Enigmele istoriei. Din culisele celor patru vizite ale lui Ceaușescu la Casa Albă

Președintele Klaus Iohannis a fost primit vineri de Donald Trump la Casa Albă. Cei doi au avut un moment tête-à-tête în Biroul Oval, unde au schimbat câteva cuvinte. În declarațiile de presă comune, Donald Trump a mulțumit poporului român pentru contribuția la apărarea împotriva terorismului și a adus elogii președintelui Klaus Iohannis pentru că România va crește cheltuielile NATO la peste 2%. Președintele Romniei a fost lăudat și pentru lupta dusă împotriva corupției și pentru apărarea statului de drept. Ultima oară când un şef de stat român participa la o conferinţă comună cu preşedintele Statelor Unite a fost tocmai în 1978, atunci când Nicolae Ceauşescu a fost invitatul lui Jimmy Carter. În acest context, EuroȘtiri trece în revistă toate cele patru vizite pe care președintele Republicii Socialiste România le-a făcut la Casa Albă, dar și modul în care a fost el întâmpinat la Washington. Nicolae Ceauşescu a avut discuţii oficiale cu trei preşedinţi americani, Richard Nixon, Gerald Ford şi Jimmy Carter. Dictatorul român s-a înţeles cel mai bine cu Nixon, în mandatul căruia a şi fost de două ori în Statele Unite, în 1970 şi 1973. Celelalte două vizite au avut loc în 1975 şi 1978.

Prima călătorie a lui Nicolae Ceauşescu în Statele Unite a avut loc în octombrie 1970. A fost invitat de preşedintele american Richard Nixon cu ocazia sesiunii jubiliare consacrată împlinirii a 25 de ani de la înfiinţarea ONU. Pe lângă întâlnirile oficiale, dictatorul şi soţia acestuia au vizitat fabrica de maşini Ford, dar şi parcul de distracţii Disneyland. Impactul primei experienţe americane pentru Ceauşescu a fost foarte mare, atât din punct de vedere politic, cât şi personal. A descoperit în America un mod de viaţă cu care nu era familiarizat şi care se deosebea profund de ceea ce cunoscuse el acasă sau în puţinele vizite în străinătate la care a participat până atunci.

„Ceea ce am mai remarcat este şi simplitatea lor în ceea ce priveşte mâncarea. Mănâncă şi puţin, şi prost gătit. În general, se servesc două feluri de mâncare; e departe de cum se face la noi. Se dă la început ceva, peşte, de regulă, şi o friptură. Dacă noi am da salata pe care mi-au dat-o la Casa Albă, s-ar face scandal. La dineul care s-a oferit în onoarea şefilor de state şi guverne ni s-a dat o budincă din mălai. Vinul ni s-a servit în nişte pahare simple şi câte o jumătate de pahar de vin alb şi o jumătate de pahar de vin roşu. L-ai băut, să fii sănătos, nu ţi se mai dă. Aşa că, din acest punct de vedere, lucrurile sunt foarte bune. În general se bea puţin. În orice caz, la prânz nu se bea”, le-a spus Ceauşescu celor din conducerea Partidului Comunist. Inspirat de ceea ce văzuse la americani, Ceauşescu a decis să scoată băuturile alcooolice din bufetele de la ministere, unde urma să se servească doar suc şi apă minerală.

„Ceea ce am mai văzut la ei în acest domeniu este că ei nu dau la nimeni pe gratis. Ei au admis 12 oameni care să mănânce gratis la Asociaţia de Politică Externă. În afară de aceştia au fost mulţi şi care a vrut să participe la dejun şi-au plătit dejunul cu 25 de dolari. Şi asta nu a fost numai aici, ci peste tot. Îl invită pe cutare, acesta se consideră onorat, dar îşi plăteşte tacâmul”, a mai spus Ceauşescu potrivit stenogramei şedinţei Comitetului Executiv al Partidului Comunist Român din 29 octombrie 1970. A doua vizită pe tărâm american a fost organizată în perioada 4-7 decembrie 1973 şi a fost mult mai fastuoasă. Americanii n-au fost, însă, la înălţimea aşteptărilor lui Ceauşescu. Acesta îşi dorea clauza naţiunii celei mai favorizate, ce presupunea facilităţi vamale pentru produsele româneşti importate de americani. Mai dorea, de asemenea, un credit de 500-600 milioane de dolari, cu dobândă mică. În timpul vizitei s-au semnat unele documente oficiale, inclusiv unele menite să stimuleze relaţiile economice, dar clauza nu a reuşit să o primească. Din documente americane de la Departamentul de Stat declasificate reiese că de fapt Ceauşescu se invitase la Casa Albă, oficiali de la Bucureşti presând administraţia americană să-l primească pe liderul român neapărat în anul 1973. După deliberări, punând în balanţa forţelor avantajele şi dezavantajele, americanii au acceptat să-i facă pe plac. Pe timpul şederii la Washingon, familiei Ceauşescu i s-a pus la dispoziţie Blair House, una dintre cele mai frumoase reşedinţe. Acolo i-a primit Ceauşescu pe Hendrich Johannes Witteveen, preşedintele Fondului Monetar Internaţional şi Robert McNamara, preşedintele Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Apoi a mers la Camera de Comerţ şi Industrie a Statelor Unite, unde a discutat cu oameni de afaceri americani.

