Enigmele istoriei. Cum a înfiinţat Mihail Moruzov, spionul cu trei clase, întâiul Serviciu Secret din România

Cu doar trei clase primare, misteriosul Mihail Moruzov (1887-1940) a reuşit să creeze o reţea de spioni care concura cu cele ale marilor puteri ale Bătrânului Continent, cu ajutorul căreia a capturat agenţi nemţi şi a cules informaţii importante pentru front. Om de încredere al lui Carol al II-lea, el a murit împuşcat de legionari la Jilava, în 1940, în timp ce pregătea o nouă alianţă a serviciilor secrete române.

Mihail Moruzov, se trage din cazacii zaporojeni refugiaţi din Caucaz în România. S-a născut la 18 septembrie 1887, în satul Zebil din Tulcea, într-o familie cu opt copii, el fiind cel mai mic. Tatăl lui, Nicolae, a fost preot vreme de patru decenii la biserica rusă din Tulcea. Mihail Moruzov a făcut doar trei clase primare, întrucât limba latină l-a împiedicat să-şi ducă mai departe studiile şi aşa a ajuns să continue lecţiile în particular, cum se obişnuia în acele vremuri. Prima legătură a lui Moruzov cu activitatea de informaţii s-a făcut pe când era foarte tânăr, aşa acum ne spune profesorul universitar Cristian Troncotă, istoricul care a publicat documente inedite despre activitatea şi viaţa lui Moruzov în cartea „Mihail Moruzov şi Serviciul Secret de Informaţii al Armatei Române“.

Cel mai important episod despre începurile sale este relatat, în cartea istoricului Cristian Troncotă, de Veniamin Moruzov, unul dintre nepoţii spionului, care a lucrat alături de el. Într-o zi, Mihail, care avea 22 de ani, a observat o mişcare suspectă la biserica bulgărească din Tulcea. În duminica următoare, după ce s-a sfârşit slujba, s-a furişat în altar fără ca nimeni să-l observe. Şi a stat la pândă. La miezul nopţii, în biserică a apărut preotul, apoi şi alţi bărbaţi. Din ascunzătoarea sa, el a aflat despre planul prin care populaţia bulgară urma să fie atrasă în acţiuni potrivnice statului român. „Dacă planul lor ar fi reuşit, provincia noastră dintre Dunăre şi mare urma să fie alipită Bulgariei“, se arată în volumul semnat de Cristian Troncotă. Cu acest secret, Moruzov, un simplu cetăţean la vremea aceea, în 1909, a plecat a doua zi din biserică, apoi s-a dus la Poliţie să spună ce a descoperit. Aşa se face că a devenit un informator voluntar al Direcţiei Generale a Poliţiei de Siguranţă, serviciu înfiinţat în 1908. Ulterior, s-a angajat aici ca „diurnist“. În 1916, a apărut Serviciul de Siguranţă al Deltei, condus de un tulcean. Necesitatea organizării lui venea de la faptul că Delta Dunării era graniţa dintre cele două fronturi ale Primului Război Mondial: al Antantei (n.r. – bloc politico-militar format din Franţa, Imperiul Britanic şi Imperiul Rus) şi al Triplei Alianţe (n.r. – încheiată între Germania, Austro-Ungaria şi Italia). „Era un loc foarte bun unde Germania putea să-şi plaseze agenţii“, spune Cristian Troncotă. În 1917, Moruzov, care era deja angajat al Serviciul de Siguranţă al Deltei, a primit o misiune importantă de la şeful Direcţiei Generale a Siguranţei Statului, de la Bucureşti: să creeze un serviciu de contraspionaj. Acest lucru reiese dintr-o notă pe care Moruzov i-a trimis-o superiorului său din Capitală, în 1917: „Ca rezultat al delegaţiunei ce mi-aţi dat pentru organizarea şi conducerea serviciului de contraspionaj din Delta Dunării, am onoarea a vă raporta următoarele: în ziua de 14 martie, împreună cu personalul ce mi s-a încredinţat, am plecat spre Deltă“. După sfârşitul războiului, în martie 1918, Serviciul de Siguranţă al Deltei s-a transformat în Serviciul de Siguranţă al Dobrogei, iar Mihail Moruzov a fost numit şef al acestei structuri. În realitate, el funcţiona mai mult în zona Deltei Dunării, unde Moruzov avea deja o reţea de informatori printre contrabandişti. În 1919, Mihail Moruzov a fost acuzat de delapidare a fondurilor Agenturii pe care o conducea, însă, la intervenţia prim-ministrului Ion I.C. Brătianu, care ştia ce informaţii utile poate da Moruzov pentru ţară, a scăpat de proces. Apoi, a fost chemat la Bucureşti să înfiinţeze un serviciu de Agentură pe tot cuprinsul ţării şi astfel a apărut, în 1924, Serviciul Secret de Informaţii al Armatei Române, unde a activat până în anul 1940, când a fost asasinat de legionari.

