sorin-grindeanu-op
Moţiune de cenzură a fost respinsă. Grindeanu: „Nu voi mai accepta nicio iniţiativă de genul OUG 13“
8 februarie 2017
parlamentul05
Roboţii, în atenţia Parlamentului European. Cum va fi influenţată viaţa cetăţenilor
9 februarie 2017

Timmermans e tranşant: „Lupta anticorupţie trebuie să continue“

maxresdefault

maxresdefault

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a scris, pe Twitter, că instituţia europeană la conducerea căreia se află este la dispoziţia autorităţilor române, pentru a coopera şi cere din nou continuarea luptei împotriva corupţiei. „Suntem la dispoziţia autorităţilor române. Suntem în dispoziţie de cooperare. Dar suntem clari privind continuarea luptei anticorupţie”, a scris Timmermans.

Oficialul european a mai precizat, într-o conferinţă de presă, că urmăreşte cu atenţie ce se întâmplă în Parlamentul din România: „Să fiu la fel de clar în această privinţă ca şi săptămâna trecută, în Parlamentul European: Comisia nu ţine cont de orientarea politică în această privinţă. Pentru noi, aceasta nu este o discuţie politică, nu ţinem partea cuiva în afacerile interne din România. Este vorba despre a ajuta România să ducă la bun sfârşit această luptă foarte, foarte lungă şi dificilă pentru a scăpa de corupţie”.

Anterior, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas, a avertizat că România a înregistrat un regres considerabil în ceea ce priveşte dovedirea faptului că reformele sunt ireversibile, ceea ce este posibil să fi afectat şansele de ridicare a Mecanismului de Cooperare şi Verificare până la finalul mandatului actualei Comisii Europene, aşa cum a promis preşedintele Jean-Claude Juncker.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *