Părinţii fondatori ai UE: Spinelli, comunistul vizionar

Site-ul EuroStiri.eu îți prezintă, în fiecare săptămână, povestea numelor mari din istoria Uniunii Europene. Astăzi este rândul lui Altiero Spinelli. Omul politic italian a fost iniţiatorul unui proiect de tratat pentru instituirea unei uniuni europene federale, prezentat de Parlamentul European – aşa-numitul „plan Spinelli”. Acesta a fost adoptat de Parlament în 1984, cu o majoritate covârşitoare, şi a reprezentat o sursă importantă de inspiraţie pentru consolidarea tratatelor UE în anii ‘80 şi ‘90.

Altiero Spinelli s-a fost născut la Roma, la 31 august 1907, într-o familie socialistă. De la o vârstă foarte fragedă a devenit activ politic în cadrul Partidului Comunist Italian. În 1926, ca urmare a activităţilor desfășurate, a fost arestat şi găsit vinovat de Tribunalul Special din timpul regimului fascist al lui Mussolini, fiind condamnat la 16 ani şi 8 luni de detenţie. Zece ani i-a petrecut în închisoare şi ceilalți şase cu privare de libertate. În tot acest timp a refuzat să renunţe la idealurile sale şi să regrete ceea ce a făcut, chiar dacă acest lucru ar fi însemnat o grațiere. În închisoare, a studiat cu fervoare şi a devenit un susținător pasionat al integrării supranaţionale, criticând unele poziţii politice ale Partidului Comunist.

Dezamăgirea legată de partid, precum și informațiile dobândite în timpul studiilor l-au determinat să-i abandoneze pe comunişti şi să se alăture cauzei federaliste. Ideile sale federaliste au început să se contureze în perioada în care a fost ţinut captiv pe mica insulă Ventotene. A devenit din ce în ce mai convins că o mişcare federalistă la nivel european ar contribui la contracararea forţei distructive a naţionalismului, explică site-ul Uniunii Europene. În timpul petrecut la Ventotene, Spinelli a citit lucrările a diferiți teoreticieni federaliști. Inspirat de gândurile şi ideile lor, a redactat, împreună cu alţi deţinuţi politici, Manifestul din Ventotene, în care și-a expus viziunea asupra federalismului şiviitorului Europei. Acest manifest este unul dintre primele documente care pledează pentru o constituţie europeană. Intitulat iniţial „Spre o Europă liberă și unită”, manifestul susţinea că orice victorie asupra puterilor fasciste este inutilă atâta timp cât duce doar la instituirea unei alte versiuni a vechiului sistem european de state-naţiuni suverane, dar cu alianţe diferite. Singurul rezultat ar fi izbucnirea unui alt război mondial. Manifestul propunea formarea unei federaţii europene supranaționale, având ca obiectiv principal conectarea statelor europene în aşa fel încât să le fie imposibil să mai intre în război vreodată.

După eliberarea din detenție, în 1943, scrierile sale au constituit baza programului pentru Movimento Federalista Europeo (mişcarea federalistă din Europa), pe care a înființat-o în acelaşi an. Până la sfârşitul anilor ‘40 şi de-a lungul anilor ‘50, Spinelli a devenit un adevărat susţinător al cauzei federaliste a unei Europe unite. În această perioadă a criticat lipsa de progres în încercările de realizare a integrării europene. Era convins că nu este suficientă doar cooperarea interguvernamentală, cu menţinerea suveranităţii naţionale depline, în cadrul unor organizaţii precum OCDE şi Consiliul Europei. Din acest motiv, a continuat să depună eforturi în favoarea integrării. De exemplu, în calitate de consilier politic al primului ministru italian de la acea vreme, Alcide de Gasperi, l-a convins pe acesta să facă presiuni pentru formarea unei Comunităţi Europene de Apărare, care a eșuat în cele din urmă, spre dezamăgirea lui Spinelli.

În anii ‘60, Spinelli a fost consilier guvernamental şi cercetător, a înființat Institutul pentru Afaceri Internaţionale din Roma şi a fost membru al Comisiei Europene, din 1970 până în 1976. În 1979 a fost ales membru al Parlamentului European. În această calitate, a profitat încă o dată de șansa de a-și promova viziunea federalistă asupra Europei. În 1980, împreună cu alți deputaţi care îi împărtăşau ideile federaliste, a înființat „Clubul Crocodililor”, denumit astfel după restaurantul din Strasbourg în care se reuneau. Acest club milita în favoarea unui nou tratat european. Membrii săi au înaintat o moţiune Parlamentului European privind înfiinţarea unui comitet special care să elaboreze o propunere pentru un nou tratat privind Uniunea Europeană, care de fapt se dorea a fi o constituție a Europei. La 14 februarie 1984, Parlamentul European a adoptat propunerea cu o majoritate covârșitoare şi a aprobat „Proiectul de tratat de instituire a Uniunii Europene”, aşa-numitul „plan Spinelli”. Chiar dacă parlamentele naţionale nu au reuşit să aprobe tratatul, documentul oferea totuși o bază pentru Actul Unic European din 1986, care a deschis frontierele naţionale în vederea creării pieţei comune şi pentru Tratatul de la Maastricht din 1992, prin care s-a format Uniunea Europeană.

Entuziasmul lui Spinelli l-a convins pe preşedintele francez Mitterand să pună capăt ostilității franceze faţă de orice abordare asupra Europei care era altceva decât o simplă abordare interguvernamentală. Acest lucru a încurajat şi alte guverne europene să stimuleze în continuare procesul de integrare europeană. Deşi nu toate ideile sale ambiţioase au devenit realitate, Altiero Spinelli și-a urmărit neîncetat țelul: crearea unui guvern supranaţional european pentru a preveni războaiele şi pentru ca ţările acestui continent să formeze o Europă unită. Gândurile sale au fost sursa de inspirație a multor schimbări în Uniunea Europeană, în special creşterea considerabilă a atribuţiilor Parlamentului European. Mişcarea federalistă organizează și azi reuniuni periodice pe mica insulă Ventotene. Spinelli a murit în 1986, iar clădirea principală a Parlamentului European din Bruxelles îi poartă numele.