Părinţii fondatori ai UE: Jean Monnet, vizionarul din Cognac

Site-ul EuroStiri.eu îți prezintă, în fiecare săptămână, povestea numelor mari din istoria Uniunii Europene. Astăzi este rândul lui Jean Monnet (1888-1979), care şi-a dedicat viaţa cauzei integrării europene.  A fost sursa de inspiraţie a planului Schuman, care prevedea unificarea industriei grele a Europei occidentale. Nu trebuie uitat nici faptul că Monnet a contribuit la redresarea economiei românești, după Primul Război Mondial.

Jean Omer Marie Gabriel Monnet s-a născut la 9 noiembrie 1888, în oraşul Cognac din Franţa. După terminarea studiilor, la vârsta de 16 ani, tatăl său l-a trimis la Londra pentru a lucra într-o întreprindere a familiei, care se ocupa cu comercializarea coniacului, după ce și-a dat seama că fiul său are abilităţi interpersonale extraordinare, adecvate pentru o carieră în afaceri internaționale. Într-adevăr, începând cu această experienţă timpurie, Monnet a călătorit în întreaga lume, ca om de afaceri respectat şi de succes. Cererea sa de înrolare în armată, în Primul Război Mondial, a fost refuzată pe motive de sănătate, în 1914. Pentru a putea să-și servească ţara altfel, Monnet a contactat guvernul francez, înaintându-i o propunere privind o mai bună coordonare a proviziilor de război cu Marea Britanie. Propunerea a fost aprobată, iar preşedintele francez l-a desemnat intermediar economic între Franţa şi aliaţii săi. După ce a dat dovadă de aptitudini profesionale deosebite în timpul războiului, la vârsta de 31 de ani a fost numit Secretar General Adjunct al Ligii Naţiunilor la înființarea acesteia, în 1919, conform paginii oficiale a Uniunii Europene.

A reorganizat finanțele românești

S-a întors în Cognac în anul 1923, după moartea tatălui său şi a relansat afacerea de familie aflată în declin. În următorii ani, datorită experienţei acumulate în domeniul finanţelor internaţionale, s-a implicat îndeaproape și în reorganizarea finanţelor naţionale din mai multe ţări est-europene, precum România şi Polonia.

În plus, a consiliat guvernul chinez, a ajutat la reorganizarea reţelei de cale ferată din China şi a ajutat la înfiinţarea unei bănci în San Francisco. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, Monnet și-a oferit din nou serviciile ţării sale, devenind preşedintele unui comitet franco-britanic înfiinţat pentru a coordona capacităţile de producţie ale celor două ţări. I-a convins pe cei doi lideri ai Marii Britanii și Franței, Winston Churchill şi Charles de Gaulle, să formeze o uniune politică între cele două ţări pentru a lupta împotriva nazismului, dar planul a eşuat în ultimul moment.

Ulterior, Monnet a lucrat pentru guvernul britanic, care l-a trimis în Statele Unite pentru a supraveghea achiziţionarea de provizii de război. Impresionându-l pe preşedintele american Roosevelt, în scurt timp a devenit unul dintre consilierii săi de încredere şi i-a cerut să extindă capacitatea de producţie de echipament militar a Statelor Unite, încă înainte de intrarea în război a SUA. În 1943, Monnet a devenit membru al Comitetului Francez de Eliberare Naţională, adevăratul guvern francez în exil la Alger.

Atunci și-a exprimat în mod clar, pentru prima dată, viziunea privind o uniune a Europei prin care să se recâştige şi să se mențină pacea. În timpul unei reuniuni a acestui comitet, la 5 august 1943, Monnet a declarat: „Nu va exista pace în Europa, dacă statele sunt reconstituite pe baza suveranităţii naţionale… Țările din Europa sunt prea mici pentru a le putea garanta popoarelor lor prosperitatea şi dezvoltarea socială necesare. Statele europene trebuie să se constituie într-o federaţie …”. În 1944, și-a asumat răspunderea pentru planul naţional de modernizare şi dezvoltare care viza revigorarea economiei franceze şi reconstrucţia ţării după război.

Declaraţia Schuman

Cu toate acestea, după ce planul său a fost acceptat şi executat, a început să-și dea seama că reconstrucţia şi integrarea europeană nu se conturează în ritmul în care și-ar fi dorit şi în modul pe care îl considera optim. În condițiile unor presiuni internaţionale în creştere, Monnet a recunoscut că era timpul să ia măsuri reale în vederea unificării europene şi astfel, alături de echipa sa, a început să lucreze la conceptul de Comunitate Europeană. La 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe, a rostit aşa-numita „Declaraţie Schuman” în numele guvernului francez. Această declaraţie, inițiată şi pregătită de către Monnet, propunea plasarea întregii producţii germano-franceze de cărbune şi oţel sub o Înaltă Autoritate. S-a pornit de la ideea că, odată făcut acest pas de către cele mai puternice două ţări de pe continent, războaiele vor putea fi prevenite în viitor. Primind un răspuns favorabil din partea guvernelor din Germania, Italia, Țările de Jos, Belgia şi Luxemburg, această declaraţie a pus bazele Comunității Europene a Cărbunelui şi Oţelului, predecesoarea Comunității Economice Europene şi ulterior a Uniunii Europene.

După ce crearea unei Comunități Europene de Apărare a eşuat în 1954, Monnet a fondat „Comitetul de Acţiune pentru Statele Unite ale Europei”. Comitetul a fost înfiinţat pentru a revigora spiritual integrării europene şi s-a aflat la originea multor progrese făcute în direcţia integrării europene, printre care se numără crearea pieţei comune, a sistemului monetar european, a summiturilor Consiliului European şi organizarea de alegeri prin vot universal pentru Parlamentul European. În ciuda faptului că și-a încheiat educaţia formală la vârsta de 16 ani, Jean Monnet a îndeplinit roluri diverse: om de afaceri internaţional, bancher, diplomat şi politician. Cu toate acestea, nu a fost niciodată ales într-o funcţie publică şi, prin urmare, nu a avut niciodată puterea politică necesară pentru a-și pune în aplicare punctele de vedere. Doar prin capacitatea sa de argumentare şi convingere i-a determinat pe liderii europeni să lucreze în interes comun, făcându-i să înţeleagă beneficiile cooperării.