orban
Se strânge laţul: „România va primi mai puţini bani de la UE după 2020“
3 aprilie 2017
maxresdefault
Comisia pentru Bugete a Parlamentului European a aprobat condiţionarea finanţării Republicii Moldova
4 aprilie 2017

Numărul şomerilor din România, aproape de nivelul minim al ultimelor decenii

someri

someri

Numărul de şomeri a crescut uşor în a doua lună a acestui an, iar rata şomajului a stagnat la 5,4%, nivel minim din 2008, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică. Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani), estimat pentru luna februarie din anul 2017 a fost de 489.000 de persoane, în creștere față de luna precedentă (488.000 de persoane), dar în scădere față de aceeaşi lună a anului anterior (568.000 de persoane).

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,3% pentru luna februarie 2017 (4,7% în cazul bărbaţilor şi 3,9% în cel al femeilor). Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 74,7% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna februarie 2017. Un nivel atât de scăzut precum cel din ianuarie al numărului de şomeri nu s-a înregistrat niciodată în România începând din 1994, de când se calculează şomajul după standardele BIM. În privinţa ratei şomajului, un nivel de 5,4% a mai fost înregistrat ultima dată în trimestrul al treilea din anul 2008.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *