images_ziar_2015_Septembrie_antonescu
Enigmele istoriei. Dr. Constantin Corneanu și dovada că telegrama de la Stockholm a existat
10 iulie 2017
fermieri
Daniel Buda, avertisment dur: „Subvențiile acordate în viitoarea Politică Agricolă Comună sunt pe cale să devină extrem de dezavantajoase pentru fermierii români!“
12 iulie 2017

Propuneri de simplificare a accesului la fondurile europene

bani-apia

bani-fermieri

Grupul de experți independenți pentru politica de coeziune și-a prezentat raportul final referitor la un cadru simplificat privind fondurile europene după 2020.

Deși realizările politicii de coeziune a Uniunii Europene sunt în mod incontestabil pozitive, numărul mare de norme care există în prezent nu facilitează întotdeauna activitatea administrațiilor locale care gestionează fondurile sau pe cea a întreprinderilor care doresc să solicite finanțare din partea Uniunii. Prin urmare, simplificarea este esențială, iar Comisia Europeană ar trebui să examineze modalități de a simplifica și mai mult accesul la fondurile europene în cadrul bugetar pentru perioada de după 2020. Acesta este principalul mesaj pe care Grupul la nivel înalt pentru simplificare dorește să îl integreze în discuția cu privire la viitorul finanțelor UE, care a fost lansată de Comisie la 28 iunie prin publicarea documentului său de reflecție pe această temă, ultimul dintr-o serie de cinci astfel de documente prezentate în urma publicării de către Comisie, la 1 martie, a Cărții albe privind viitorul Europei. Comisarul Günther H. Oettinger, responsabil pentru buget și resurse umane, a declarat: „Cetățenii așteaptă mai mult din partea UE – dar bugetul UE este în scădere. Pentru a soluționa această dilemă, trebuie să valorificăm la maximum fiecare euro pe care îl cheltuim. Iar simplificarea normelor contribuie la eficientizarea cheltuielilor”.

Comisarul pentru politică regională, Corina Crețu, a declarat: „Norme mai puține și mai simple înseamnă rezultate mai bune și mai puține erori. Haideți să ne concentrăm asupra a ceea ce este cu adevărat important: ameliorarea vieții cetățenilor pretutindeni în Europa”.

Comisarul pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale, competențe și mobilitatea forței de muncă, Marianne Thyssen, a declarat: „Prin utilizarea întregului potențial al simplificării, vom economisi bani și timp, care vor putea fi folosite în schimb pentru stimularea convergenței sociale în toată Europa”.  Președintele grupului la nivel înalt, Siim Kallas, a declarat: „Simplificarea accesului la fondurile de coeziune ale UE și a utilizării acestora va contribui cu siguranță la apropierea cetățenilor de UE”. Potrivit grupului, arhitectura actuală a normelor este eficace, dar trebuie simplificată. Ar trebui menținută guvernanța partajată a gestionării pentru a se asigura încrederea reciprocă și asumarea obiectivelor comune în materie de creștere si de creare a locurilor de muncă. Însă cea mai bună metodă de simplificare a normelor este reducerea numărului acestora; grupul propune norme care trebuie eliminate sau reduse drastic. Normele din cadrul diferitelor fonduri și instrumente ale UE ar trebui armonizate în ceea ce privește ajutoarele de stat, achizițiile publice și metodele de rambursare a costurilor, pentru a facilita sinergiile și pentru a permite beneficiarilor să solicite, pentru același proiect, fonduri UE din surse diferite. De exemplu, aplicarea acelorași norme în cadrul politicii de coeziune, și în cadrul Fondului european pentru investiții strategice (FEIS) ar permite facilitarea accesului la sprijin pentru întreprinderile mici. Un cadru mult mai simplificat ar trebui să fie accesibil tuturor statelor membre și regiunilor, cu condiția ca acestea să îndeplinească o serie de criterii: sisteme fiabile de gestiune și control; un nivel semnificativ de cofinanțare națională, pentru a încuraja realizarea de cheltuieli eficiente; identificarea principalelor reforme structurale în scopul implementării și al concentrării asupra unui număr redus de domenii de politică, pentru a se putea obține rezultate. Grupul sugerează că, în acest caz, normele UE s-ar limita la prioritățile de investiții strategice și la principiile privind cheltuielile. Fondurile UE ar urma să fie acordate prin intermediul mecanismelor administrative naționale existente, iar activitatea de audit a Comisiei ar fi limitată. Statul membru și Comisia ar urma să convină asupra reformelor structurale necesare și asupra rezultatelor concrete care vor face obiectul rambursării. Simplificarea s-a dovedit deja a fi o poveste de succes: comisarul Oettinger a prezentat și trei rapoarte privind implementarea bugetului UE pentru 2016. Una dintre concluzii este că simplificarea normelor UE facilitează utilizarea fondurilor UE în mod eficace și corect de către autoritățile, fermierii și întreprinderile locale. În același spirit, Comisia a propus, în septembrie 2016, simplificarea normelor în temeiul cărora statele membre și alți beneficiari primesc bani de la UE.

Obiectivul Grupului la nivel înalt, lansat de Comisie în 2015, este de a identifica oportunități de eliminare a complexității inutile a normelor din cadrul politicii de coeziune, având în vedere atât evaluarea la jumătatea perioadei a cadrului financiar multianual (CFM) 2014-2020, la care grupul a adus o contribuție semnificativă, cât și dezbaterea privind cadrul bugetar pentru perioada de după 2020. Președintele Grupului la nivel înalt, Siim Kallas, a fost vicepreședinte al Comisiei Europene însărcinat cu chestiuni administrative, audit și antifraudă, dar și cu transporturile. Pe lângă expertiza sa internă legată de fondurile UE, mandatele sale de prim-ministru și de ministru de finanțe al Estoniei i-au oferit dlui Siim Kallas o perspectivă unică asupra modului în care sprijinul financiar al UE poate fi combinat în mod optim cu reformele de pe teren pentru a produce creștere economică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *