theresa-may-2
UE: Oferta Theresei May privind drepturile cetăţenilor e insuficientă!
25 iunie 2017
20150518_EP-020346_GEN_090
Daniel Buda: „Sectorul laptelui e din nou într-o situaţie disperată!“
26 iunie 2017

Enigmele istoriei. Săptămâna patimilor (23-28 iunie 1940). Cedarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei

pierderile_teritoriale_ale_romaniei_1940-1024x717

Carol_al_II-lea_si_Iorga

Anexarea de către Uniunea Sovietică a Basarabiei şi nordului Bucovinei, la 28 iunie 1940, a fost consecinţa directă a Pactului Molotov-Ribbentrop şi a izolării politice şi militare din acea perioadă a României. La 23 august 1939, cu aproape un an înainte de începutul amputărilor teritoriale suferite de România în vara anului 1940, Germania şi Uniunea Sovietică au încheiat un tratat de neagresiune, însoţit de un protocol adiţional secret, prin care cele două părţi îşi delimitau zonele de interes.

Pentru Führer, înţelegerea cu Uniunea Sovietică era condiţia indispensabilă declanşării războiului, prin câştigarea căruia spera să instaureze hegemonia celui de-Al Treilea Reich în Europa şi în lume. În timpul celei de-a doua vizite a lui Ribbentrop la Moscova (27-29 septembrie 1939) a fost semnat tratatul germano-sovietic de frontieră şi prietenie. Printr-un protocol adiţional secret, Lituania a intrat şi ea în sfera de interese a Uniunii Sovietice, iar linia de demarcaţie în Polonia a suferit o modificare prin intrarea voievodatului Lublin şi a unei părţi a voievodatului Varşoviei în sfera de interese a Germaniei. Atenţia lui Stalin s-a îndreptat asupra celor trei state baltice – Estonia, Letonia şi Lituania – cărora Moscova le-a impus tratate de ajutor reciproc, în temeiul cărora Uniunea Sovietică a căpătat dreptul de a avea baze militare pe teritoriile lor. României i se pregătea, deocamdată, o situaţie apropiată de cea a ţărilor baltice.

Catol_al_II-lea

În absenţa altor surse, aceasta este concluzia ce se desprinde dintr-un articol publicat în revista Internaţionala Comunistă de Boris Ştefanov, secretarul general al C.C. al Partidului Comunist din România. În articolul intitulat „Războiul imperialist şi România”, liderul comunist recomanda încheierea imediată a unui tratat româno-sovietic de ajutor reciproc. Nimeni nu era atât de naiv încât să nu înţeleagă că Boris Ştefanov se conformase unei indicaţii a Kremlinului şi că articolul său era un mijloc de a sonda reacţia României. Probabil că acţiunile sovietice în vederea încheierii unui astfel de tratat ar fi continuat dacă, la 30 noiembrie 1939, nu ar fi izbucnit războiul sovieto-finlandez, care a concentrat interesul lui Stalin asupra sectorului nordic. Propunerea lui Boris Stefanov a fost, aşadar, îngropată, scria profesorul Florin Constantiniu într-un articol publicat de revista Art-Emis. Încheierea războiului sovieto-finlandez (12 martie 1940) a pus capăt răgazului de care beneficiase România. La 29 martie 1940, vorbind în faţa Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice, Molotov a deschis practic „dosarul basarabean”, arătând de ce nu exista un pact de neagresiune între Uniunea Sovietică şi România: „Aceasta se explică prin existenţa unei chestiuni litigioase nerezolvate, aceea a Basarabiei, a cărei anexiune de către România nu a fost niciodată recunoscută de Uniunea Sovietică, deşi aceasta nu a pus niciodată chestiunea înapoierii Basarabiei pe cale militară. Astfel, nu este nici un motiv de agravare a relaţiunilor sovieto-române”.

 

În ziua de 13 iunie 1940, Stalin a convocat la Kremlin o consfătuire la care au participat Molotov, mareşalul Timoşenko, comisarul poporului pentru apărare, mareşalul Şapoşnikov, şeful Statului Major General, şi alţi înalţi comandanţi militari, unde s-a discutat operaţiunea ce trebuia desfăşurată împotriva României dacă ea s-ar fi opus revendicărilor teritoriale sovietice. Pe temeiul celor hotărâte la această consfătuire, Direcţia Politică a Armatei Roşii a emis o directivă privind munca politică în rândurile trupelor sovietice din regiunile militare Kiev şi Odessa şi acţiunile de subminare a moralului militarilor români. Întrucît, la 23 iunie, Molotov l-a informat pe ambasadorul german la Moscova, contele von der Schulenburg, că Uniunea Sovietică va cere României să-i cedeze Basarabia şi Bucovina (toată Bucovina!), este de presupus că decizia de a adăuga şi Bucovina pe lângă Basarabia a fost luată între 21 şi 23 iunie.