A existat şi un dineu oficial în cadrul căruia preşedintele Richard Nixon nu s-a sfiit să îl laude pe Ceauşescu: „Ceea ce vreau să spun, totuşi, este că distinsul nostru oaspete din seara aceasta, dintre toţi oamenii de stat din lume, a jucat unul dintre cele mai însemnate roluri ale unui om de stat de pe glob, prin faptul că a văzut ansamblul problemelor mondiale cu care suntem confruntaţi şi nu numai pe acelea care implicau propria sa ţară sau o altă ţară, cu al cărei conducător el putea discuta într-un anumit moment. El a dat dovadă de înţelepciune şi înţelegere şi a contribuit enorm la deschiderea unor dialoguri care, altfel, ar fi rămas, poate, închise pentru totdeauna“.

În cele patru zile cât a stat în SUA, Ceauşescu s-a întâlnit cu congresmeni, oameni de afaceri şi ziarişti, a vizitat fabrici şi uzine, dar şi oraşul New York. Aici, cuplul prezidenţial român s-a cazat la hotelul Waldorf Astoria, unde a cerut şi a primit cel mai luxos apartament, rezervat capetelor încoronate. Programul de la New York i-a permis Elenei Ceauşescu o scurtă escapadă la cumpărături. Violeta Năstăsescu, traducătoarea oficială a primei doamne a României, a afirmat ulterior că, de pe Fifth Avenue, a târguit cosmetice şi eşarfe pentru ea, fulare pentru soţ şi copii.

Tot traducătoarea a precizat apoi că, la procesul de la Târgovişte, din decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu purta unul dintre fularele cumpărate de la New York, în 1973. A treia vizită a dictatorului român a avut loc în 11 iunie 1975, când s-a întâlnit cu preşedintele Gerlad Ford şi cu membri ai Congresului. A fost, de fapt, o escală de o zi la Washington după ce Nicolae Ceauşescu încheiase vizite de stat în Brazilia şi Mexic.

Enigmele istoriei. Însemnările Mareşalului Antonescu din 23 august 1944: „Catastrofa graniţelor şi prăbuşirea Dinastiei“

„Doresc ca pe durată mandatului meu să extindem relaţiile stabilite de Statele Unite şi România prin Declaraţia din 1973. În mod deosebit dorim să punem în aplicare Acordul de Schimb între România şi Statele Unite. Am trimis Congresului documentele necesare pentru că acesta să ia toate măsurile necesare, pentru a putea beneficia de pe urmă Acordului de Schimb, important pentru Statele Unite, România şi relaţiile noastre”, i-a spus preşedintele american lui Ceauşescu, potrivit stenogramei întâlnirii de o oră dintre cei doi.

„Desigur că aşteptăm cu mare interes intrarea în vigoare a acestui Acord. Va garantez că în România nimeni nu se va opune şi sper că nici în Statele Unite nu vor există probleme. Dorim să continuăm bună colaborare la nivel economic din ultimii patru ani, iar dacă acest acord va intră în vigoare ne aşteptăm că nivelul tranzacţiilor să ajungă la sumă de un miliard de dolari”, a răspuns Ceauşescu. Ultima vizită a lui Ceauşescu în SUA a avut loc în perioada 11 – 17 aprilie 1978, la invitaţia preşedintelui Jimmy Carter. În discursul oficial de recepţie al liderului român, preşedintele Jimmy Carter, spunea:

„Este corect să spunem că în ultimii 10 ani, relaţiile prieteneşti dintre Statele Unite şi România au crescut şi s-au îmbunătăţit rapid, spre satisfacţia şi beneficiul poporului nostru. Schimburile dintre ţările noastre au crescut de peste 10 ori în ultimii 10 ani. Şi datorită creşterii existente în relaţiile dintre noi, ne aşteptăm ca volumul să se dubleze în următorii trei ani. Este un mare avantaj pentru mine, ca Preşedinte, să am şansa de a mă consulta cu un lider naţional şi internaţional precum este vizitatorul meu de azi”. Discuţiile din Biroul Oval ale celor doi preşedinţi s-au axat pe Orientul Mijlociu, unde Ceauşescu avea relaţii bune atât cu arabii, cât şi cu israelienii.

S-a acordat atenţie şi aplicării drepturilor omului în România. Ceauşescu s-a apărat spunând că este o problemă internă, în care nu se admit amestecuri externe. Ceauşescu şi Carter au semnat o declaraţie comună, care a reînnoit promisiunea de a respectă Declaraţia Comună semnată în 1973 şi promitea să continue discuţiile la nivel înalt, eforturile de a extinde comerţul şi de a coopera la rezolvarea problemelor umanitare. Înainte de plecarea din SUA, oficialităţile române au semnat un acord cu Control Data Corporation din Minneapolis (în sectorul prelucrării datelor, al computerelor şi alte domenii înrudite), de cooperare economică şi tehnică pe zece ani, primul de acest fel între o firmă americană şi România. „După vizită din America, a avut loc o creştere a comerţului exterior şi în acelaşi timp ne-au vândut licenţe în tehnică de vârf. La noi era sfânt: ceea ce primeam din Vest nu dădeam Uniunii Sovietice. Ceea ce se spune că România era o rampă, prin care luăm şi dădeam… nu, e o tâmpenie! Pentru că nici sovieticii nu ne cereau. Aveau ei mijloacele lor, aveau o armată de spioni”, spunea Ştefan Andrei, fost ministru de Externe al României. În 2 iunie 1978, preşedintele Carter a trimis o scrisoare Congresului pentru reînnoirea anuală a clauzei naţiunii celei mai favorizate acordate României. Congresul a aprobat prelungirea pe trei ani a acordului comercial şi a reînnoit clauza acordată României pentru încă 12 luni.

Fotografii: „Fototeca online a comunismului românesc”