arend-euro
Reforma bugetului după 2020 trebuie să corespundă ambițiilor viitoare ale UE
26 februarie 2018
jan-kuciak-priatelka-vrazda-clanokW
Jurnalist asasinat pentru că investiga implicarea mafiei în fraude legate de subvenții europene
28 februarie 2018

Europarlamentarul Daniel Buda: ”Trebuie să asigurăm o hrană ieftină și de calitate pentru consumatorul european”

comisie

 

”Plățile directe nu pot să sufere niciun fel de ajustare în viitoarea Politică Agricolă Comună ci, dimpotrivă, trebuie să cunoască o abordare din partea Comisiei de liniarizare a lor între statele membre”, susține europarlamentarul Daniel Buda, membru în Comisia pentru agricultură din cadrul Parlamentului European.

 

Negocieri. Cum se vede agricultura după 2020

 

În cadrul ședinței Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală  care a avut loc luni a fost prezent și Comisarul European Gunther Oettinger, responsabil pentru buget și resurse umane, alături de care   membrii comisiei au avut ocazia de a purta un dialog  aplicat pe ceea ce însemnă viitorul Politicii Agricole Comune și viitorul cadru bugetar al UE.
În intervenția sa, Comisarul European Gunther Oettinger a apreciat contribuția membrilor Comisiei pentru Agricultură  în vederea formulării cadrului bugetar pentru viitorul deceniu.

”Împreună trebuie să definim viziunea noastră pentru viitorul PAC și avem anumite priorități și temeri. În primul rând, vrem să venim cu un cadru bugetar țintă pentru că 7 ani aduc certitudine juridică pentru agricultori, pentru consumatori, pentru toată lumea. Însă, se dorește ca următorul CFM să aibă o durată de 5+5 ani pentru că atunci noul Parlament va fi ales în mai 2024. Comisia își va începe mandatul în luna noiembrie și atunci vor putea să decidă împreună cadrul bugetar în care vor funcționa. Astfel, se pot pune cap la cap mai bine prioritățile cu care să funcționeze în continuare. În al doilea rând, vrem un cadru separat pentru viitoarea PAC. În al treilea rând, sigur, există argumente în a combina Pilonul 2 cu politica de coeziune. Totuși, cred că există mai multe argumente pentru menținerea celor 2 Piloni în interiorul PAC. O perioadă vor exista noi Erasmus Plus și alte programe de astfel de amploare și dacă noile atribuții sunt bugetele, atunci avem nevoie de un plafon pe partea de venituri și angajamente de 1,1X. Am spus X, ceea ce înseamnă că în loc de X, putem introduce 1 până la 9, deci 1, 11 până la 1,19.  Aștept cu interes dezbaterea în Parlamentul European. Presupun că Parlamentul European va propune un plafon de 1,3.  Am fost deja în 17 state membre, mai am de cutreierat 10. Vorbesc cu minștri de finanțe, prim-miniștri, parlamente naționale, miniștri de resort. Trebuie să plecăm de la premisa că vor exista un număr de circa 5-6 state membre care vor susține linia pentru actualul CFM introdus de David Cameron la momentul respectiv și anume, acest plafon de 1%, Suedia, Finlanda, Danemarca, Olanda, Austria.  Și în Parlamentul European, și în această Comisie, sunt deputați din aceste țări care sper că îmi vor putea confirma cu câtă tărie va fi apărată această cifră la nivelul diferitelor capitale, de la Helsinki până la Viena. Dacă acesta este punctul de plecare al dezbaterii, prea bine! Dar dacă este nivelul final, atunci avem o mare problemă pentru că cu 1 la sută nu putem să continuăm fără a afecta PAC, coeziunea, Orizont 2020. Să continuăm să finanțăm aceste programe, cum vă ziceam, fără afectarea lor. De aceea avem nevoie de 1,1X. Acum, sigur că   vă înțeleg că sunteți împotriva unor reduceri pentru PAC. Însă v-aș ruga ca, menținându-vă poziția, atunci când se va ajunge la nevoia unor reduceri echilibrate să îmi recomandați unde anume se pot face astfel de reduceri cât mai judicios.
Odată cu documentul nostru de reflecție, cu comunicarea adresată Consiliului din această săptămână, am încercat ca împreună cu colegul meu Hogan, să prezentăm câteva opțiuni. Abia în luna aprilie vom stabili poziția noastră finală. Am redactat un spending review, deci o analiză a cheltuielilor. Avem un raport din partea Curții de Conturi care a avut o poziție critică față de înverzire. Nu față de ideea în sine, ci față de modul în care funcționează în practică. De aceea, cred că politica agricolă comună trebuie modernizată, iar reglementările trebuie simplificate în mare măsură. Unii reprezentanți din agricultură îmi recomandă câteva reduceri. Am putea eventual accepta dacă se ajunge și la o simplificare pentru cereri, pentru cereri de plată, pentru controale, pentru urmărirea acestor obiective comune în domeniul agriculturii și al mediului. Am citit diferite solicitări. Unii vor să se renunțe de tot la PAC, alte solicitări merg în direcția reducerilor cu 30% , dar eu consider că acest lucru nu e bun. O piață internă este mai bine realizabilă atunci când există un numitor comun. O revenire la structurile naționale ar fi complet greșită, pentru că politica agricolă comună a fost primul domeniu de politică europenizat. Apoi, industria cărbunelui și a oțelului, la fel. Și, de aceea, consider că acestea merită să rămână în continuare la nivel european. În măsura în care sigur, trebuie făcute anumite reduceri, însă pentru mine este clar: undeva între 5 și 10%. Deci, față de perioada până în 2020. Iar astfel, la trecerea dintre cele două cadre financiare multianuale, ajungem probabil la o reducere între 5 și 10% și va trebui să vedem de unde anume. Aici cred că o cofinanțare națională nu ar fi oportună. Ar fi prejudiciate regiunile mai sărace. Probabil că s-ar ajunge și la o perturbare a concurenței, chestiuni de competitivitate. S-ar ajunge până la urmă la mai multă birocrație și nu la mai puțină. Trebuie de asemenea, să dăm un răspuns la întrebarea plafonării, a unei promovări sau finanțări degresive în funcție de mărimea exploatațiilor agricole.   Împreună cu colegul Hogan vom lua o decizie pe care o   vom prezenta. Rata de eroare pentru mijloacele utilizate se situează în cadrul PAC la un nivel destul de scăzut. Și cred că tocmai de aceea ar trebui să avem curajul să nu solicităm și mai multe controale, ci să mergem pe audituri unice. Ar fi o mare ușurare pentru agricultori. Ar însemna însă, că pe alocuri rata de eroare ar putea să crească din cauza unei densități mai mici a controalelor. În continuare, dorim ca pentru tinerii agricultori, pentru inovare, să avem surse de promovare speciale. Pe lângă plățile uzuale avem nevoie și de un buget pentru urgențe, atunci când apar astfel de situații. Eu practic nu planific o revoluție, ci o evoluție pentru următorul CFM și pentru viitoarea politică agricolă comună. Și un ultim punct. Dacă vrem să învățăm din trecut, să vedem ce n-a mers bine, în iunie 2011, Comisia Barroso a prezentat propunerea sa de CFM pentru următorii 7 ani. După aceea nu s-a mai întâmplat nimic. Niciun fel de progres înregistrat la nivelul negocierilor. Nici în cea de-a doua jumătate a anului 2011 și nici în 2012. Dezbaterea a fost reluată doar în 2013 și, la mijlocul lunii decembrie 2013, au fost adoptate normele de implementare și au fost publicate în jurnalul oficial.
Până atunci, până au fost informate camerele agricole, autoritățile de management de acolo, agricultorii și așa mai departe, până au fost puse în aplicare normele și la nivel național, până au fost emise formularele pentru cereri, până s-a făcut formarea și informarea agricultorilor, am ajuns undeva în 2015. De aceea, primele trei  semestre ale actualului CFM au fost ani pierduți. Și dacă un tânăr fermier vrea să-și organizeze șeptelul sau vrea să facă o achiziție într-un utilaj agricol și are puțin capital propriu și are nevoie de 80% finanțare bancară, atunci bonitatea sa depinde fie de o bunică sau alte rude cu avere, fie de politica agricolă comună. Și dacă politica agricolă comună vine și garantează o anumită sumă, acest lucru întărește bonitatea. Atunci poți să îți permiți un utilaj agricol. De aceea, noi vrem să nu ajungem să adoptăm noul CFM doar în decembrie 2019. În aprilie vom prezenta poziția noastră și normele de aplicare cu 4 săptămâni mai târziu. Prima astfel de propunere a fost în 88. Însă nu s-a întâmplat până acum ca alegerile europarlamentare să se suprapună peste negocierea noului CFM. Și trebuie să ne mișcăm repede pentru ca să nu ne trezim din nou în situația CFM-ului precedent.
Și de aceea, vă rog, cu cât mai repede desemnați raportori, dacă începeți pe 3 mai deja lucrările, împreună cu Consiliul, atunci avem șansa ca pentru agricultorii noștri, pentru zonele noastre rurale să existe certitudine înainte de europarlamentare și asta reprezintă un mare avantaj pentru toți cei implicați și pe PAC, și pe coeziune, și pe Orizont 2020. Practic, pentru toate programele unde este nevoie de certitudine pentru investiții pe termen lung”, a  spus Comisarul  Gunther Oettinger în  ședința de luni a Comisiei pentru Agricultură din cadrul Parlamentului European.

