


În cadrul celei de-a cincea ediţii a Forumului Naţional STOP GRIPĂ – eveniment dedicat prevenţiei prin vaccinare – experţi români şi din străinătate au formulat încă o dată o opinie comună în ce priveşte necesitatea existenţei unui cadru legal care să reglementeze vaccinarea în România. „Rata acoperirii vaccinale antigripale nu a crescut de la pandemia din 2009, iar acest lucru este îngrijorător. Europa este singura regiune în care acoperirea vaccinală este în scădere în multe dintre ţări,” a menţionat Dr. Pasi Penttinen, Coordonator al Programului de Supraveghere pentru Gripă şi Virusuri Respiratorii, Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor. „Vaccinurile gripale disponibile şi utilizate de peste 60 de ani sunt bine tolerate şi eficiente în prevenirea atât a formelor uşoare, cât şi a formelor severe de gripă. La nivelul populaţiei vârstnice, vaccinarea reduce morbiditatea asociată gripei cu până la 60% şi mortalitatea cu până la 80%”, a declarat Prof. Univ. Dr. Victoria Aramă, specialist boli infecţioase, Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof.Dr. Matei Balş”. „O ţară bogată investeşte în prevenţie, o ţară săracă investeşte în tratament. România ar trebui să scape de ideea că suntem o ţară săracă,” a explicat şi Dr. Valeria Herdea.
Statistici europene despre gripă şi vaccinare antigripală
Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor – agenţie de referinţă a Uniunii Europene în domeniul protecţiei sanitare – a fost reprezentantă la Forumul Stop Gripă de către Dr. Pasi Penttinen, Coordonatorul Programului de Supraveghere pentru Gripă şi Virusuri Respiratorii, care a prezentat statistici relevante la nivel european despre gripă şi vaccinare antigripală. Recomandările ferme ale Consiliului European din 2009 şi ale Grupului Strategic Consultativ de Experţi (SAGE) din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii din 2012 în ce priveşte vaccinarea antigripală vizează în continuare următoarele categorii: vârstnici (+65 de ani), pacienţi cu afecţiuni cronice, personal medical, copii sub cinci ani şi femei însărcinate. Acoperirea vaccinală recomandă pentru gripă este de peste 75%.
ECDC monitorizează severitatea fiecărui sezon gripal şi, când se impune, transmite alerte autorităţilor din statele membre şi comunităţii din domeniul sănătăţii publice, informeazând publicul despre măsurilor de prevenţie. Reţeaua VENICE (Vaccine European New Integrated Collaboration Effort) a ECDC urmăreşte şi monitorizează utilizarea vaccinurilor gripale la nivelul fiecărei ţări, în mod specific pentru anumite categorii de populaţie.
„În sezonul gripal 2008/2009 şi 2012/2013 acoperirea vaccinală la vârstnici (+65 de ani) a fost de peste 70% în Olanda, Irlanda de Nord, Scoţia şi Anglia, în timp ce în unele ţări baltice a fost raportată o acoperire de doar 1%. Şase ţări europene nu monitorizează vaccinarea antigripală pe grupe de vârstă specifice: Grecia, Cipru, Bulgaria, Cehia, Liechtenstein şi Belarus. În sezonul gripal 2012-2013 acoperirea vaccinală antigripală în România a fost de 53%, în creştere faţă de sezonul anterior, în timp ce Polonia, Germania şi Italia au raportat o scădere a acoperirii vaccinale,”a precizat Dr. Pasi Penttinen.
