68cb1ca733033bf0b0dcb57ac762f8e8eb178450
Sondaj CURS: ”Statul paralel” nu există!
17 octombrie 2018
Doctor-medical-finance-fraud-FHPAF-500x333
Medic reținut pentru luare de mită: A „pensionat” 70 de angajați ai Penitenciarului Arad
21 octombrie 2018

Judecătoare trimisă în judecată pentru luare de mită

judicial_corruption_banner2

 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatei BURLAN-PUȘCAȘ ELENA, la data faptelor judecător în cadrul Tribunalului București, sub aspectul săvârșirii a patru infracțiuni de luare de mită. 

Potrivit rechizitoriului întocmit de către procurorii DNA,  în contextul judecării a două dosare penale ce priveau săvârșirea unor infracțiuni săvârșite cu violență (tentativă de omor calificat, șantaj, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice), inculpata Burlan-Pușcaș Elena a primit, în perioada iunie 2009 – februarie 2010, prin intermediari, de la mai multe persoane (inculpați și rude ale unora dintre inculpații vizați de cercetarea judecătorească), suma totală de 63.000 de euro.
Astfel, în legătură cu o cauză penală pe care inculpata a avut-o spre judecată, aceasta a primit suma de 10.000 de euro pentru a dispune înlocuirea măsurii preventive a arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu și alți 30.000 de euro pentru a dispune pronunțarea unei hotărâri de condamnare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei față de toți cei nouă inculpați judecați.
În legătură cu o a doua cauză penală pe care inculpata a avut-o spre judecată, aceasta a primit suma de 8.000 de euro pentru a dispune înlocuirea măsurii preventive a arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu și alți 15.000 de euro pentru a dispune pronunțarea unei hotărâri de condamnare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei față de patru din cei cinci inculpați judecați; cu privire la cel de-al cincilea inculpat, deși minor la data săvârșirii infracțiunii pentru care a fost judecat, inculpata a pronunțat o pedeapsă cu executare efectivă a pedepsei, deoarece tatăl acestuia a refuzat să plătească suma solicitată de magistrat.
Ulterior, în ambele cauze magistrații Curții de Apel București au admis apelurile parchetului și au pronunțat pedepse cu executare față de autorii infracțiunilor de tentativă de omor calificat, pedepse cuprinse între 5 și 8 ani.
În dosarul judecătoarei șpăgare, s-a dispus luarea măsurilor asiguratorii prin instituirea sechestrului asupra bunurilor imobile și mobile aflate în posesia ori proprietatea inculpatei Burlan-Pușcaș Elena.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *