Enigmele istoriei. Mareşalul Antonescu despre mentalitatea românească: „Mergem în toate ca racul“

Din cele câteva mii de documente rămase din perioada 1940-1944, când România s-a aflat sub conducerea lui Ion Antonescu, unele s-au publicat cu insistenţă, tocmai datorită semnificaţiei lor politico-militare şi calităţii textelor, calităţii lor de excepţie documentare, literare şi umane. Spre exemplificare, în continuare, redau câteva dintre rezoluţiile publicate ale Mareşalului: „Crima nu se poate ascunde sub teoria enunţării de slugă a ordinului şi, sub splendoarea epoletului, ea murdăreşte aceste epolet” (11.XII.1940); „Justiţia rămâne pe deasupra tuturor în această ţară şi, deci, pe deasupra mea” (6.II.1941); „Sărac stat într-o ţară bogată. Sărăcia este consecinţa: relei administraţii, lipsei unui plan de gospodărire, de investiţii, de întreţinere şi de realizări” (16.XI.1942); „Să nu uite nimeni că în cazul unei înfrângeri vom suferi nu numai o dezonoare, dar ne vom pierde şi viaţa. Ruşii învingători ne-ar aduce bolşevismul în ţară, ar nimici toată pătura conducătoare, ne-ar pune pe evrei stăpâni şi ar da Neamul pradă slavizării şi deportărilor în masă. Dacă nu contribuim cu toate puterile noastre la lupta aliaţilor noştri pentru a înfrânge comunismul şi pe ruşi, nu putem să asigurăm nici viaţa copiilor noştri, nici existenţa ţării noastre” (extras din ordinul de la 6.II.1943); „Nu există politică externă fără armată” (10.III.1943); „Spiritul de dezorganizare românesc predomină în toate. Nu suntem în stare să organizăm în condiţii optime executarea unei hotărâri. Luăm măsuri pripite, dezordonate, sacadate. Începem, ne oprim din lipsă de hotărâri sau luăm alte măsuri care contracarează pe cele dintâi şi aşa mergem în toate ca racul. Cheltuim energie, minte, timp şi bani fără rost” (19.XI.1943); „Nu se evacuează populaţia. Nu putem goli Basarabia de români” (3.VII.1944); „Spune-i Regelui că nu plec (înainte de execuţie) supărat pe el. Mai mult, spune-i că îi mulţumesc că mi-a dat prilejul să mă aşez cu un minut mai devreme lângă martirii Neamului, care au luptat pentru gloria şi mărirea lui” (mesaj final, transmis prin Radu Lecca, destinat lui Mihai I, Jilava, 1.VI.1946). Prefer, se înţelege, să supun atenţiei cititorului câteva dintre rezoluţiile şi precizările Mareşalului descoperite în arhive: „Hărţile cu situaţia inamicului trebuie puse pe pereţii biroului meu. Trebuie o hartă cu vechile frontiere şi cu actualele fruntarii. O hartă sau hărţi ale fronturilor de luptă” (21.IX.1940, rezoluţie pe nota de cabinet privind situaţia militară probabilă a concentrărilor URSS în nord-estul României la 20.IX.1940);

„Informatorii noştri (agenţii serviciilor secrete) sunt nişte analfabeţi, sunt oameni care n-au nici patru clase primare şi trăind sugând şi păcălind Statul” (10.XII.1940); „Temeiul acţiunilor noastre naţionale a fost totdeauna adevărul. Slujitoare a adevărului, Academia Română a luminat drumurile şi ţintele strădaniilor româneşti de unitate şi de stăpânire a drepturilor fireşti din cuprinsul spaţiului nostru etnic şi istoric. Urările adresate oştirii de către cel mai înalt aşezământ al spiritualităţii româneşti, în ceasul în care armele naţionale cuceresc o nouă împlinire a destinului, sunt deosebit de preţioase pentru conştiinţa neamului întreg. Ele au un înţeles cu atât mai înălţător, cu cât steagurile noastre dezrobitoare, alături de steagurile aliate ale Marelui Reich German, alungând întunericul şi crima, reîntronează în Răsăritul Europei puterile libertăţii, credinţei şi culturii” (extras din răspunsul la telegrama din 22.VI. 1941 a prof. I. Simionescu, preşedintele Academiei Române); „Fiţi siguri că, atâta timp cât am luptat la Răsărit, toate sacrificiile pe care le-am făcut acolo n-au fost numai pentru Basarabia şi Bucovina, ci au fost şi pentru Ardeal” (22.X.1941); „Pentru câştigarea războiului mergem oriunde (iniţial, în text, specificat: „şi la dracu'”?!). Trebuie însă luate măsuri ca trupele să fie perfect echipate. Trebuie să li se dea de germani ce le lipseşte pentru echipare în caz când ne vor cere să operăm în regiuni grele ca condiţii. În aceste regiuni vor rămâne şi germanii. Ei se vor găsi la iarnă şi în alte regiuni mult mai grele ca acelea ale Mării Caspice, Murmansk-Laponia-Leningrad etc. etc…. Vedeţi lucrurile prin secole, nu prin moştenirile egoiste” (19.VIII.1942, extrase din rezoluţia Mareşalului Antonescu pe raportul din 15.VIII.1942 al Marelui Stat Român privind operaţiile trupelor germano-române planificate în sud-estul U.R.S.S., Arhivele Naţionale, fond P.C.M.-CM, dosar 178/1942, f. 202-203); „O administraţie se judecă după rezultate şi nu după acte şi dosare. La noi au fost sub regimurile trecute numai dosar şi acte, fără înfăptuiri. Prefer primul criteriu” (16.VI.1943); „Ţară de tâlhari!…” (constatare pe o notă de cabinet din 1.VII.1943 relativ la afacerile descoperite la Şantierele Navale din Galaţi);

