


România a sărbătorit, la 1 ianuarie, 10 ani de când a devenit membră cu drepturi depline a Uniunii Europene. Aderarea a avut loc în prima zi a anului 2007, dată a fost propusă la summit-ul de la Salonic din 2003 şi confirmată la Bruxelles, în 2004.
România şi Bulgaria au semnat Tratatul de Aderare pe 25 aprilie 2005. Aderarea României la blocul comunitar a avut loc după 12 ani de la formularea solicitării oficiale de intrare în Uniunea Europeană. Negocierile de aderare cu România au început în februarie 2000 şi s-au încheiat în decembrie 2004. Vă prezentăm în continuare câteva dintre mesajele oamenilor politici români implicaţi direct în viaţa de la Bruxelles, transmise cu ocazia acestei aniversări.
Dacian Cioloş – premier, fost comisar european
Zece ani în Uniunea Europeană, pentru România, înseamnă zece ani de creştere, de dezvoltare, de consolidare a democraţiei. Pentru oamenii din România, zece ani în Uniunea Europeană se pot vedea aproape zilnic, de la tinerii care au posibilitatea să studieze, să aibă experienţe profesionale în ţări din Uniunea Europeană până la primarul de comună rurală, care, cu fonduri europene, a reuşit să facă pentru săteni un drum mai acătării. Pentru mine, această perioadă de zece ani a însemnat o perioadă de experienţe foarte intense.

Aş îndrăzni să spun că eu sunt într-un fel sau altul, din punct de vedere profesional, produsul acestei apropieri şi integrări a României în Uniunea Europeană. Am început încă din perioada studenţiei, când, datorită apropierii României de Uniunea Europeană, am avut posibilitatea să fac stagii practice în ferme din ţări din Uniunea Europeană, în primul rând din Franţa, să compar modul de a face agricultură de acolo cu ceea ce se face la noi şi să pot să îmbunătăţesc lucrurile din punct de vedere profesional, acasă. Tot în acea perioadă am avut ocazia să cunosc aşa-numitul Bruxelles cu instituţiile europene din interior prin intermediul unui stagiu practic, pe care am putut să-l fac la Comisia Europeană. Totodată, experienţa din România mi-a fost apoi utilă pe perioada celor 5 ani, cât am fost comisar european, practic reprezentantul României în ceea ce am putea numi într-un anumit fel Guvernul Uniunii Europene, unde m-am ocupat de agricultură şi dezvoltare rurală. A fost perioada în care am reformat politica agricolă comună şi am făcut-o ca ea să semene mai bine cu ceea ce România şi românii, între altele, au nevoie pentru a-şi dezvolta agricultura şi pentru a-şi dezvolta mediul rural. Mi-am dat seama că modul cel mai eficient de a ajuta România în interiorul Uniunii Europene este să poţi să ai această deschidere de viziune şi această experienţă care, în mod clar, îmbogăţeşte şi ne face pe noi, românii, să fim mai conştienţi de potenţialul pe care îl avem şi mai încrezători de ceea ce putem face ca ţară în Uniunea Europeană
Corina Creţu – comisar european
Se împlinesc zece ani de când România este membră a UE, 10 ani de creştere şi dezvoltare, de eforturi, de sacrificii, dar şi de realizări. În special în ultimii ani, România a devenit un pol de stabilitate în regiune şi un motor de creştere economică.

