Enigmele istoriei. Lupeni ’29, greva minerilor ajunsă în paginile „The New York Times“

Greva minerilor din 5-6 august 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultima sută de ani.

Greva minerilor nemulţumiţi de condiţiile de lucru şi de salariile mici a fost stinsă în urma unor represalii crunte, în timpul cărora peste 20 de oameni au murit şi un număr impresionant de mineri, peste 200, au fost răniţi. Evenimentele din Lupeni au fost relatate pe larg în presa internaţională, iar jurnaliştii marilor ziare din Statele Unite ofereau descrieri oripilante ale „vânătorii de oameni” care a urmat protestelor.

La sfârşitul anilor 1920, Valea Jiului era unul dintre centrele industriale strategice pentru economia ţării, iar exploatările carbonifere conduse de societăţile din Lupeni şi Petroşani erau profitabile pentru statul român şi pentru conducerea lor. Mai puţin mulţumiţi erau miile de mineri care munceau în subteran. Cei mai mulţi trăiau într-o stare de sărăcie cruntă, potrivit relatărilor acelor vremuri, aveau familii numeroase şi salarii mici, iar condiţiile în care îşi desfăşurau activitatea erau precare. În ultimii ani, în minele din Valea Jiului avuseseră loc mai multe tragedii colective. Cea mai mare dintre ele s-a petrecut în Mina Aurelia din Lupeni, în 1922, când în urma unei explozii petrecute în subteran 82 de oameni au murit. Şapte ani mai târziu, condiţiile de muncă şi riscurile la care erau supuşi minerii care munceau în subteran nu se schimbaseră. Negocierile dintre reprezentanţii minerilor şi patronat au eşuat, iar în 1929, prevederile contractului colectiv de muncă al minerilor au făcut obiectul unui dosar dezbătul timp de mai multe luni în instanţa Tribunalului Deva, fără însă a se ajunge la o înţelegere între cele două părţi.

Minerii cereau ca ziua de lucru să fie de opt ore, iar salariile să fie majorate cu 40%, pentru cei care lucrau în puţuri şi în focuri, solicitau, de asemenea, ca angajaţii să fie aprovizionaţi cu bocanci, alimente şi echipamente noi, iar minorii să nu mai fie trimişi să muncească în subteran. În primele zile din luna august 1929, au avut loc mai multe acţiuni de protest în Valea Jiului, însă greva generală a izbucnit în dimineaţa de 5 august, în Lupeni, pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre sindicate şi reprezentanţii patronatelor, cei care nu acceptau revenidcările minerilor.

„The New York Times” a fost unul dintre ziarele care au prezentat pe larg, în mai multe articole, desfăşurarea evenimentelor, al căror ecou a făcut înconjurul lumii. Primul articol al jurnaliştilor de la „The New York Times”, despre conflictul sângeros din Valea Jiului a fost publicat în 7 august, cu titlul: „16 mineri români ucişi de soldaţi. Un alt raport arată că 58 au murit, iar 200 au fost răniţi, după ce trupele au deschis focul asupra greviştilor”. În 5 august, circa 3.000 de mineri de la minele Ileana, Victoria, Aurelia, Ştefan şi Carolina au refuzat să intre în subteran şi s-au îndreptat spre centrul oraşului Lupeni. Ortacii au ocupat apoi uzina electrică din localitate, iar activitatea ei a fost oprită. Intervenţia în forţă a armatei, pentru dispersarea minerilor a provocat masacrul. „În timpul nopţii, o companie de de frontieră şi un regiment de infanterie a fost adus în Lupeni. Dimineaţa, cei din companie au încercat să repornească staţia electrică pentru a preveni sufocarea minerilor din subteran, dar greviştii au menţinut un cordon în jurul acesteia. Trupele au înaintat, iar procurorul de stat a făcut o ultimă cerere către mineri, să se retragă de la staţia electrică. Pentru că s-a dovedit fără niciun efect, cinci companii au primit ordin să tragă în mulţime. Când focul a încetat, peste 200 de oameni au rămas căzuţi la pământ. Acţiunea militarilor a stârnit o mare indignare minerilor. Unele rapoarte arată că au existat 58 de morţi şi sute de răniţi. Există îngrijorarea că bătălia se va extinde în întreg districtul Lupeniului”, informa „The New York Times”, în numărul din 7 august 1929. În ediţia din 10 august a ziarului american „The New York Times”, erau prezentate urmările acţiunilor de protest. „Un cordon de militari înconjoară spitalul în care se află mai mult de 200 de răniţi, în timp ce mai multe mii de muncitori care s-au adunat afară au fost alungaţi cu baionetele. „Cadavrele au fost puse în sicrie rudimentare şi încărcate pe căruţe de cărat bălegar care au fost furnizate la ordinul directoratului minelor. Când au apărut carele şi sicriele au fost încărcate s-au făcut auzite lamentaţii amare, cortegiul fiind îndemnat de militari să grăbească pasul. Mulţimea imensă adunată lângă cimitir a fost împinsă înapoi mai multe sute de metri, şi la patru ore după înhumarea morţilor o companie de infanterie încă mai păzea cimitirul în poziţie de tragere”, au mai notat americanii, citaţi de Adevărul.

Istoriografia din epoca comunistă a încercat să revendice pentru mișcarea comunistă sau Partidul Comunist Român un rol important în protestul minerilor de la Lupeni, iar în contemporaneitatea postcomunistă anumiți istorici români reiau și ei, din motive ideologice opuse, același mit. Istorici occidentali precum Francisco Veiga resping însă teza, arătând că nu e necesară inventarea de motivații și acțiuni politice cât timp motivațiile economice erau mai mult decât suficiente pentru a explica explozia socială, cu atât mai mult cu cât pe eșichierul politic românesc la stânga centrului nu se afla „decât un gol”: „În contrast cu situația din unele state occidentale, comuniștii români erau paralizați în mod durabil de represiunea regimului, în plus în cazul conflictului de la Lupeni convinși fiind că este vorba despre o provocare, s-au abținut să sprijine activ greva”.

Citeşte neapărat şi: 

Enigmele istoriei. Câte lupte a purtat Ştefan cel Mare şi câte biserici a ctitorit