În anul 1934, Mihail Moruzov a reuşit să-i salveze viaţa regelui după ce a dejucat complotul pus la cale de colonelul Victor Precup. Acesta, împreună cu căpitanul Octavian Fleşariu plănuiau să-l omoare pe Carol al II-lea, indignaţi de promiscuitatea în care trăia cu partenera sa Elena Lupescu. Complotiştii voiau să-l asasineze în timpul sărbătorilor de Paşte din aprilie 1934. Pe 7 aprilie, Mihail Moruzov a dat ordin să înceapă arestarea complotiştilor, care au făcut ani grei de temniţă la Doftana.

La începutul lui septembrie 1940, Mihail Moruzov a plecat la Veneţia, în Italia, la o întâlnire cu Giacomo Carboni, şeful Serviciului Secret Italian, şi cu Wilhelm Franz Canaris, şeful Serviciului de Spionaj Militar German, unde au discutat despre o colaborare între cele trei servicii. Anterior, Canaris i-a spus lui Moruzov: „Am informaţii că regele Carol al II-lea va fi silit să abdice şi în locul lui va fi numit Ion Antonescu“. Acest lucru ar fi fost o piedică în calea unei alianţe, fiind cunoscute relaţiile deosebit de proaste dintre Moruzov şi Antonescu. „Mă descurc eu cu el“, i-ar fi răspuns Moruzov. În timp ce se aflau la Veneţia, Ion Antonescu a fost numit în fruntea Guvernului, iar Carol al II-lea – debarcat. În zadar Canaris a încercat să-l determine pe omologul român să-şi amâne întoarcerea în ţară până când aveau să se liniştească apele. Moruzov s-a întors în ţară şi, după o zi, a fost arestat. Legio-narii se aliaseră cu Ion Antonescu, fiind proclamat Statul Naţional-Legionar, în al cărui guvern legionarii constituiau principala forţă politică. Aversiunea lui Antonescu faţă de şeful spionilor era veche. Moruzov ştia date compromiţătoare despre Antonescu: aflase că militarul era bigam. Pe lângă Maria, cu care era căsătorit în România, Antonescu mai avea o soţie la Paris.

Unul dintre foştii săi colaboratori, N. D. Stănescu, îl descria pe Moruzov: „Nu-i plăcea să vorbească decât foarte rar despre el însuşi, iar în dosarul său de la Serviciul Personal existau prea puţine acte, după cum este de adăugat că în jurul său se ţesuse o aureolă de mister, care prilejuieşte producerea de legende. A trăit sub numele fals de inginerul Mihail Ştefănescu. Ca înfăţişare generală, aducea uneori şi într-o măsură cu Mussolini“. Informaţia apare în volumul „Cel mai mare spion din Istoria României“, scris de Ion Pavelescu. După o discuţie cu amiralul Wilhelm Canaris, din data de 4 septembrie 1940, prinţul Mihail Sturdza avea să noteze : „Moruzov fusese unul din principalii călăi ai lui Carol, în recenta Sfânta Bartolomee Legionară. (21/22 septembrie 1939) Un fost comisar sovietic din Harkov , se refugiase în România, în 1920. Întrebuinţat de Siguranţa Româna, mai întâi ca simplu informator, pe urmă în funcţiuni mai importante, ajunsese a fi unul din intimii Elenei Lupescu şi al lui Carol, care, spre uimirea tuturor, numise pe acest fost funcţionar sovietic (de fapt nici nu era naturalizat român), ca şef al Serviciului de Informaţii al Armatei noastre. Moruzov era, deci, în România ceea ce Canaris era în Germania”.  Generalul Ion Gheorghe, care în perioada 1934-1938 a fost ataşat militar la Ankara, a avut ocazia să-l cunoască pe Moruzov, despre care consemnează: „Moruzov a început ca agent de informaţie de mâna a treia al Statului Major român. Obraznic şi descurcăreţ cum era, a reuşit să dea marea lovitură după ani de activitate neimportantă: l-a informat pe Carol al II-lea despre anumiţi politicieni români. Aceasta i-a adus postul de şef al Serviciul Secret român. L-am văzut cu prilejul unei serbări din Palatul Regal, în eleganta uniformă a Frontului Renaşterii Naţionale, după ce figura sa îmi atrăsese mai înainte atenţia pe culoarele Statului Major, fiind îmbrăcat pe atunci în haine modeste”.

Printre informatorii lui Moruzov s-au numărat: „Horia Sima, pe care îl plătea cu suma de 200.000 de lei lunar, prinţesa Caragea, care lucra pentru mai multe servicii, maiorul Cristea Nicolae, rudă cu Brătienii, cel care a ajuns ulterior Prefectul Capitalei (…). Moruzov îi frecventa şi pe Alexandru Vaida Voievod, pe Nicolae Iorga şi pe amiralul Ioan Coandă“, scrie Troncotă în volumul „Mihail Moruzov şi Serviciul Secret de Informaţii al Armatei Române“.

Citeşte neapărat şi: 

Enigmele istoriei. Lupeni ’29, greva minerilor ajunsă în paginile „The New York Times“