


Sectorul agriculturii, în general, este subfinanţat prin comparaţie cu valoarea adaugată generată în formarea PIB-ului, se arată într-un studiu realizat de Coface, potrivit căruia ponderea agriculturii in formarea PIB a variat între 8%-10% în perioada 2007-2015, în timp ce soldul creditelor acordate de sectorul bancar în totalul creditelor a crescut de la 3%, in 2007, la doar 6,1% în 2016.
Conform studiului, subfinanţarea este determinată de reticenţa sectorului bancar de a finanţa un sector expus unor riscuri impredictibile (ex: volatilitatea condiţiilor meteorologice) în lipsa unor garanţii acordate prin diverse scheme de susţinere a fermierilor, precum şi de apetitul fermierilor de a apela la creditul comercial (extinderea termenelor de plată către furnizori) în dauna creditului bancar, pe fondul accesului mai facil şi a costurilor mai reduse. În contextul descris anterior, comportamentul de plată al companiilor care activează în sectorul cultivării cerealelor a înregistrat o deteriorare pe parcursul anului precedent.
În 2016 s-au înregistrat 1.423 de procese comerciale împotriva companiilor din sector, în creştere cu 78% faţă de 2015. Cea mai mare creştere a fost în rândul proceselor de executare silită, respectiv 1.034 procese. În acelaşi timp, valoarea datoriilor fiscale restante din această industrie a crescut cu 32% pe parcursul anului anterior, de la 63 milioane lei (2015), la aproape 84 milioane lei , în 2016. „Observăm o serie de factori care generează presiuni asupra lichidităţii companiilor care activează în sectorul cultivării cerealelor: volatilitatea veniturilor (pe fondul dependenţei de condiţiile meteorologice şi fluctuaţiei preţurilor), scăderea profitabilităţii, întârzierea plăţilor de către APIA, extinderea termenelor de încasare a creanţelor şi tendinţa dezintermedierii cuplate cu susţinerea investiţiilor pe termen lung. În acest context, comportamentul de plată al companiilor din acest sector a înregistrat o deteriorare semnificativă în 2016”, a declarat Iancu Gudă, Services Director, Coface România.