image-2018-08-13-22648798-0-canta-imnul-scandeaza-pentru-simona-halep
Klaus Iohannis: ”România este o țară profund atașată proiectului european”
24 octombrie 2018
cherokee_3_59484000
Recomandări: Combaterea dăunătorilor culturilor de legume în sere
30 octombrie 2018

Editorial: Profanul referendumului sacru

referendum-2018

Referendumul din 6-7 octombrie care a stârnit atâtea patimi și controverse, pare deja atât de îndepărtat încât nici măcar prin rețelele de socializare nu mai întâlnim postări referitoare la el. Cu câteva excepții. Excepții care vor încera să se hrănească și să crească (electoral) pe fondul nemulțumirii celor care au votat „da”. Însă, chiar dacă vocile pro sau contra au intrat în aproape un silenzio stampa, efectele acestui referendum se vor resimți în viitor. Dincolo de controversele legate de ambiguitatea întrebării de pe buletinele de vot sau de implicarea ori neimplicarea unor partide politice sau a Bisericii în acest proces, ideea unui astfel de referendum ridică serioase semne de întrebare.

„Leviatanul sau materia, forma și puterea unei comunități ecleziastice și civile” este celebra carte a lui Thomas Hobbes, apărută în 1651, când autorul se afla într-un exil auto-impus la Paris. Hobbes scria „Leviatanul” într-o perioadă în care Europa trecea prin vremurile tulburi ale secolului 17, însă mesajul este unul foarte actual. Dar care este legătura dintre un referendum pentru redefinirea familiei și scrierea lui Hobbes? Argumentul central al lui Hobbes era acela că problemele seculare și cele religioase intră sub jurisdicția unei singure autorități, marcând practic, îm istoria relației dintre Stat și Biserică, ideea subordonării Bisericii față de putera seculară. Mai mult – leviatanul (inspirat din Cartea lui Iov, 41:33) – simbolizează o putere insurmontabilă, o figură gigantică cu o coroană pe cap care ține în mâini două simboluri ale puterii: în mâna dreaptă o sabie (simbolul puterii seculare), iar în mâna stângă, un fel de cârjă arhierească (ce reprezintă puterea spirituală). Făcând apel la o doză minimă de imaginație se poate spune că referendumul s-a vrut a fi un leviatan tradițional românesc, o combinație între dogmele religioase conservatoare și cele politico-populiste, ambele câștigând teren nu doar în România, ci și în alte regiuni ale Europei, și chiar în spațiul transatlantic.

Perspectiva creează fenomenul – a fost aproape un laitmotiv pentru conservatorii români (denumire generică pentru adepții ordinii naturale, deși este improbabil ca susținătorii referendumului să fi înțeles în profunzimea lui termenul în sine). Însă această abordare s-a dovedit a fi una neinspirată deoarece un fenomen religios – așa cum a fost în realitate referendumul – nu poate fi aprofundat ca atare decât considerat în propria sa modalitate, adică la scară religioasă. Delimitarea unui astfel de fenomen prin alte concepte (psihologice, sociologice, economice, etc) înseamnă a lăsa să scape tocmai ceea ce este unic și ireductibil în el, anume caracterul său sacru. Aproape fiecare definiție dată până în prezent fenomenului religios prezintă o trăsătură comună: toate formulările opun, fiecare în felul ei, sacrul și viața religioasă, profanului și vieții laice. Ori în realitate o delimitare netă a celor două definiții teoretice este practic imposibilă.

Referendumul s-a vrut a fi unul sacru, însă cerbicia cu care s-au luptat cu un pericol (în realitate inexistent) adepții săi, l-au transbordat în barca profanului, deoarece retorica lor – inspirată din predicile duminicale ale preoților și/sau pastorilor, sau din discursurile unor ambițioși pretendenți politicieni cu iz conservator – s-a dovedit a fi una pierzătoare. Și asta nu neaparat pentru că nația românească ar fi una extrem de tolerantă, ci pentru că discursul despre drobul de sare nu a reușit să capteze suficient atenția.

Biserica și partidele politice au infirmat, împreună sau separat, implicarea în acest fenomen, însă ceea ce s-a vrut a fi o delimitare de acest eveniment, s-a dovedit a deveni un timbru poștal lipit pe fiecare dintre părți. Asocierea cu personaje scabroase ale politicii românești, sau cu Biserica, ea însăși intrată într-o criză de imagine, au fost rețeta eșecului pentru ceea ce s-a vrut a fi afirmarea conservatorismului la nivel național.

Un moment riscant pentru Referendum. Deși promotorii Coaliției pentru Familie susțin public că nu sunt anti-europeni, acțiunile lor au avut tendința de a dovedi contrariul. Mai mult, inițiativa – una corectă și justificabilă din punct de vedere democratic – în cazul unei reușite, ar fi putut avea efectul unei piese de domino putând să declanșeze o serie de alte măsuri sensibile ale agendei publice. Dar chiar și acest eșec a reușit crearea unui nou clivaj: europeni și tradiționaliști-creștini. Exemplele folosite de promotorii ideii au fost fie cele din vecinătatea apropiată – Milos Zeman (Cehia), Roberto Fico (Slovacia), Viktor Orban (Ungaria) sau Tomislav Nikolic (Serbia) – fie cele de peste ocean, de unde a plecat în realitate ideea reafirmării tradițional-creștine. Ceea ce promotorii CpF au pierdut din vedere au fost tocmai scopurile acestui referendum, scopuri care, din punct de vedere geopolitic puteau servi unui singur actor regional: Federația Rusă.

Asocierea Unuiunii Europene cu păcatul, compromiterea Bisericii Ortodoxe Române sau crearea de tensiuni în societatea românească pe o axă de polarizare de tipul creștinism versus Europa, sunt mijloace care se potrivesc perfect scopurilor Federației Ruse, gata oricând să își caute mereu noi aliați în lupta cea dreaptă împotriva Occidentului căzut în păcat.

Considerând vecinii României amintiți mai sus, este legitim să ne întrebăm și noi, la fel cum a facut-o Samuel Huntigton (referindu-se evident la concetățenii săi americani) în 2005: Cine suntem noi? Sunt românii o insulă de europenitate într-o mare de scepticism? Tema propusă de inițiatorii referendumului nu este una nouă, și probabil este doar începutul unui proces. Astfel de conflicte sociale între taberele liberale și cele susținătoare ale valorilor tradiționale nu sunt noi, nici nefirești într-o societate democratică, doar că momentul este riscant și contextul diferit.

Autor: Drd. Ioana Constantin-Bercean

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *