


Abdicarea tânărului Rege Mihai I la finele anului 1947 era un eveniment previzibil pentru mulţi contemporani ai epocii. În fond, el era ultimul lider care reprezenta regimul de dinainte de al Doilea Război Mondial în întreaga Europă Centrală şi de Est. Condiţiile reale în care s-a făcut trecerea de la regimul monarhic la cel republican rămân încă învăluite în mister.
EuroStiri.eu vă prezintă astăzi o stenogramă extrem de interesantă, publicată pentru prima oară în volumul „Gh. Gheorghiu-Dej – Stalin. Stenograme, note de convorbire, memorii, 1944-1952”, editat de Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2012, p. 106-107.
Moscova, 3 februarie 1948
„I. V. Stalin: Este adevărat că guvernul român a cumpărat de la rege domeniile acestuia cu 3 milioane de dolari sau acestea sunt doar zvonuri?
P. Groza: Guvernul român a cumpărat de la rege 360 de tone de vin cu 1 milion de franci elveţieni, în condiţiile în care regelui i-a fost dată doar jumătate din această sumă, iar a doua jumătate din această sumă o poate primi cu condiţia că se va purta bine. Guvernul i-a dat regelui exact atât cât trebuia, pentru a nu se spune că guvernul l-a umilit, dar nu prea mult, pentru ca acesta să nu se simtă independent.
I. V. Stalin: Românii au un rege foarte original. Să dea Domnul tuturor un asemenea rege!
P. Groza: Aşa cum i-am spus în ajun domnullui Molotov, guvernul român a trebuit să ţină seama de faptul că regele a fost decorat de Guvernul Sovietic cu ordinul „Pobeda”.
I. V. Stalin: Toate acestea au fost făcute bine! Regele a luat cu sine ordinul?
P. Groza: răspunde că Regele a luat cu sine ordinul şi guvernul român a contat pe o asemenea apreciere a acţiunilor sale, deplasându-se la Moscova.
I. V. Stalin: Guvernul a procedat bine! Delegaţia română a luat cunoştinţă de proiectul pactului de asistenţă mutuală”.