România – statistici oficiale sezonul gripal 2015-2016
Conform datelor Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, în sezonul gripal 2015-2016 numărul cazurilor confirmate cu gripă în cadrul supravegherii afecţiunilor clinice compatibile cu gripa (ILI) a fost de 1.064 cu virusuri gripale tip A şi 110 cu virusuri gripale tip B. Din cele 4.263 cazuri de afecţiuni clinice compatibile cu gripa raportate, un procent de 55,5% s-au internat (2.366 cazuri), iar cele mai multe cazuri care au necesitat internarea au fost persoanele cu vârstă de peste 65 de ani. În cadrul campaniei naţionale de vaccinarea antigripală, în sezonul 2015-2016, au fost distribuite de către Ministerul Sănătaţii pentru vaccinarea grupelor populaţionale aflate la risc 642.810 doze de vaccin gripal. Au fost vaccinate 636.755 persoane, acoperirea vaccinală în populaţia generală fiind de 3,2 %. Sezonul 2015-2016 a fost mai sever decât cel anterior. Proporţia cazurilor de gripă şi infecţiile respiratorii severe (SARI) confirmate cu virus gripal A(H1)pdm09 pentru care a fost menţionată ventilaţia a fost mai mare în acest sezon (47%) faţă de sezonul precedent (29%). Rata pozitivităţii pentru SARI confirmat cu virus gripal A(H1)pdm09 a înregistrat valoarea cea mai ridicata la grupa de vârstă 50-64 ani (32%). Rata fatalităţii cazurilor de SARI confirmate cu virus gripal a fost mai mare în acest sezon (49,03%) faţă de sezonul precedent (13,75%). Numărul de decese confirmate cu virus gripal a fost de 107. Numărul de decese la cazuri confirmate cu virus gripal, provenind atât din sistemul de supraveghere sentinelă SARI, cât şi din sistemul de supraveghere de rutină a fost de 2,7 ori mai mare în sezonul 2015-2016, faţă de sezonul precedent: 107 faţă de 40.
Complicaţiile gripei la categoria de vârstă +65 de ani
Copiii şi vârstnicii prezintă risc crescut de a dezvolta complicaţii severe din cauza gripei, în aceeşi situaţie fiind şi pacienţii cu boli cronice. Peste 90% dintre decesele atribuite gripei apar la pacienţii cu boli cronice, însă şi adulţii sănătoşi sunt expuşi îmbolnăvirii cu virus gripal. Cea mai frecventă complicaţie indusă de virusul gripal este pneumonia, ce poate fi însoţită de insuficienţă respiratorie acută. Alte complicaţii frecvente care pot creşte indicele de mortalitate sunt: suprainfecţia bacteriană pulmonară cu S. Pneumoniae, S. Aureus şi H. Influenzae. Complicaţiile severe ale gripei includ şi exacerbarea bolilor cronice cardio-pulmonare: BPOC, astm bronşic, insuficienţă cardiacă congestivă. „Vaccinurile gripale disponibile şi utilizate de peste 60 de ani sunt bine tolerate şi eficiente în prevenirea atât a formelor uşoare, cât şi a celor severe de gripă. La nivelul populaţiei vârstnice, vaccinarea reduce morbiditatea asociată gripei cu până la 60% şi mortalitatea cu până la 70–80%. La adulţii sănătoşi vaccinul este eficient (70–90%) reducând morbiditatea asociată gripei. Eficacitatea şi siguranţa vaccinării sunt elementele cheie ale profilaxiei gripei. Un studiu efectuat în 2002 în Statele Unite la grupa de vârstă 50 – 64 de ani şi la care exista o prevalenţă a bolilor cronice a demonstrat că rata de mortalitate prin gripă este de 50% pentru pacienţii care sunt în evidenţă cu boli cardiace şi de 100% pentru cei care sunt în evidenţă cu două afecţiuni cronice”, a declarat Prof. Univ. Dr. Victoria Aramă, specialist boli infecţioase, secţia adulţi la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof.Dr. Matei Balş”.
În premieră au fost prezentate datele unui studiu ce face referire la aspectele clinice, epidemiologicele şi virusologicele ale cazurilor de gripă internate în trei spitale de boli infecţioase din România (Bucureşti şi Iaşi), în sezonul gripal 2015-2016. Studiul, coordonat de către Conf. Univ. Dr. Daniela Piţigoi, INBI „Prof. Dr. Matei Balş” este un proiect I-MOVE Europe (Influenza – Monitoring Vaccine Effectiveness) în curs de publicare. Studiul, derulat în perioada săptămânii 53 din 2015 şi 20 din 2016, a vizat 200 de pacienţi cu vârsta peste 65 de ani cu afecţiuni cronice, împărţiţi în două loturi în funcţie de prezenta şi absenţa virusului gripal la testarea PCR.
Dintre cei 168 de pacienţi eligibili, 91% sufereau de comorbidităţi (boli cardiovasculare 77,3%, diabet zaharat 37,9%, pneumopatii 21,2%). Dintre aceştia şapte au decedat din cauza gripei, nefiind vaccinaţi antigripal. La 57 dintre pacienţi (86,4%) a fost identificat virsul gripal A/H1N1. „În sezonul 2014-2015, România a fost departe de recomandarea ECDC pentru vârstnici, înregistând o acoperire vaccinală de doar 14%, iar la gravide procentul a fost sub 10%”, a declarat Prof. Univ. Dr. Victoria Aramă.