După aceşti 10 ani în care integrarea europeană a devenit un succes al tuturor românilor, al oamenilor obşnuiţi, dar şi al statului român, urmează noi paşi pe drumul nostru european, care trebuie continuat şi aprofundat. Suntem o ţară demnă şi în plină afirmare şi cu un potenţial de dezvoltare extraordinar şi putem realiza mult mai multe în anii care vin. Cetăţenii români merită drepturi egale în UE şi mai multe şanse la o viaţă mai bună. Drumul spre Europa, spre mai multă integrare, este cel care va ajuta şi mai mult România şi pe toţi cetăţenii săi. Europa în care credem înseamnă lupta împotriva sărăciei, mai multă solidaritate şi dreptate socială, înseamnă un viitor demn pentru toţi românii. Sunt mândră să reprezint România în Comisia Europeană şi sunt optimistă cu privire la viitorul european al ţării noastre. Un gând special pentru tinerii care vor să se implice şi să reuşească în ţara lor: aveţi încredere în proiectul european, fiţi parte a lui şi în următorii zece ani va arăta aşa cum vă doriţi
Daniel Buda – europarlamentar
Acum 10 ani, România a devenit membră a Uniunii Europene, adică un stat care s-a aliniat valorilor și crezurilor europene, ca expresie a voinței poporului român. Totodată, acum 10 ani Uniunea Europeană a primit în sânul său un stat care a împărtășit valorile UE, a promovat pacea și toleranța și care a acceptat să își deschidă spiritul pentru culturile, tradițiile și limbile atât de diverse ale continentului. Cred că în acești 10 ani, România a depus eforturi considerabile pentru a merita statutul de membru al acestei structuri. Eforturile depuse în timp ne-au ajutat să îmbunătățim mecanismele de funcționare ale statului, să dezvoltăm sectoare economice, să creăm locuri de muncă și în mod cert să oferim un trai mai bun pentru cetățeni. Cred în continuare că fondurile europene reprezintă indiscutabil o șansă reală în dezvoltarea României. O șansă pe care nu mai trebuie să permitem și să ne permitem să o ratăm.

Pentru că spunem că stăm cu mâna întinsă în fața Europei pentru a primi bani însă să nu uităm că Europa dorește să ne ofere acei bani și mai mult, acei bani ni se cuvin. S-a indus în mod greșit ideea în România, mai mult de către cei așa-ziși euro-sceptici, că Europa ne pune piedici în a absorbi fondurile europene. Total eronat! Piedicile nu ni le pun alții decât noi singuri aici în țară și stă doar în puterea noastră să debirocratizăm sistemul și să îl aducem mult mai apropiabil cetățeanului, astfel încât acesta să poată beneficia de sprijin pentru a se dezvolta, la fel cum beneficiază polonezul, croatul, neamțul, italianul etc. Noi, membrii ai Parlamentului European care reprezentăm România, ne luptăm în schimb pentru reducerea decalajelor între țara noastră și alte state membre pe diverse paliere dar și pentru o legislație mai bună, care să ușureze traiul de zi cu zi al românilor și al europenilor în general. Cred însă că Europa poate să facă mai mult pentru România în alte domenii. Și aici mă refer în mod special la aderarea țării noastre la Schengen. România a demonstrat că este o insulă de pace și stabilitate în această regiune și mai mult, este un partener loial nu doar față de UE ci și față de alte structuri internaționale precum NATO. Aderarea României la Schengen nu este doar un drept care decurge din calitatea de membru ci și o obligație izvorâtă din Actul de Aderare la UE. Așadar, UE trebuie să își asume și finalizarea acestui proces extrem de important nu doar pentru România ci pentru întreg spațiul european. Adoptarea de către România a monedei Euro este o altă temă care trebuie să intre în dezbatere pe plan național și european, cu un orizont de timp în care și acest obiectiv să se realizeze, bineînțeles în beneficiul românilor. Am convingerea însă că Uniunea Europeană, prin „Unitatea în Diversitate” care definește acest spațiu și prin instituțiile sale, va oferi României dezvoltare, prosperitate, noi oportunități, libertate de mișcare și multă pace în anii care urmează. Pentru că de 10 ani, și România este în inima Europei!
Leonard Orban – consilier prezidenţial, fost comisar european
În această perioadă, România a fost subiectul unor transformări majore. După părerea mea, toate în beneficiul cetăţenilor români. Am avut şansa să contribui, într-o oarecare măsură, la aderarea României la Uniunea Europeană. Am fost negociator-adjunct, apoi negociator-şef.

Dacă mă uit acum retrospectiv, îmi dau seama că într-o serie întreagă de domenii am realizat mai mult decât ne aşteptam să realizăm la acel moment. Am avut onoarea să fiu primul comisar român în istoria Uniunii. Am fost de asemenea ministru al Afacerilor Europene. În această calitate am putut să gestionez o serie întreagă de dosare în care România a putut să influenţeze decizia la nivel european. O să vă dau un singur exemplu, bugetul pentru perioada 2014 – 2020, bugetul UE, unde România a reuşit să obţină nu numai sume consistente pentru dezvoltare atât pentru politica de coeziune, cât şi pentru politica agricolă comună, dar şi a reuşit să obţină nişte soluţii favorabile pentru accelerarea şi consolidarea absorbţiei fondurilor europene.