„Mulţumesc cu atât mai mult astăzi corpului didactic secundar pentru înalta sa ţinută patriotică şi pentru înţeleapta înţelegere a chemărilor impuse de lupta în războiul dreptăţii naţionale, cu cât şefii fostelor partide politice mă somează prin memorii, în numele lor şi al câtorva persoane bine cunoscute prin trecutul lor, să retrag armata din luptă … Este evident pentru cea mai simplă minte că părăsirea luptei pe care o ducem în Răsărit, pentru asigurarea fiinţei de azi de totdeauna a vieţii, libertăţii şi integrităţii neamului, fără nici o garanţie serioasă că sacrificiile ce am făcut nu au fost zadarnice, ar fi un odios act de trădare faţă de Moldova, Bucovina şi Basarabia, faţă de istorie şi de onoarea noastră; şi chiar faţă de ardeleni, care nu numai că n-ar avea nimic de câştigat, dar ar avea totul de pierdut, dacă Regatul ar intra în parte sau în total sub sclavia asiatică …” (paragrafe din răspunsul la telegrama din 18.VIII.1943 a prof. Napoleon Creţu, secretar general al Ministerului Educaţiei Naţionale); „Partidul Naţional Ţărănesc este o emblemă, o problemă şi o dilemă. Emblema este Mihalache: ţăranul român cu perciuni de jupân. Problema – Dr. Lupu: nu are talent şi vorbeşte; nu are bani şi trăieşte, iar natura l-a făcut roşu ca să nu mai roşească. Dilema: Dl Maniu – când poate veni la putere nu vrea şi, când vrea, nu poate” (însemnare nedatată, Arhivele Naţionale, fond I. Antonescu dosar 4, f. 144), arată Revista Art-Emis.

Cine a fost Ion Antonescu?

Ion Antonescu (n. 2 iunie 1882, Piteşti – d. 1 iunie 1946, Jilava), general, apoi mareşal al Armatei Române, preşedinte al Consiliului de Miniştri, „conducător” al statului. Ion Antonescu este una dintre cele mai controversate personalităţi din istoria României. A avut o ascensiune fulminantă în ierarhia militară, ajungând şef al Statului Major General, apoi ministru al Apărării Naţionale. În timpul regimului carlist intră în dizgraţia regelui. Reapare pe scena publică în contextul creat de pierderile teritoriale din vara anului 1940, numit preşedinte al Consiliului de Miniştri şi învestit cu puteri depline. După abdicarea regelui Carol al II-lea, preia efectiv conducerea statului şi formează un guvern alături de Mişcarea Legionară, alăturând România Puterilor Axei. După îndepărtarea legionarilor, Antonescu instaurează un regim autoritar, iar la 22 iunie 1941 România participa alături de Germania la invadarea Uniunii Sovietice, cu scopul de a elibera Basarabia şi nordul Bucovinei. Odată cu schimbarea cursului războiului în favoarea Aliaţilor, situaţia României a devenit dramatică, existând posibilitatea ocupaţiei sovietice. Negocierile paralele pentru ieşirea din război demarate pe de o parte pe cale oficială, de guvern, şi pe cale neoficială, de regele Mihai şi opoziţie, nu au adus nici un rezultat concret. Antonescu nu a dorit să încheie un armistiţiu defavorabil pentru ţara noastră, ceea ce ar fi însemnat capitularea necondiţionată.

Regele Mihai, temându-se de o catastrofă naţională l-a demis şi arestat printr-o lovitură de palat. Antonescu a fost judecat în perioada guvernului comunist, fiind acuzat că în timpul războiului a ordonat asasinarea şi deportarea în Transnistria a zeci de mii de evrei. A fost condamnat la moarte pentru crime de război şi executat la 1 iunie 1946.