 

Daniel Buda susține liniarizarea plăților directe

 

Europarlamentarul Daniel Buda a  intervenit în cadrul dezbaterii și a subliniat faptul că plățile directe nu pot să sufere niciun fel de ajustare în viitoarea Politică Agricolă Comună ci, dimpotrivă, trebuie să cunoască o abordare din partea Comisiei de liniarizare a lor între statele membre.
„În ipoteza în care vor avea loc totuși loc ajustări sau tăieri, să spunem mai direct, din PAC, este important să vedem de unde se vor face tărieri, deoarece, în opinia mea, plățile directe nu pot să sufere niciun fel de ajustare. Dimpotrivă, eu chiar cred că aceste plăți directe trebuie să cunoască o abordare din partea Comisiei oarecum de liniarizare a lor între statele membre, deoarece știm foarte bine că cei din estul Europei beneficiază sau, mă rog, au subvenții mult mai mici comparativ cu statele din vestul Europei. Iar, de asemenea, este foarte important să găsiți mecanismele și modalitățile de sprijin a fermelor mici și mijlocii, deoarece aceste ferme prin dimensiunea lor, nu au posibilitatea de a supraviețui fără un sprijin serios din partea Uniunii Europene. Și, ca ultimă concluzie, să nu uităm că acești bani pe care îi dorim în PAC, îi dorim pentru că vrem să asigurăm o hrană ieftină și de calitate pentru consumatorul European”, a spus Daniel Buda după prezentarea făcută de comisarul pentru buget.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *