el nu îl împiedică să rămână fidel principiilor sale”. În conflictul cu turcii (şi aliaţii acestora), o primă luptă a dus-o, pe 24 aprilie 1574, la Jilişte în judeţul Vrancea, unde Ioan Vodă cel Cumplit a învins armata lui Alexandru Vodă al Munteniei, care sprijinită de otomani a încercat să îl pună domn al Moldovei pe Petru Şchiopul. În vara anului 1574, o armată formată din turci, tătari şi munteni au pornit într-o expediţie în Moldova. Ioan Vodă cel Cumplit a respins atacul tătarilor, iar apoi a urmat bătălia decisivă de la Cahul (de fapt de la Podul lui Raşcu), din 10 iunie 1574. Trădarea boierilor şi vremea nefavorabilă l-au obligat pe Ioan Vodă să se retragă pe dealul Râşcanilor.

Cu ultimele puteri, un contraatac moldovean face inutilizabile cele 60 de tunuri otomane capturate: „Ion vodă ş-au dat glas cu cazacii, să să pédéstrească toţi, că pedestrimea moldovenească, ce era adunaţi în dobândă decât pre leafă, era aproape de 20 000 de oameni. Şi năvălind cu dânşii însuşi Ion vodă, au luat puşci uşoară de la turci şi legându tabăra, s-au dus înapoi şi s-au tras înapoi, la un sat, la Roşcani” (Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei). Tabăra este întărită cu şanţuri şi care. Încercarea trupelor otomano-tătare de a o risipi, s-a soldat cu un eşec. Atunci „s-au strânsu cu toţii, cu cei de la goană, i-au încunjurat, mai nainte de apusul soarelui şi toată noaptea i-au străjuit, să nu iasă dintr-acela loc. Daca s-au făcut zioă, cu toate puşcile [tunurile] au început a bate într-înşii, ci nimica nu le strica, că să îngropasă bine în şanţuri, … s-au apărat”. În ziua de 11 iunie 1574, pe o căldură insuportabilă, lipsa apei şi suferinţa oştenilor săi, l-a obligat pe domn să negocieze capitularea. Cere conducătorului otoman, Ahmed paşa, să cruţe pe moldoveni şi cazaci, iar pe el să-l trimită viu sultanului la Constantinopol. Ahmed paşa jură de şapte ori pe Coran, iar Petru Şchiopul, de şapte ori pe Biblie, că toate cererile îi vor fi împlinite.

După patru ore de discuţii cu comandanţii militari otomani, Ioan vodă este înjunghiat de beylebey-ul Rumeliei, Cighaleg Zadé Iusuf paşa, după care i se taie capul, iar trupul, legat de cămile, este sfârtecat. Soldaţii otomani au păstrat bucăţi de oase din trupul voievodului şi au înmuiat vârfurile săbiilor în sângele lui ca să preia din puterea şi vitejia acestuia.

Capul i-a fost trimis la Bucureşti (Constantin Rezachevici) sau la Constantinopol (Dinu Giurescu), pentru a fi expus la Kan Çeşmesi („Fântâna Sângelui”), aflată la poarta saraiului sultanului, unde erau expuse de obicei capetele răsculaţilor şi trădătorilor (Aurel Decei). Învinsă, armata lui Ioan Vodă se refugiază pe un deal din apropiere (de lângă localitatea basareabă Râşcani), unde mai încearcă o palidă rezistenţă în 11 iunie 1574, însă este decimată de turcii mult superiori numeric.

În 1974, când toate judeţenele de partid au primit ordin să se ocupe, neîntârziat, de construirea de mari monumente care să glorifice trecutul înaintaşilor, prim-secretarul Constantin Dăscălescu a convocat în grabă o şedinţă în care s-au cerut soluţii, iar cea mai la îndemână a părut ridicarea unui monument în onoarea lui Ioan Vodă. Ca loc al monumentului a fost ales un deal de lângă satul Roşcani (la circa cinci kilometri de sat şi la vreo 12 km de Prut), pentru a acredita ideea că acolo s-a purtat glorioasa luptă a lui Ioan Vodă cu turcii. “Închipuiţi-vă că autorităţile gălăţene şi localnicii au ajuns să lege şi existenţa bujorilor din pădurea învecinată de sângele vărsat de oşteni la 1574, creând astfel legende exploatabile în turism, pentru zona orăşelului Târgu Bujor, altfel cvasi-anonimă”, explica istoricul Mădălin Focşa. Monumentul se află astăzi într-o stare avansată de degradare, el fiind abandonat în ultimii 27 de ani.