În nota ultimativă sovietică din 26 iunie adresată României, Uniunea Sovietică cerea „restituirea” Basarabiei şi reclama nordul Bucovinei, ca fiind locuit de ucraineni, şi ca o compensaţie – neîndestulătoare – pentru cei 22 de ani de ocupaţie românească a Basarabiei!

Pierderea-Basarabiei-1940

Guvernul românesc a răspuns, sugerând că este de acord cu „negocieri imediate asupra unei largi categorii de probleme”. În cursul după-amiezii zilei de 27 iunie, Casa Regală de la Bucureşti a făcut public, mai întâi prin radio, următorul anunţ:

1. Astăzi, la ora 12,30, sub Înalta Preşedinţie a M. S. Regelui (Carol al II-lea – n. n.) a avut (loc) şedinţa Consiliului de Coroană la Palatul Regal din Bucureşti.

2. Consiliul a luat în deliberare nota remisă aseară, 26 iunie, la orele 22, de guvernul URSS ministrului nostru la Moscova, prin care guvernul sovietic cere cedarea Basarabiei şi a Bucovinei de nord, cerând răspunsul guvernului român în cursul zilei de 27 iunie a. c.

3. Consiliul, în dorinţa de a păstra raporturi paşnice cu URSS, a aprobat hotărârea guvernului român de a cere ca guvernul sovietic să fixeze locul şi data unde ar putea să aibă loc întâlnirea delegaţiilor ambelor guverne pentru a lua în discuţie Nota Sovietică.

Se aşteaptă răspunsul guvernului URSS la propunerea guvernului român.

Al doilea ultimatum sovietic din 27 iunie a cerut evacuarea administraţiei şi armatei române din Basarabia şi nordul Bucovinei în patru zile.

Enigmele istoriei. Însemnările Mareşalului Antonescu din 23 august 1944: „Catastrofa graniţelor şi prăbuşirea Dinastiei“

În aceeaşi zi este dat un înalt decret regal prin care era mobilizată întreaga armată de uscat, aer şi marină. Decretul a fost contrasemnat de Gheorghe Tătărescu, preşedintele Consiliului de Miniştri, şi de generalul de corp de armată Ion Ilcuşu. Conform ziarului „Universul”, ca urmare a decretului de mobilizare „Bărbaţi tineri sau mai vârstnici, de toate categoriile iau cu asalt trenurile, fiecare voind să ajungă cât mai repede la unităţile lor”. A doua zi, guvernul român condus de Gheorghe Tătărescu, după ce primise şi sfaturi din partea Germaniei şi Italiei, a acceptat să se supună condiţiilor sovietice. Decizia de acceptare a ultimatului sovietic şi de executare a unei „retrageri” (s-a evitat folosirea cuvântului „cedare”) din Basarabia şi nordul Bucovinei a fost luată în Consiliul de Coroană din noaptea de 27 – 28 iunie 1940. După cum este consemnat în jurnalul regelui Carol al II-lea, rezultatul votului a fost următorul: 6 voturi pentru respingerea ultimatumului: Ştefan Ciobanu, Silviu Dragomir, Victor Iamandi, Nicolae Iorga, Traian Pop, Ernest Urdăreanu.  20 de voturi pentru acceptarea ultimatumului: Petre Andrei, Constantin Anghelescu, Constantin Argetoianu, Ernest Ballif, Aurelian Bentoiu, Mircea Cancicov, Ioan Christu, Mitiţă Constantinescu, Mihail Ghelmegeanu, Ion Gigurtu, Constantin C. Giurescu, Nicolae Hortolomei, Ioan Ilcuş (Ministru de război), Ion Macovei, Gheorghe Mironescu, Radu Portocală, Mihai Ralea, Victor Slăvescu, Gheorghe Tătărescu (prim ministru), Florea Ţenescu (şeful marelui Stat Major al Armatei). O abţinere: Victor Antonescu. Nu este clar dacă regele a participat sau nu la discuţii, sau dacă a votat sau nu. În şedinţa Consiliului de Miniştri din 28 iunie, la ora 16.00, noul ministru al afacerilor externe, Constantin Argetoianu, le-a relatat colegilor săi „evenimentele care au făcut obiectul deliberărilor Consiliului de Coroană din 27 iunie”, comunicându-le hotărârea guvernului român de a accepta prevederile ultimatumului. Constantin Argetoianu adăuga că „Această acceptare obligă guvernul român să evacueze teritoriul Basarabiei şi cel din nordul Bucovinei în termen de 4 zile, cu începere de la 28 iunie, ora 12”. La ora când avea loc această comunicare, trupele sovietice trecuseră deja frontiera României, oraşele Cernăuţi, Chişinău şi Cetatea Albă fiind ocupate în după-amiaza aceleiaşi zile. În aceeaşi şedinţă, Gheorghe Tătărescu precizează că guvernul urma să expună în faţa parlamentului „istoricul tuturor faptelor care formau această mare dramă a românismului”.

