

Institutul Național de Statistică (INS) anunță că Produsul Intern Brut al României a crescut în 2017 în termeni reali cu 2,6% în trimestrul trei față de trimestrul precedent, în timp ce raportat la perioada similară a anului trecut avansul a fost de 8,8% pe serie brută și de 8,6% pe serie ajustată sezonier.
„Produsul intern brut în trimestrul trei 2017 a fost, în termeni reali, mai mare cu 2,6%. Față de același trimestru din anul 2016, produsul intern brut a înregistrat o creștere cu 8,8% pe seria brută și cu 8,6% pe seria ajustată sezonier. În perioada 1 ianuarie — 30 septembrie 2017, produsul intern brut a crescut, comparativ cu perioada 1 ianuarie — 30 septembrie 2016, cu 7% pe seria brută și cu 6,9% pe seria ajustată sezonier”, se arată în comunicatul de presă INS.
Institutul Național de Statistică a revizuit în creștere la 2%, de la 1,7% datele referitoare la avansul PIB în trimestrul doi față de trimestrul precedent.
Aproximativ la fel arată și datele publicate de FMI și BERD.
Totuși, la finalul lunii octombrie, Eurostat a precizat că România a incheiat trimestrul II din 2017 cu un deficit de 4,1%, cel mai mare din Uniunea Europeană.