IMG_20180629_145015
Gâlgău: Cine a făcut cele mai bune plăcinte în anul 2018?
30 iunie 2018
dezastru-economic-romania-premierul-dancila-cifre-292536
Cum rezolvă Dăncilă lipsa forței de muncă calificată? Înființează o nouă Autoritate Națională!
2 iulie 2018

Pod de cale ferată prăbușit în Brașov

36428344_2056108861090638_5680563607281074176_o

Un pod de cale ferată s-a prăbușit azi, în comuna Budila, județul Brașov, din cauza creșterii debitului de apă pe râul Tărlung. Martorii spun că podul s-a prăbușit la puțină vreme după ce a trecut un tren de pasageri.

 

”În județul Brașov, Comuna Budila, pe ruta Brașov-Întorsura Buzăului, un pod de cale ferată s-a prăbușit în râul Tărlung, din cauza unei viituri produse în zonă. Nu sunt înregistrate victime, dat fiind faptul că în momentul prăbușirii nu era traversat de nicio garnitură de tren. Circulația pe acest tronson de cale ferată este oprită”, informează Departamentul pentru Situații de Urgență.

Situația din județul Brașov și oprirea circulației feroviare pe ruta respectivă este confirmată și de CFR Infrastructură.

LINII CF ÎNCHISE ◘ secția CF Întorsura Buzăului – Hărman, secția neinteroperabilă administrată de gestionarul privat RCCF Trans – suprastructura podului de cale ferată, situat în apropierea stației Budila, s-a prăbușit după ce infrastructura podului a fost afectată de creșterea debitului și a cotelor râului Târlung” –  CFR Infrastructură.

 

Restricții de circulație feroviară mai sunt și în alte zone. Potrivit CFR Infrastructură, este închisă secția CF Băbeni – Alunu (secție pe care circulă doar trenuri de marfă) – terasament spălat între stațiile Popești Vâlcea – Berbești. La Secția CF Valea Seaca – Fărăoani, unde trenurile circulă cu 30 km/h (nivelul apelor a ajuns la ciuperca șinei).

Alte linii afectate de inundații și redeschise sunt:

  •  Stația CF Valea Uzului – circulație redeschisă azi la ora 11,23
  • Secția CF Iaşi – Dorohoi, secție neinteroperabilă administrată de gestionarul privat RCCF Trans, circulație redeschisă la ora 15,25.
  • Secția CF Comăneşti – Moineşti (tronson pe care circulă doar trenuri de marfă), circulație redeschisă la ora 16.13

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *