


Românca Ramona Pop, reprezentanta Partidului Verde din Berlin, a fost aleasă în data de 8 decembrie 2016 într-unul dintre cele două fotolii de viceprimar al capitalei Germaniei.
Pop, născută la Timișoara la 31 octombrie 1977, a militat în campania electorală pentru modernizarea grădinițelor și școlilor, dar și pentru introducerea mai multor trenuri S-Bahn în rețeaua de transport în comun.
Ramona a emigrat în Germania, împreună cu familia ei, în 1988. A absolvit liceul la Munster și s-a specializat în studii politice la Institutul Otto Suhr din cadrul Universității FU Berlin. În 1997 s-a înscris în partidul Die Grunen, iar din 2006 a ajuns membru în Parlamentul Regional din Berlin. Din 2012 este copreședinte al grupului formațiunii sale politice din Camera Deputaților.