22 iunie 1941: „Ostaşi, vă ordon: Treceţi Prutul!“ – Amintirile unui general de artilerie

„Guvernul român, pentru a evita gravele urmări pe care le-ar avea recurgerea la forţă şi deschiderea ostilităţilor în această parte a Europei se vede silit să primească condiţiile de evacuare specificate în răspunsul sovietic”. La 29 iunie, tancurile sovietice au intrat în ţinutul Herţa, care nu făcea parte nici din Bucovina, nici din Basarabia, ci din Vechiul Regat, mai exact din judeţul Dorohoi, aşadar, el nu figura în nota ultimativă sovietică din 26 iunie 1940. S-a aflat sau nu Herţa pe harta însoţitoare a notei şi pe care ministrul României a crezut că este mai bine să nu o ia cu el în noaptea de 26/27 iunie? (Harta luată de Gheorghe Davidescu la 29 iunie şi publicată în acea zi în presa sovietică, hartă unde Herţa intra în frontierele sovietice, putea fi una substituită.) Rămâne sigur faptul că militarii sovietici care au intrat la Herţa, la 29 iunie, au declarat, după un incident în urma căruia au fost ucişi şi răniţi mai mulţi militari români, că „au greşit că au mers până la Herţa”.

În urma instrucţiunilor primite de la Bucureşti, Gheorghe Davidescu i-a semnalat lui Molotov incidentul de la Herţa şi a subliniat că este vorba de „un vechi teritoriu românesc aparţinând României încă înainte de războiul din 1914″. Că la Moscova existau îndoieli în privinţa ocupării ţinutului Herţa o dovedeşte – în opinia noastră – faptul că, la 30 iunie, Statul Major General Sovietic a cerut şefului de Stat Major al Frontului de Sud, N.F. Vatutin, să transmită, până la orele 14.00, „evaluarea însemnătăţii raionului Herţa din punct de vedere militar şi economic”. Răspunsul a fost că „Herţa nu are o însemnătate deosebită din punct de vedere economic. Din punct de vedere militar, raionul Herţa, prin dispunerea sa pe malul de sud al râului Prut, ocupă o poziţie de comandă asupra raionului Novoseliţa (staţie de cale ferată), constituie un nod de drumuri şi un punct întărit. De aceea, este necesar ca raionul Herţa să se afle în mâinile noastre”. Răspunsul lui N.F. Vatutin a pecetluit soarta ţinutului Herţa!

În memoriile sale, Ion Negoiţescu scrie cu dreptate, referindu-se la prăbuşirea României Mari în iunie-septembrie 1940: „Dacă astfel de treburi s-ar fi petrecut în urma unui război pierdut, situaţia nu ar fi fost atât de groaznică. Umilinţa suferită avea să aibă consecinţe fatale pentru sufletul naţiei. A nu fi luptat nici în Răsărit, nici în Apus, la momentul în care ceea ce este eroic şi tragic trebuie neapărat să-şi spună cuvântul, aveam s-o plătim scump, în straturile morale, vreme de generaţii”.

La Chişinău, în ziua de joi, 27 iunie, preotul cărturar Paul Mihail scria în jurnalul său: „Am avut o frumoasă întâlnire cu episcopul Efrem Enăchescu, căruia i-am dăruit un album de covoare vechi basarabene şi o monedă mare de argint… În beci şi subsolul casei avocatului Teodor Păduraru am dat de toată arhiva şi biblioteca învăţatului Ioan N. Halippa”. Aşadar, nimic nu prevestea dezastrul ce urma să înceapă chiar a doua zi, după cum scria părintele Mihail: „E Vinerea Patimilor României Mari! Sfârşitu-s-a! Ceea ce generaţii întregi au luptat, au sângerat, au muncit s-a risipit, s-a distrus şi s-a năruit. Este oare de crezut aceasta, ca în câteva ceasuri să se prăbuşească o provincie, să se răpească milioane de oameni şi să se sfârşească o religie creştină de 2.000 de ani? Ce seară liniştită a fost aseară, nimic nu ştiam. Dimineaţa, 28 iunie, printr-o creştină venită la biserică, aflu că Rusia sovietică a cerut Basarabia şi că guvernul român, sub puterea forţei, a cedat Basarabia şi nordul Bucovinei”.

Enigmele istoriei. Din culisele celor patru vizite ale lui Ceaușescu la Casa Albă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *