fonduri-europene-agricultura
Agricultura poate contribui mai mult la creșterea economică a regiunilor UE cu întârzieri în dezvoltare
25 ianuarie 2018
nutella
Francezii s-au bătut în supermarketuri pentru Nutella
26 ianuarie 2018

Klaus Iohannis se va întâlni la Bruxelles cu Jean-Claude Juncker, vor discuta despre reforma justiţiei

iohannis-4

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, la Bruxelles pe 31 ianuarie, la o întâlnire cu Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene. Șeful statului va discuta și cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, despre modificările aduse legilor Justiţiei.

„Vizita Preşedintelui României la Bruxelles are loc în urma invitaţiei care i-a fost adresată, în luna decembrie 2017, de către Preşedintele Comisiei Europene. După întrevederea cu Jean-Claude Juncker, Preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni cu membrii Colegiului Comisiei. Cu acest prilej, vor fi abordate subiecte legate de pregătirea Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019, precum şi teme de actualitate ale agendei europene vizând, în principal, procesul de consolidare a Uniunii Europene. Pe agendă se vor afla şi negocierile privind noul cadru financiar al UE post-2020, aprofundarea Uniunii Economice şi Monetare, securitatea externă şi internă a Uniunii şi aspecte legate de relaţiile externe ale Uniunii, cu accent pe procesul de extindere şi vecinătatea estică”, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Va fi discutată și situaţia din România referitoare la modificările aduse cadrului legislativ privind sistemul judiciar şi lupta împotriva corupţiei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *